Nu e tocmai un semn bun pentru ţară atunci când un preşedinte a fost ales în condiţiile în care opoziţia s-a opus cu atâta înverşunare. A fost nevoie de pușcași militari şi de unităţi speciale ale poliţiei pentru a contracara tentativa opoziţiei, care a recurs la gaze lacrimogene în Parlament şi a organizat masive proteste de stradă, pentru a împiedica alegerile. Acestea sunt imaginile care ne-au parvenit din Kosovo în timpul alegerii lui Hashim Thaci, ministru de Externe şi şef al celui mai mare partid - PDK - la funcţia de preşedinte al Republicii Kosovo.

Noul preşedinte e deja de multă vreme o figură centrală a politicii kosovare. A fost unul dintre principalii lideri ai Armatei de eliberare, UCK, în timpul războiului din Kosovo, şi primul premier al ţării după cucerirea independenţei în 2008. Şi în actualul guvern, Thaci a deţinut un rol important ca preşedinte al partidului de coaliţie şi ministru de Externe. Totuşi bilanţul politicii ultimilor ani este destul de sumbru: conflictul sârbo-kosovar, încă nesoluţionat, violenţe, crime de război neelucidate, corupţie pregnantă, sărăcie extremă, exod în masă al forţei de muncă.

În şi după război

Thaci vrea să reprezinte ţara acum când nu mai există niciun dialog între guvern şi opoziţie. De fapt, de la ultimele alegeri parlamentare, desfăşurate în 2014, Kosovo este un stat neguvernabil: principalul partid de opoziţie "Vetëvendosja", formaţiune radicală de stânga, nu acceptă independenţa şi nutreşte, în schimb, o unificare cu Albania. Un adevărat coşmar pentru comunitatea internaţională! Acelaşi partid respinge vehement şi dialogul cu Serbia vizând normalizarea relaţiilor dintre cele două state. Aşa se împiedică tratatul care ar urma să prevadă drepturi suplimentare pentru minoritatea sârbă din Kosovo. De luni de zile, legislativul kosovar e paralizat. Se revendică alegeri anticipate.

Organizarea de noi alegeri ar modifica poate constelaţia de pe scena politică din Kosovo, dar n-ar impulsiona procesul de reforme. Aceasta pentru că nici cele două mari partide de coaliţie - PDK şi LDK - şi nici formaţiunile de opoziţie - "Vetëvendosja", "Alianţa pentru viitorul Kosovo" şi "Nisma" - n-au oferit până acum răspunsuri convingătoare la principalele problemele cu care se confruntă tânărul stat din Balcani.

La toate acestea se adaugă faptul că alianţa dintre partidele aflate la guvernare nu s-a format în baza unor similitudini de conţinut, ci în urma unor negocieri ca la bazar. Nu conceptele la obiect şi compromisurile politice au avut prioritate, ci repartizarea posturilor de miniştri şi pactul încheiat legat de preşedinte. De atunci opoziţia duce o luptă crâncenă pentru putere contra coaliţiei de guvernământ. Niciuna dintre părţi nu a reuşit să se apropie de cealaltă. Ţara şi elita sa politică sunt mai divizate ca oricând.

Forţă integratoare sub semnul întrebării

Problema e că în Kosovo nu există alternativă: numai elita politică poate şi trebuie să rezolve problema. Un rol extrem de important ar trebui să-i revină preşedintelui, care, asemănător modelului german, este ales în Kosovo de către Parlament, urmând să deţină o funcţie reprezentativă, fără a servi intereselor vreunui partid politic în parte. E îndoielnic că preşedintele proaspăt ales va reuşi acest lucru. Thaci e calificat drept autocrat şi puţin dispus la compromis. I se reproşează că în controversele cu adversarii săi în loc să încerce să aplaneze conflictul, Thaci pune chiar paie pe foc. Un astfel de politician nu poate avea calităţi integratoare, susţine opoziţia.

În plus, noul preşedinte din Kosovo este acuzat de corupţie şi chiar de contacte în zona crimei organizate. Nu în cele din urmă, numele său este rostit în legătură cu un raport al Consiliului Europei privind comerţul ilegal de organe şi implicarea în ucideri comandate în timpul războiului din Kosovo.

Aceste acuzaţii nu sunt noi, ci există de ani de zile, fără a fi fost până acum clarificate. În acest scop urmează a fi înfiinţat în curând un tribunal special. Dar e mai mult decât îndoielnic ca înalţi reprezentanţi ai clasei politice să fie interesaţi de clarificarea în instanţă a acestor prezumtive crime de război. Căci acelaşi tribunal special ar putea să îşi îndrepte atenţia şi asupra unor lideri politici din rândurile coaliţiei de guvernământ sau ale opoziţiei.

Necesitatea unui dialog intern

Kosovo are nevoie mai mult ca oricând de de o politică de reconciliere şi de consolidare. Priștina mai are multe obligaţii asumate de îndeplinit: acordarea de drepturi sumplimentare minorităţii sârbe, acceptarea de compromisuri în dialogul cu Serbia şi nu în cele din urmă numeroasele probleme de ordin economic şi privind statul de drept, pe care le implică procesul de tranziţie. Dacă Thaci vrea să-şi reprezinte ţara cu succes, trebuie, ca preşedinte, să îndemne forţele politice şi pe cetăţenii kosovari să fie deschişi pentru dialog, pentru compromisuri şi să se aştepte la un proces dur şi anevoios. Dacă nu reuşeşte, atunci haosul va continua să se abată asupra tânărului stat kosovar, iar drumul spre Europa va deveni şi mai lung.