Trebuie să recunosc că m-a surprins gestul preşedintelui polonez Andrzej Duda de a le cere iertare evreilor obligaţi în 1968 să părăsească Polonia. Gestul său nu se potriveşte cu actuala retorică de la Varşovia. Nici cu nefericita „Lege a Holocaustului", semnată chiar de Duda. Nici cu cuvintele actualului premier Morawiecki, care a vorbit de „făptaşi evrei". În urmă cu câteva zile, el a încercat să conteste responsabilitatea statului pentru campania de ură anti-evreiască din 1968, cu următoarea explicaţie: atunci nu ar fi existat de fapt o Polonie, ci doar un regim comunist. Aşa deci! Nici nu vreau să mă gândesc unde am ajunge dacă şi alte ţări ar adopta aceeaşi logică.

Scuze întârziate

Scuzele lui Duda arată ca o încercare de limitare a pagubelor. „Vă rugăm să scuzaţi" - a transmis el victimelor din martie 1968 - „să scuzaţi Republica şi Polonia, Polonia de atunci". În sfârşit!

Pe atunci, în 1968, au avut loc şi în Polonia proteste ale studenţilor la adresa regimului comunist. Guvernul polonez a instrumentalizat însă protestele, pe care le-a pus în seama unor aşa-numite „elemente sioniste", care ar fi dirijat revolta. Atmosfera a fost otrăvită iar evreii polonezi au simţit rapid că nu mai sunt bineveniţi în Polonia. Atmosferă antisemită a existat la acea vreme şi în alte state din Blocul Estic. Dar în Polonia lucrurile au degenerat: 12.000 de cetăţeni polonezi şi-au pierdut locurile de muncă şi ulterior cetăţenia doar pentru că erau evrei. A fost vorba de supravieţuitori ai Holocaustului şi de copiii lor, oameni care au dorit să rămână în Polonia după război. Regimul le-a pus clar în vedere că trebuie să părăsească ţara. Nu i-au rugat să rămână nici vecinii, prietenii sau colegii de serviciu. La 23 de ani de la Holocaust - a fost un faliment politic şi social al Poloniei.

Tema a rămas tabu până la căderea comunismului în 1989. Apoi s-a pornit prudent o dezbatere publică pe tema istoriei postbelice. Acum, naţionaliştii polonezi şi-au arogat subiectul şi în loc să sprijine dialogul cer cu tărie: „Gata cu cultura ruşinii". Groaznic!

Cuvintele reconciliante ale lui Duda, care le-a cerut iertare evreilor, erau demult aşteptate şi sunt un mesaj important în afara ţării. Mai ales pentru că, în ultima vreme, de la Varşovia s-au făcut auzite multe cuvinte jignitoare la adresa victimelor de atunci şi ale familiilor lor. Premierul Morawiecki a declarat în urmă cu câteva zile că martie 1968 ar fi pentru polonezi „motiv de mândrie, nu de ruşine" - el s-a referit la protestele anti-comuniste ale studenţilor. Totuşi, afirmaţia sa a sunat deplasată şi provocatoare.

Duhul a ieşit din sticlă

Despre ce este vorba de fapt aici: în Polonia se duce o luptă de sporire a importanţei propriei istorii. Partidul de guvernare PiS prezintă istoria poloneză într-un context pseudo-patriotic şi vrea să se asigure că va influenţa ceea ce se va scrie în cărţile de istorie pe care le vor studia generaţiile viitoare. Dar aşa este eliberat din sticlă un duh periculos, care cu greu se va lăsa prins şi băgat la loc.

Preşedintele ţării execută deci cu scuzele adresate victimelor din 1968 un şpagat. El vrea să salveze imaginea ţării în politica externă. Pe plan intern, gestul nu îi aduce mari beneficii, aşa că îl edulcorează: polonezii din generaţia sa nu sunt cei care trebuie să-şi ceară scuze pentru faptele de atunci. Duda ştie că, dacă vrea să fie reales peste doi ani, atunci are nevoie de o majoritate. Iar majoritatea este îndreptată în prezent clar spre dreapta.

Prin această tactică prudentă, devine interesant de văzut dacă Duda va supravieţui politic pe plan intern. Indiferent de acest deznodământ, gestul său este considerat deja istoric. Pentru că, la un moment dat, când toate problemele actuale vor fi fost depăşite, Polonia se va bucura să poată evoca aceste cuvinte împăciuitoare rostite de actualul şef al statului.

Autoare: Rosalia Romaniec/os