Politica românească suferă aparent de un teribil complex Ion Iliescu. Foşti şi actuali adversari (dar mai puţin partizani) ai fostului Preşedinte au prevestit că Victor Ponta va suferi o dură lovitură din partea fostului lider post-comunist, care, în ciuda aparenţelor, nu ar fi abdicat niciodată. Foarte mulţi comentatori au anunţat, pur şi simplu, că V. Ponta va avea un viitor sumbru.

Poate că teama de Ion Iliescu este doar înscenată şi atunci n-ar trebui să-i acordăm prea mare importanţă. Începând din 2008, Ion Iliescu a fost pentru PDL adversarul necesar şi indispensabil, a cărui influenţă, dinadins exagerată, a servit ca termen negativ de contrast. Dar dacă strategia aceasta e de înţeles, e ceva profund viciat în preocuparea de a descifra şi a anunţa mereu viitorul.

Pretenţia că poţi întrevedea de pe acum ce se va întâmpla la cutare sau cutare partid (fără să invoci informaţii precise), nu se poate întemeia decât pe două lucruri: Pe încrederea într-o neobişnuită capacitate intuitivă sau pe cunoaşterea unei „mecanici” a politicului. Aşadar fie clarviziune, fie o ştiinţă care să îngăduie asemenea anticipaţii precise. Cine pătrunde „legile” politicului, ar putea desigur prevedea „ştiinţific” cum se va prăbuşi Ponta şi alţi ignoranţi, asemenea lui, care au sfidat „legile gravitaţiei”.

Cu siguranţă că nimeni nu ar invoca însuşirile clarvăzătorului. Nu mai rămâne decât această ciudată pretenţie de a stăpâni o mecanică a politicului căreia îi suntem cu toţii supuşi, fără excepţie. Comentariile politice din această categorie seamănă până la urmă cu un exerciţiu de fatalism. Ele par să spună, în cele din urmă, că cine înfruntă inevitabilul va pieri.

Viciul acesta este mai răspândit decât pare, căci aproape că nu există ziarist care să nu întrebe la un moment dat: „Ce credeţi că se va întâmpla în cutare situaţie?” Iar politicianul sau cel mai adesea comentatorul titrat se simte dator să traseze o versiune personală asupra viitorului. Cei mai preţuiţi comentatori sunt tocmai aceia care nu ezită să facă profeţii cu aerul unei cunoaşteri infailibile.

Dar viciul e mai profund. Înclinaţia de a descifra viitorul nu păcătuieşte doar prin mecanicism, ci şi prin absenţa oricărei preocupări morale. Proiectând întreaga atenţie asupra viitorului, prezentul rămâne necomentat. În loc să se întrebe dacă Ponta face bine sau rău acum, în prezentul cunoscut şi tangibil, presa „clarvăzătoare” face profeţii asupra soartei luminoase sau sumbre. Prezentul îşi pierde în cele din urmă consistenţa în irizările unui viitor fantasmatic.

Din nefericire însă, perseverând pe această cale, comentariul politic riscă să se delegitimeze. Să pară inutil şi dispensabil. Căci prin ce ar fi folositor un comentariu, dacă nu prin încercarea de a lumina prezentul în aşa fel încât cititorii să poate face asupra lui o judecată morală? În rest este propagandă politică disimulată (i se poate spune şi manipulare) sau pur şi simplu conversaţie vicioasă.

În sfârşit, modul acesta de a prezice ce o să facă Ion Iliescu este şi o dovadă de proastă creştere. La fel stau lucrurile şi cu cei care „ştiu” prea bine ce va face Traian Băsescu în cutare sau cutare situaţie. În loc să-i întrebe pur şi simplu pe oamenii aceştia, destul de accesibili, ce au de gând să facă, „clarvăzătorii” descriu din birourile lor mecanica unor mişcări psihologice implacabile.

Problema centrală este, aşadar, cum gândim despre politică. Este ea oare un soi de meteorologie tot mai perfecţionată, este o înfruntare mitologică cu final cunoscut de iniţiaţi sau terenul anost al unor decizii morale? Este politica o mecanică, sau o formă de responsabilitate?

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Petre M. Iancu