După atentatul de la Charlie Hebdo din ianuarie, solidaritatea cancelarei germane cu Franța era încă vizibilă. Marșul funerar cot la cot cu Francois Hollande a reprezentat limita politică maximă a înfrăţirii, alături de promisiunea de a face totul pentru a lupta împotriva terorismului. Cât valorează o astfel de promisiune în context european, ştie toată lumea. Fiecare țară evită să facă lucrurile pe care nu doreşte să le facă.

Cererile Parisului

Ca urmare a recentei serii de atacuri teroriste din Paris, lumea arată diferit. Acum, președintele francez vorbește nu numai de războiul împotriva teroriștilor și susținătorilor lor din secta asasină Statul Islamic, ci vrea chiar să conducă această ofensivă. În cadrul cinei de la Palatul Elysee, gazda i-a spus limpede Angelei Merkel acest lucru. Şefa cancelariei germane i-a oferit lui Hollande un cadou foarte generos: promisiunea de a trimite până la 650 de soldați germani în Mali, care să-i înlocuiască pe colegii francezi. Pentru standardele germane, o astfel de promisiune reprezintă o schimbare de paradigmă diplomatică.

Dar asta nu e de ajuns pentru Hollande. El cere mai multă implicare, eventual directă, în Siria și Irak. Dacă Germania ar putea merge mai departe, cu sprijinul lui, ar fi un semnal foarte bun, a spus președintele francez.

Bun pentru cine? Aceasta este întrebarea. Desigur, ar fi un câștig pentru el dacă ar putea implica militar guvernul federal în războiul pe care vrea să-l conducă împotriva "Statului Islamic". Un atare ajutor ar veni la momentul potrivit, mai ales că turneele lui Hollande la Washington și Moscova, precum şi discuțiile sale cu prim-ministrul britanic, nu s-au soldat până acum decât cu o mulțime de cuvinte frumoase şi cam atât.

Președintele american Barack Obama ezită să se afunde şi mai profund în mlaștina siriană. De cealaltă parte, președintele rus Vladimir Putin face oricum ceea ce el consideră a fi util pentru Rusia. În Marea Britanie, Camera Comunelor ar putea fi într-adevăr de acord să participe la atacuri aeriene în Siria, dar dorinţa de aventuri militare majore este foarte redusă.

Germania ca partener în lupta contra SI?

În mod surprinzător, Angela Merkel a lăsat să se înţeleagă că ar fi pregătită să ia în considerare sarcini suplimentare în lupta împotriva Statului Islamic, de pildă prin utilizarea avioanelor de recunoaştere Tornado.

Acest lucru este destul de uimitor, de vreme ce cancelara are puţine lucruri de câştigat şi multe de pierdut. Pierde, în primul rând, capital politic intern, din care şi aşa a consumat foarte mult din cauza politicii ei privind refugiaţii. În plus, o participare militară în raidurile aeriene din Siria ar reprezenta o nouă cădere în păcat, după misiunea din Afganistan. Or, acest lucru ar implica un război asimetric, cu consecințe imprevizibile, obiective neclare și şanse de reuşită doar moderate. Nimeni nu pretinde serios că Statul Islamic ar putea fi învins prin raiduri aeriene. În același timp, Germania s-ar implica în Orientul Mijlociu într-o politică foarte încurcată care nu a produs până acum soluții, ci doar noi şi noi probleme.

De ce îşi asumă Merkel astfel de riscuri?

În mod normal, preşedintele francez ar trebui să ofere la rândul lui un serviciu politic pentru implicarea germană pe care o solicită. Însă noua sa politică intră în coliziune frontală cu multe din ţelurile guvernului de la Berlin.

De pildă, tendinţa de apropiere faţă de preşedintele rus interferează cu politica cancelarei privind Ucraina. Pentru Merkel ar fi extrem de dificil să îşi menţină fermitatea în faţa Kremlinului, dacă Putin devine partenerul lui Hollande împotriva Statului Islamic. La toate acestea se adaugă şi renunţarea Parisului la politica de austeritate a Berlinului, motivul fiind, desigur, combaterea terorismului. Iar în chestiunea refugiaţilor, premierul francez Manuel Valls a spus fără echivoc: nu mai primim şi mai mulţi oameni!

Vorbim cumva despre prea multă solidaritate? Sau despre o solidaritate greşită? Sau poate că Angela Merkel crede sincer în aşa-numitul "război împotriva terorismului?" Preţul politic ar putea fi foarte usturător pentru Germania. Prea mare, dacă ţinem cont de şansele incerte de succes şi de faptul că cine se pune în pericol, ar putea pieri. Această zicere este cu atât mai valabilă în mlaştina politică din Orientul Apropiat.