După estimarea organizatorilor, peste 30.000 de persoane de același gen au ajuns la punctul final fără incidente, așa cum de altfel s-a petrecut și în anii anteriori.

În timpul documentării pentru acest reportaj, mi-a atras atenția un comunicat al Asociației ACCEPT, din care reproduc două fragmente care mi-au lăsat un gust amar: „Dacă vezi un incident violent, îndepărtează-te, formează un cerc la distanță, scandează FĂRĂ VIOLENȚĂ și anunță organizatorii sau forțele de ordine“. A doua avertizare a organizatorilor indică și mai mult o teamă difuză față de posibile violențe ale persoanelor „normale“ sexual: „În drum spre sau la plecarea din marș, evită să porți însemnele vizibile ale comunității în mijloacele de transport în comun“.

Cuplurile de același gen sunt obișnuite cu privirile batjocoritoare, cu violențele verbale, uneori fizice, ale unor persoane din familiile tradiționale. De cele mai multe ori nu reclamă la poliție astfel de incidente. Spun că știu cazuri în care persoanele care au făcut plângeri la organele care ar trebui să le apere drepturile au fost tratate după aceeași rețetă discriminatorie a celor peste jumătate dintre români care sunt împotriva cuplurilor LGBT.  

„Nu vă fie teamă, iubirea învinge răutățile oamenilor“

Teodora are 19 ani. Am rugat-o să-mi povestească o întâmplare fericită de când a înțeles că e lesbiană. „Stăteam pe o bancă în Parcul Cișmigiu cu partenera mea, ieșiserăm de la cursuri, amândouă suntem studente la Drept. La un moment dat ne-am luat în brațe și ne-am sărutat. Oamenii treceau pe lângă noi și ne priveau cu agresivitate, o femeie în vârstă și-a făcut cruce și ne-a scuipat. Nu e prima oară când ni s-a întâmplat asta. Știți ce s-a întâmplat apoi? Un domn între două vârste a rupt o margaretă din rondul de flori și ne-a dăruit-o. «Nu vă fie teamă, iubirea învinge răutățile oamenilor, să aveți grijă de voi», ne-a zis. Vă dați seama cât a însemnat acel gest?“

Părinții Teodorei nu au înțeles-o că e altfel decât sora ei mai mare. Nu mai rezista să se ascundă de ei și le-a spus. A fost obligată să închirieze o garsonieră unde locuiește împreună cu partenera ei. Lucrează amândouă part time la o pizzerie de la periferia Bucureștiului. Spune că e fericită, chiar dacă își ocupă toată ziua cu facultatea și munca pentru a se putea întreține.

O lume minunată în care fiecare îl îndrăgește pe celălalt

Pancarte, scandări, stegulețe, costumații nonconformiste, chipuri vesele. Peste 20.000 de persoane din comunitatea LGBTQ+ (lesbiene, gay, bisexuali, persoane transgender și intersex) au plecat în marș de la Piața Victoriei către Parcul Izvor. Pe parcurs, li se alătură alte grupuri. Bulevardul de la Piața Victoriei până la Piața Romană e plin.

Nu e nevoie de cordon de jandarmi, sunt doar câțiva, presărați din loc în loc. Nimeni de pe trotuare nu huiduie, am văzut în schimb persoane, și nu doar tinere, care s-au alăturat marșului și au cerut stegulețe. Arșița a trecut de 30 de grade. La terase, oamenii își beau în tihnă cafeaua, berea, băuturile răcoritoare. Pare că mă aflu într-o lume minunată în care fiecare îl îndrăgește pe celălalt, în care toți sunt la fel, fără violență, fără discriminare, fără priviri piezișe, și că toate sondajele care arată că peste jumătate din populație este împotriva cuplurilor de același gen sunt scorneli ale caselor de sondare.

Îmi dau și răspunsul – miile de persoane LGBT transmit armonie, iubire, bucuria de a fi împreună.

Timișoara, orașul cosmopolit al toleranței

Larisa are 34 de ani și lucrează la o farmacie din Timișoara. A plecat cu un tren de noapte ca să ajungă la timp la marșul Piața Victoriei – Parcul Izvor. Noua ei iubită e din București, s-au cunoscut anul acesta la Mamaia de 1 Mai, însă distanța le obligă să se vadă destul de rar. Caută o soluție să se mute în București pentru a fi împreună cu Gloria: „În comunitatea LGBT cunosc foarte multe persoane și toți sunt oameni minunați. Cei mai mulți prieteni ai mei sunt gay, dar am și prieteni heterosexuali. Ieșim în grup fără să ne diferențiem, vorbim la fel, facem glume, povestim întâmplări din timpul liceului sau facultății. La Timișoara oamenii sunt toleranți, poate și pentru că e un oraș cosmopolit. Cred că am să-mi vând apartamentul, cumpăr unul în București și mă mut cu partenera mea, care locuiește acum împreună cu părinții“.

În timpul marșului am aflat povești de viață, de cele mai multe ori nu tocmai ușoară. Dar iubirea învinge răutățile unor oameni, așa cum mi-a spus Teodora despre sfatul omului din Parcul Cișmigiu care le-a dăruit ei și partenerei o margaretă.

După ce s-a regăsit în băiat, a fost nevoită să plece de-acasă

Ilinca e la vârsta adolescenței. Spune că încă de mică nu-i plăceau păpușile și se juca mai mult cu băieții. În ultimii ani a trăit confuz, a fost o perioadă dureroasă, o perioadă de coșmar, pentru că oscila între cele două sexe. După ce s-a regăsit în băiat, a fost nevoită să plece de-acasă, pentru că părinții nu au înțeles-o. Acum e fericită, chiar ea m-a rugat să-i fac o fotografie. Știe la ce se-așteaptă, unii o vor accepta așa cum este, alții o vor stigmatiza, așa cum se exprimă politicienii extremiști. Nu crede că România va legaliza curând cuplurile și căsătoriile persoanelor de același sex.

Închei acest reportaj cu gândul la ce va rezerva viitorul comunității LGBT din România, estimată la câteva sute de mii de persoane. Peste 30.000 au ajuns sâmbătă în Parcul Izvor, punctul final al marșului toleranței și al cerinței recunoașterii drepturilor de către instituțiile statului.

În momentul de față, nu îmi pot închipui un politician care să asiste la căsătoria a două fete în costum de mireasă.

O declarație a candidatului Crin Antonescu pentru Cotroceni spune totul: „Nu îmi doresc o țară în care să avem într-o săptămână parada heterosexualilor și într-o săptămână parada homosexualilor”.