Pedro Sanchez arată bine, pare dinamic, face o impresie impecabilă pe scena europeană și e prieten cu președintele Franței. Cu toate acestea, premierul socialist a dat greș în Spania. O prezenţă strălucitoare pe parchetul internațional nu ajunge, trebuie să ştie şi acasă să negocieze şi să găsească compromisuri.

De la alegerile din aprilie încoace, Pedro Sanchez stă prost la acest capitol. S-a putut observa că a purtat negocierile de coaliție cu partidul populist de stânga Podemos fără niciun chef, din moment ce nu are o părere prea bună despre acesta. Partenerul pe care și l-ar fi dorit Sanchez, partidul liberal Ciudadanos, l-a respins pe premierul socialist, care a încercat apoi fără prea multă tragere de inimă să-l convingă pe şeful formaţiunii, Alberto Rivera, să se răzgândească. 

Nu-i de vină doar Pedro Sanchez

Sanchez nu-i singurul care a greșit - și ceilalți lideri de partid au fost prea încăpățânați. Din nou, nu a fost atins obiectivul propus, de a pune pe picioare un guvern stabil. Spania de abia a ieșit dintr-o criză financiară gravă și are mare nevoie de o conducere fiabilă, dar în loc de aceasta, clasa politică e dominată de orgolii personale, machism, intrigi, și lovituri verbale. 

Electoratul e chemat din nou la urne pentru a repara lucrurile, pentru a patra oară în doar patru ani vor avea loc alegeri la nivel național. E improbabil ca rezultatul să fie prea diferit de cel din primăvară, adică unul foarte strâns între două partide de stânga și trei de dreapta, alături de diverse partide regionale mai mici care vor înclina, în cele din urmă balanța. În loc să tot organizeze alegeri parlamentare anticipate, partidele din Spania ar trebui să se gândească dacă sunt conduse într-adevăr de bărbaţii potriviți (sunt chiar exclusiv bărbați!). Liderii celor cinci formaţiuni politice mari par cu toții foarte isteţi, dar la nivel politic dau dovadă de o îndărătnicie adolescentină, din cauza căreia nu reușesc să colaboreze.

Alegătorii au constatat de mult acest lucru. Potrivit sondajelor, 82 la sută dintre ei îi consideră pe politicieni ca fiind nişte egoiști îndrăgostiți de propria persoană, care nu se gândesc la binele cetățenilor. Încrederea în democrație a fost zdruncinată. Din cauza fragmentării partidelor, lumea politică devine tot mai complicată, iar politicienii ar trebui să reacționeze printr-o disponibilitatea mai mare de a face compromisuri.   

Alegătorii sunt dezamăgiți de clasa politică

Acest lucru nu-i valabil doar pentru Spania, ci și pentru alte democrații europene. În Belgia, de pildă, nici după mai mult de o sută de zile nu s-a format încă o coaliție guvernamentală. În Germania, au trecut aproape șase luni după alegerile parlamentare din 2017 până când a fost găsită, cu greu, o soluție de compromis - o a treia coaliție între conservatori și social-democrați. În Italia, s-a crezut măcar pentru o săptămână că există o coaliție de stânga capabilă să guverneze, dar plecarea unor rebeli din rândurile social-democraților, în frunte cu narcisistul Matteo Renzi, pun în pericol și acest guvern.  

Liderii de opinie din Spania sunt, în majoritate, de părere că țara are nevoie de un guvern stabil pentru a se ocupa de trei probleme centrale: 1. urmările Brexitului pentru economia spaniolă și industria turismului, 2. amenințarea unei recesiuni în Europa și urmările ei pentru economia spaniolă, care o duce pe moment destul de bine, şi 3. conflictul dintre Catalonia și guvernul de la Madrid, care ar putea să devină mai virulent în toamnă, când sunt așteptate verdictele în procesele intentate unor prezumtivi rebeli catalani.

Clasa politică spaniolă ar trebui să vadă alegerile anticipate din 10 noiembrie ca ultimă șansă de a salva credibilitatea politicii. După scrutin, va treuie să stea în picioare un guvern de coaliție. Nu-i nevoie de vedete orgolioase, ci de lideri de partid care știu ce înseamnă dialogul, care își pot conduce formațiunea spre compromisuri raționale şi constructive.