1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Schimbarea energetică are nevoie de un nou avânt

16 ianuarie 2020

Germania renunţă oficial la energia obţinută din cărbune. Aceasta trebuie să imprime un nou avânt schimbării energetice în Germania, consideră Jens Thurau.

Deutschland Braunkohle-Tagebau Hambach
Peste 20 de ani nu se va mai vedea o astfel de mină în GermaniaImagine: picture-alliance/dpa/F. Gambarini

Pentru început, iată vestea cea bună: guvernul german s-a înţeles cu toţi factorii implicaţi să renunţe la cărbune până în anul 2038. În sfârşit. Câteodată părea că renunţarea la energia obţinută pe bază de cărbune va eşua în Germania din cauza opoziţiei unora sau altora. Acum însă şi cele patru landuri federale afectate de această măsură s-au declarat de acord iar legea respectivă urmează să apară încă în această lună.

Aceasta s-a reuşit doar fiindcă guvernul a venit în întâmpinarea sectorului minier. Aproximativ 20.000 de angajaţi vor fi afectaţi de închiderea treptată (activiştii de mediu susţin că va fi prea târziu) a minelor de suprafaţă şi a termocentralelor. 40 de miliarde de euro vor fi alocate regiunilor care vor avea de suferit. Politicienii ştiu ce valoare simbolică are cărbunele în estul şi vestul ţării. Bazinul Ruhr a fost perceput ca un motor al miracolului economic de după război. Şi de aceea toţi cei implicaţi au avut mari dificultăţi să închidă minele, dintre care ultima a fost pusă în conservare anul trecut.

Jens Thurau

Minerii sunt în atenţia presei

Dar şi fără a ţine cont de protecţia climei extracţia de cărbune nu ar mai fi fost rentabilă în Germania dincolo de anul 2038. Cu toate acestea, populiştii de dreapta ai Alternativei pentru Germania (AfD) nu au scăpat în ultima vreme nicio ocazie pentru a denunţa trădarea pe care au comis-o îngâmfaţii politicieni din vest faţă de minerii din est. Şi în vreme ce presa publică titluri de o şchioapă despre pierderea locurilor de muncă în minerit, nu scoate o vorbuliţă despre pierderea, numai în 2017, a 26.000 de locuri de muncă în sectorul energiei eoliene, fiindcă guvernul nu reuşeşte să stimuleze extinderea acestuia. Iar regiunile afectate de această problemă nu vor beneficia şi ele de ajutoare de miliarde de la buget.

Or, a reuşi aici producerea unei schimbări este una din sarcinile cele mai importante ale politicienilor. Germania, una din cele mai industrializate ţări ale lumii, renunţă mai întâi la energia atomică şi acum şi la cea pe bază de cărbune. Aceasta nu se poate compensa decât prin energie eoliană şi solară, un sector ce trebuie masiv extins. Chiar dacă politicienii vorbesc mereu despre asta, în practică nu se întâmplă mai nimic. Politicienii se tem de mânia localnicilor acolo unde se preconizează parcuri eoliene. Localnicii au şi reuşit să blocheze construcţia unor magistrale de transport a energiei, de la morile de vânt din nord la industria din sud. Guvernul a calificat cu ani în urmă schimbarea energetică drept "aselenizare": dar pe lună se poate ajunge doar dacă totul funcţionează. Fără extinderea sectorului energetic din surse regenerative, racheta nu se poate ridica de la sol.

Guvernul german este chiorul între orbi

Cu toate acestea, există acum în sfârşit o decizie şi curând va exista şi o lege care reglementează renunţarea la cărbune. O privire îndreptată spre Australia, unde continentul arde în multe locuri, dar guvernul nu renunţă la cărbune, arată că executivul german este, prin compromisul la care a ajuns cu mare dificultate, un chior între orbi. Dar este obligat să accelereze ritmul la stimularea energiei regenerabile.

Politicienii trebuie să găsească un nou limbaj cu oamenii din landurile afectate: cu cei din Saxonia, Saxonia Anhaltină, Brandenburg şi Renania de Nord-Vestfalia, în ciuda tuturor iritărilor. Că renunţarea la cărbune este acum înscrisă negru pe alb şi în curând va fi literă de lege - acesta este primul pas în acest scop.