Într-una din cele mai sărace ţări ale lumii acum totul este posibil. O a doua cădere a "Zidului". O altă "Primăvară arabă" cu toate consecinţele deja binecunoscute. O baie de sânge. Sau arestarea curajosului preşedinte al Parlamentului venezuelean, Juan Guaidó, încheierea demonstraţiilor şi revenirea la resemnarea din ultimele luni. 

În doar câteva luni, Juan Guaidó a reuşit să schimbe starea de spirit din Venezuela aşa cum nimeni nu s-ar fi aşteptat. El i-a conferit o nouă greutate Parlamentului de la Caracas. A reuşit să strângă rândurile opoziţiei până de curând divizate. S-a deplasat în cartierele sărace, tradiţional chaviste, unde a găsit sprijin.

Guaidó, care încă de pe vremea când era student a căutat dialogul cu susţinătorii adversarului politic, pare a fi omul potrivit pentru o schimbare. Şi, conform Constituţiei, el este - cel puţin temporar - liderul legitim, fiindcă preşedintele în exerciţiu până la începutul lunii ianuarie, Nicolas Maduro, a obţinut cel de-al doilea său mandat numai în urma unor alegeri ce contravin oricărui principiu democratic.

Este de ajutor sprijinul SUA?

Cu toate acestea, demersul preşedintelui Parlamentului de a se fi autoproclamat preşedinte al ţării este extrem de riscant. Mai ales sprijinul demonstrativ al SUA este o sabie cu două tăişuri. Statele Unite au pondere uriaşă în America Latină, dar trecutul politicii intervenţioniste a Washingtonului a lăsat urme adânci.

Fiecare ajutor din SUA înseamnă noi argumente pentru tabăra lui Maduro şi alimentează legenda că numai "războiul economic" condus de americani este de vină pentru dezastrul din Venezuela. Faptul că acţiunea lui Guaidó a avut loc cu binecuvântarea Washingtonului nu face deloc situaţia mai uşoară. La doar câteva minute după autoproclamarea ca preşedinte, Donald Trump a şi transmis un mesaj pe Twitter în care l-a recunoscut drept preşedinte interimar.

A urmat recunoaşterea oficială din partea majorităţii statelor din America Latină, Canada şi a Organizaţiei Statelor Americane. Dar un stat cu greutate lipseşte de pe această listă: Mexicul. În continuare noul preşedinte de stânga, López Obrador, îl consideră şef al statului doar pe Maduro.

Uniunea Europeană se poartă prudent. Cererea privind organizarea de alegeri libere şi o declaraţie de sprijin clară din partea Parlamentului de la Caracas nu înseamnă automat şi recunoaşterea oficială a noii funcţii în care s-a instalat Guaidó.

Decisive pentru supravieţuirea regimului chavist sunt Rusia şi China. Pentru aceste ţări Venezuela are o importanţă strategică deosebită, în intenţia lor de a-şi extinde puterea geopolitică şi pe continentul american. Rusia şi China finanţează, de ani de zile, prin credite generoase, aparatul de stat de la Caracas. O mare parte din rezervele uriaşe de petrol sunt deja sub sechestru. Recent Rusia a efectuat exerciţii militare în Venezuela.  

Cum reacţionează aparatul de securitate?

Dacă politica externă a SUA ar fi mai puţin zgomotoasă şi, în culise, s-ar ajunge discret la înţelegere cu China sau măcar s-ar încerca, am putea spera la o soluţie paşnică în Venezuela. Dar probabilitatea să se întâmple astfel este mică. 

În următoarele ore sau zile decisiv va fi comportamentul "colectivos" (trupele chaviste) şi al serviciilor secrete. Poziţia armatei nu este clară. Ministrul Apărării, Vladimir Padrino Lopez, doar a informat pe Twitter că soldaţii nu sprijină un preşedinte autoproclamat, ci apără Constituţia şi suveranitatea Venezuelei. Declaraţia sa nu pare a fi în sprijinul lui Maduro. Aşadar, totul e posibil în Venezuela.