Nu trece nicio noapte fără ca Rusia să nu atace furibund Ucraina din aer. În noaptea de sâmbătă spre duminică, aproape 500 de drone și 50 de rachete ar fi fost lansate asupra unor ținte din interiorul teritoriului ucrainean. Se pare că multe dintre aceste rachete conțin componente de origine occidentală, după cum a subliniat președintele ucrainean Volodimir Zelenski la începutul săptămânii, într-un discurs video. Este vorba de microcipuri, senzori, convertoare și alte componente de înaltă tehnologie care ajung în Rusia în pofida sancțiunilor.

Potrivit lui Zelenski, după atacul de duminică, au fost confiscate peste 100.000 de componente fabricate în străinătate. Acestea provin inițial din SUA și Germania, din alte state europene, dar și din China sau Taiwan.

Președintele și-a criticat aspru aliații occidentali, arătând că aproape toate aceste componente se află pe listele internaționale de sancțiuni și nu ar trebui să fie exportate deloc în Rusia. ”Dacă anumite țări își vor abandona planurile evident condamnabile de a livra Rusiei componente importante pentru producția de rachete și drone, amenințarea rusă va scădea drastic”, a scris Zelenski pe X.

Exporturi pe căi sinuoase ocolind sancțiunile

”Trebuie să reamintim că verificările la export pentru multe dintre aceste bunuri au fost introduse încă de la începutul ofensivei rusești, adică în primăvara anului 2022. Acestea au fost ulterior înăsprite și extinse la alte grupe de produse, dar, în esență, ele există deja de la începutul acestui război”, explică Benjamin Hilgenstock, expert în mecanismele sancțiunilor la Kyjiw School of Economics (KSE).

Uniunea Europeană a adoptat în total 18 pachete de sancțiuni împotriva Rusiei în ultimii trei ani și jumătate. Însă abia în iulie 2025, blocul comunitar a înăsprit semnificativ interdicțiile de export pentru așa-numitele bunuri cu dublă utilizare, adică produse care pot fi utilizate atât în scopuri civile, cât și militare.

Și totuși, ”aceste componente continuă să ajungă în Rusia pe căi ocolite”, spune Hilgenstock. De cele mai multe ori cu ajutorul unei ample rețele de intermediari, între care China, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Kazahstan sau țările din Caucaz. ”În multe cazuri, o companie occidentală își vinde componentele în mod complet legal unui partener de afaceri dintr-o altă țară. Acesta, la rândul său, o revinde și așa mai departe, până când ajunge la cineva care o vinde și o expediază în Rusia”.

Posibilităţi de intervenție limitate

Problema este bine cunoscută la nivelul UE, care a început să instituie sancțiuni contra intermediarilor din țările terțe care revând produsele către Rusia. ”Asistăm însă la un joc de-a șoarecele și pisica, fiind foarte simplu să înființezi un nou intermediar, trei uși mai încolo, pe același hol”, subliniază Benjamin Hilgenstock. El și colegii săi de la KSE au analizat încă din ianuarie 2024, într-un studiu, multe dintre punctele slabe ale regimului internațional de sancțiuni.

Situația este agravată de faptul că multe dintre aceste piese nu sunt produse în Vest, spune expertul. ”Se prea poate ca ele să provină de la companii occidentale, dar sunt adesea fabricate în fabrici offshore din Asia de Sud-Est. Prin urmare, aceste componente nu trec fizic prin teritoriul UE”. Aceasta înseamnă că este aproape imposibilă verificarea de către autoritățile europene de control al exporturilor, cum ar fi vama, a căilor de export pentru aceste componente.

Mai multe puncte slabe, dar nu neapărat un eșec

În pofida tuturor embargourilor, acest sistem imperfect oferă Rusiei posibilitatea de a obține bunuri de care are nevoie urgentă. Cu toate acestea, spune Hilgenstock, nu este ca și cum sancțiunile nu funcționează. ”Nu putem avea pretenția să împiedicăm orice export de cip pentru computere în Rusia. Știm însă că Rusia plătește acum prețuri mult mai piperate pentru aceste piese decât orice altă țară din lume. Acest lucru este un succes în sine, pentru că face ca Rusia să primească mai puține bunuri și adesea de calitate inferioară pentru aceeași sumă de bani. Or, acest lucru le întârzie planurile”, spune politologul.

Europa are posibilități de îmbunătățire a aplicării acestor sancțiuni. Un instrument ar fi ca producătorii acestor bunuri să fie ei înșiși mai responsabili în ceea ce privește controlul rețelelor lor de distribuție și să se asigure că acestea nu ajung în Rusia. ”În sectorul financiar există de câteva decenii norme concrete în ceea ce privește spălarea banilor sau finanțarea terorismului”, explică Benjamin Hilgenstock. ”Aceste practici au determinat băncile care activează la nivel internațional să investească resurse considerabile în mecanisme de control intern, pentru a ști cu cine fac afaceri și cine se află în spatele partenerilor lor. Ideal ar fi să ajungem la același rezulat și în acest caz. Vorbim însă despre un proces de durată”.

Pentru o astfel de înăsprire trebuie să existe și voința politică. ”Pur și simplu, la nivel european nu există un consens real în acest doar. Nu este vorba doar despre 'suspecții de serviciu', adică Ungaria sau Slovacia, care se opun înăspririi regimului de sancțiuni, ci și despre alte țări, inclusiv Germania, care nu sunt neapărat întotdeauna de acord cu obligații de diligență mai stricte pentru întreprinderi”, critică Hilgenstock.