Commerzbank se extinde în Europa de est
19 septembrie 2007Banca germană Commerzbank a cumpărat astăzi peste 60% din acţiunile institutului financiar ucrainean Forum, la un preţ de 435 de milioane de euro, consolidându-şi astfel poziţia pe piaţa central şi est europeană.
„Acoperim acum toate pieţele din regiune, în privinţa cărora plecăm de la premiza că vor cunoaşte o creştere de 80% în următorii 10 ani”, a declarat astăzi la Frankfurt managerul Commerzbank Martin Blessing agenţiei de presă dpa.
În prezent, banca germană deţine filiale în Polonia, Rusia, Cehia, Slovacia şi Ungaria.
„Singura piaţă semnificativă din regiune pe care nu suntem încă prezenţi este România, dar peste 88% din piaţa bancară românească se află deja sub control extern, ceea ce îngreunează accesul unui nou investitor”, a mai precizat Blessing.
Totuşi, Commerzbank nu exclude posibilitatea altor achiziţii în centrul şi estul european după finalizarea tranzacţiilor cu banca ucraineană Forum.