O conferinţă desfăşurată la Varşovia. Guvernul polonez a oferit SUA, a doua gazdă a evenimentului, o scenă de care nu ar fi beneficiat în altă parte a Europei. Din perspectivă europeană a fost o eroare, dar la Varşovia se gândeşte altfel decât la Berlin sau Bruxelles. În cadrul conferinţei pentru Orientul Mijlociu urma să se vorbească despre pace în Orientul Mijlociu. Dar în cele din urmă miza a fost realizarea unei alianţe împotriva Iranului, duşmanul de moarte. Încă de la debutul evenimentului a fost clar cui îi slujeşte această cauză şi cui îi dăunează.

Prezenţi şi absenţi

Gazdele poloneze s-au bucurat iniţial de prezenţa înalţilor reprezentanţi ai administraţiei SUA. La Varşovia au sosit atât vicepreşedintele Mike Pence cât şi şeful Departamentului de Stat, Mike Pompeo. Mai puţină bucurie le-a provocat însă prezenţa unui oaspete dificil. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a zădărnicit orice iluzie, anunţând printr-un mesaj video postat pe twitter că scopul reuniunii este "avansarea cauzei comune a unui război cu Iranul".

De asemenea pozitiv a fost faptul că Israelul şi reprezentanţi ai unor state arabe de primă mărime s-au aşezat la aceeaşi masă, după decenii, pentru a discuta despre situaţia din regiune şi rolul Iranului în acest context. Este un aspect important care demonstrează că dinamismul a devenit posibil.

Dar mai spectaculoasă decât lista participanţilor a fost cea a absenţilor. UE nu a trimis niciun reprezentant de vârf la Varşovia, ceea ce constituie un semnal suficient de clar. Iranul, despre care a fost vorba în cele din urmă, nici nu a fost invitat. Rusia şi Turcia au refuzat invitaţia dar s-au întâlnit concomitent la Soci, unde au invitat şi reprezentanţi ai regimului de la Teheran. Astfel s-a putut vedea mai clar care sunt noile axe şi alianţe.

Îngrijorător este rolul Turciei. Ankara a preferat să stea la aceeaşi masă cu Putin şi nu cu partenerii săi din NATO. Acesta nu este un semnal încurajator pentru pacea din Orientul Mijlociu. Se poate presupune fără a greşi că miza reuniunii de la Varşovia nu a fost atât pacea cât exercitarea puterii şi a influenţei în regiunea de conflict. Şi, în paranteză fie spus, şi în Europa.

Un calcul polonez

În această situaţie dificilă, Varşovia s-a străduit din răsputeri, din păcate prea târziu, să păstreze neutralitatea. Şi-a dat silinţa să nu încalce nicio linie roşie. Dar la final ţara a eşuat tocmai din cauza acestei ambivalenţe. Când fronturile sunt atât de clare nu poţi fi în acelaşi timp şi pentru şi împotrivă.

Guvernul polonez şi-a supraevaluat capacitatea şi i s-a demonstrat asta. S-a străduit să dea asigurări că reuniunea nu va fi o iniţiativă anti-iraniană, dar ulterior a trebuit să constate că alţii decid. Mai precis SUA. Polonia, în calitate de gazdă, a trebuit să se mulţumească în propria ţară cu rolul filialei unei companii americane. O experienţă amară, care afectează grav imaginea Poloniei.

Presiunile vor creşte

Dar această evoluţie face parte şi dintr-un calcul politic. De când Rusia demonstrează, în cazul Ucrainei, de ce este în stare, politica guvernului de la Varşovia este tot mai influenţată de aspectele de securitate. Ţelul suprem al Poloniei este obţinerea cât mai grabnică a unei baze americane permanente cu cât mai mulţi militari staţionaţi pe teritoriul său. Se va vedea în această primăvară dacă se va onora doleanţa poloneză, când administraţia americană va arăta cum intenţionează să-şi augmenteze prezenţa în Europa de Est.

Dacă se va ajunge la asta, SUA vor face presiuni sporite asupra Poloniei. Astfel va creşte şi riscul unei scindări suplimentare a Europei. Afirmaţiile lui Mike Pence, care a ameninţat Berlinul, dar şi alţi europeni, cu "retragerea solidarităţii" în cazul în care nu denunţă acordul nuclear cu Iranul, nu sunt doar neruşinate, ci şi periculoase. Polonia ar trebui să găsească o cale de evitare a unei scindări şi mai profunde a Europei. Nici la Varşovia nu-şi  doreşte cineva aşa ceva.