Mereu a fost primul din clasă. Un fel de copil-minune. Emmanuel Macron a reuşit, până acum, în tot ceea ce şi-a propus. De la pianist la bancher de investiţii, ministru al Economiei şi preşedinte al Republicii - cea mai spectaculoasă ascensiune a tuturor timpurilor din politica franceză. În condiţii deloc blânde, el a reuşit chiar şi s-o înfrângă pe Marine Le Pen - maşina de luptă politică a extremei drepte, Frontul Naţional. În ciuda absenteismului la vot sau a buletinelor anulate, Macron a fost mandatat să guverneze chiar dacă victoria sa n-a fost una răsunătoare.

Europa a mai scăpat o dată

Unul dintre primele mesaje de felicitare adresate noului preşedinte a venit din partea cancelarei Angela Merkel. Pentru şefa executivului german şi pentru ceilalţi reprezentanţi ai ţărilor europene succesul lui Macron trebuie să fi fost o uşurare enormă. Înaintea alegerilor domnea spaima că eurosceptica Marine Le Pen ar putea prăbuşi întreaga construcţie europeană. Dar perspectiva aceasta a fost din nou anulată. Ascensiunea populismului şi extremismului de dreapta în Europa poate fi împiedicată. Emmanuel Macron a demonstrat-o. 

Însă nu prea e vreme de sărbătorit. Problemele încep acum cu căutarea unei majorităţi în Adunarea Naţională. Peste o lună sunt alegeri parlamentare, iar mişcarea sa,  "En Marche!", ar trebui transformată într-un fel de partid. Mulţi membri din partidul predecesorului său ar dori să-l sprijine pe Macron dacă formaţiunea va fi realeasă. Cu toate acestea, socialiştii sunt la pământ şi nu se ştie dacă îşi vor putea păstra vreo bucăţică de putere. Iar extrema stângă, după ce l-a felicitat pe Macron, a reînceput cu insultele din campania electorală. Aşa că din partea lor nu se întrevede niciun sprijin.  

Republicanii conservatori speră la o majoritate în Parlament, în compensaţie la eşecul candidatului lor la alegerile prezidenţiale. Sunt divizaţi într-o aripă moderată care-şi doreşte să-l ajute pe Macron şi una de dreapta care vrea, din principiu, să-l distrugă cât de repede se poate. O grupare la fel de nocivă ca a partizanilor stângii.

Ca atare, nu se ştie dacă va fi posibilă un fel de majoritate a "rezonabililor" pentru ca Macron să poată guverna. 

O misiune grea

Noul preşedinte al Franţei va trebui să demonstreze că are nervi tari, isteţime şi capacitatea de a crea alianţele care să ducă Franţa înainte. O ţară cu peste 66 de milioane de cetăţeni încăpăţânaţi, reticentă la reforme, captivă în trecut şi principii. Macron va trebui literalmente s-o pună în mişcare, să diminueze contrastele sociale, să mobilizeze poporul, să creeze locuri de muncă în nordul sărac, să facă economia mai competitivă. Şi toate acestea în ciuda opoziţiei extremelor de stânga şi de dreapta din Franţa. Noul preşedinte va trebui să facă o minune pentru a transforma în optimism eterna nemulţumire a francezilor.

Extremiştii de dreapta se vor redenumi - aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Şi dacă vor obţine pe liste un număr semnificativ de deputaţi, îi vor face viaţa un iad noului preşedinte. După înfrângere, pesemne, Frontul Naţional o fi făcut o noapte albă analizându-şi eşecul, însă Marine Le Pen şi oamenii săi vor continua să predice ura şi să semene spaimă.

Macron va fi nevoit să înfrunte această tendinţă distructivă a compatrioţilor săi şi să reunească ţara. Uşor de spus, greu de făcut. Fiindcă nu este vorba numai despre şomaj şi sărăcie, ci şi despre degradare socială sau partea urâtă a caracterului uman.    

Povară grea pe umeri înguşti

În seara alegerilor, la sfârşitul celui de-al doilea tur de scrutin, pe scena de pe esplanada din faţa muzeului Luvru urca un bărbat tânăr. La intrarea sa pe scenă era intonat imnul Europei. Părea îndrăzneţ - sau cel puţin a demonstrat curaj şi încredere în forţele proprii. Emmanuel Macron poartă acum pe umeri o povară uriaşă. El trebuie să salveze Franţa şi, totodată, Europa. Poate, totuşi, va reuşi!

Autoare: Barbara Wesel / CS