N-a fost singurul care, în anii 30 şi 40 ai veacului trecut, a refuzat, multă vreme, să ia în serios vituperările antisemite ale unui anume Adolf Hitler, optând, în mod cu totul curios, pentru a rămâne pasiv în faţa ameninţărilor rasiste şi anti-evreieşti ale naziştilor.

Se ştie ce-a urmat. Desfiinţarea civilizaţiei europene s-a produs rapid, dar nu fulgerător. Ar fi putut să fie cel puţin frânată, dacă nu împiedicată.

Or, aliaţii anglo-saxoni au reacţionat şi ei, tardiv, la informaţiile referitoare la activarea la turaţii maxime a camerelor de gazare din lagărele de concentrare şi exterminare create de nazişti în vederea lichidării populaţiei evreieşti a Europei.

Elie Wiesel, adolescentul deportat cândva din Sighet în universul concentraţionar nazist, a avut perfectă dreptate să se arate uimit de incomprehensibila neangajare a Americii.

A avut dreptate, de asemenea, să-i condamne pasivitatea în faţa genocidului, pasivitate rămasă intactă până la sfârşit, într-un moment în care bombardierele SUA ar fi putut lesne distruge şinele de cale ferată ducând spre camerele de gazare de la Auschwitz.

Nimeni nu va mai putea îndepărta vreodată această ruşinoasă pată mutilând glorioasa istorie a ţării celor liberi.

Or, iată că şeful suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei, s-a folosit deunăzi de predica sa tradiţională de vineri, spre a lansa noi ameninţări cu genocidul la adresa evreilor. De această dată a celor din Israel, reprezentând cea mai numeroasă comunitate evreiască din lume.

Regimul sionist, a spus el textual, este „o tumoare canceroasă ce trebuie extirpată şi în mod sigur va fi extirpată”.

Nici preşedintele Iranului, Ahmadinedjad, un vechi promotor al terorismului, n-a făcut în ultimii ani vreun secret din negaţionismul şi antisemitismul său virulent ori economie de ameninţări cu genocidul la adresa evreilor.

După întărirea acestor ameninţări de către liderul spiritual şi politic suprem, un site internet promovat de regimul de la Teheran a publicat un articol care, prin citate din Coran, scoate în evidenţă ceea ce reprezintă justificarea teologică a distrugerii Israelului şi a uciderii tuturor evreilor.

Conform unui articol apărut în ziarul israelian Jerusalem Post sub semnătura lui Warren Goldstein, documentul prezintă şi detaliile militare ale genocidului pe care iranienii ar urma să-l comită prin intermediul unui tir cu rachete de tip Shahab 3. Atacul balistic ar urma să distrugă simultan principalele trei aglomerări urbane evreieşti din Israel, şi-anume Ierusalimul, Tel Aviv-ul şi Haifa.

Trimiţând la William Kristol, care a observat că New York Times, poate cel mai important ziar american, a omis să includă referirile genocidale în relatarea sa despre declaraţiile lui Khamenei, autorul articolului, care este rabinul-şef sudafrican, îşi pune câteva întrebări legitime.

De ce oare tac liderii lumii? De ce Naţiunile Unite şi liderii religioşi nu-şi exprimă oroarea? De ce declaraţiile liderului suprem al Iranului sunt tolerate în loc să stârnească inflamate rechizitorii?

Într-adevăr, antisemitismul promovat, între alţii, de regimul iranian şi de varii mişcări islamiste radicale ridică, din nou, probleme similare celor confruntând lumea civilizată în anii 30 ai veacului trecut.

Când oare trebuie să înceapă să fie luată în serios maladia urii faţă de evrei şi mai ales ameninţarea cu Holocaustul, proferată de liderii unui regim care, după toate probabilităţile, insistă să-şi procure arme de distrugere în masă?

Naţiunile Unite au fost fondate, după cel de-al doilea război mondial, cu scopul de a se împiedica în viitor un nou genocid precum cel comis de nazişti şi aliaţii lor în rândul populaţiei evreieşti din Europa.

Dar în faţa unor dictatori cu vocaţie de măcelari, precum liderul sirian Assad, care-şi masacrează propriul popor cu gir rusesc şi chinezesc, ori în faţa primejdiei reprezentate de aliaţii săi iranieni, organizaţia mondială se dovedeşte, în cel mai bun caz, neputincioasă. În cel mai rău, complice.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz