Datele Institutului de Statistică al UNESCO arată că, în 2017, peste 170.000 de fete din învățământul primar, gimnazial și secundar se aflau în afara sistemului de educație din România. Studiile recente relevă faptul că numărul fetelor care au abandonat școala, mai ales în timpul pandemiei, este semnificativ mai mare decât al băieților. La această discrepanță contribuie și rata minorelor care au devenit mame la vârste fragede, România situându-se pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de nașteri în rândul mamelor cu vârste între 10 și 15 ani (44,44%).

Pe de altă parte, femeile sunt discriminate atunci când își caută un loc de muncă. Mulți dintre șefii companiilor refuză să angajeze o femeie însărcinată, chiar dacă este mai bine pregătită profesional decât un bărbat care candidează pentru același post. Femeile sunt nevoite să își ascundă sarcina, riscând să fie concediate în baza „declarației pe propria răspundere“ pe care au semnat-o. Același lucru se întâmplă de multe ori și în cazul familiilor care au unul sau mai mulți copii de vârstă fragedă în întreținere. Aici ne confruntăm cu concepția misogină potrivit căreia „femeia duce casa“, ea face de mâncare, ea face curățenie, ea are grijă de copii. Nu generalizez. Din păcate însă, și copiii învață de mici că mama trebuie să le facă pe toate, în timp ce tatăl citește ziarul sau se uită la un meci la televizor.

Discriminarea femeilornu este caracteristică doar României. Un raport al Parlamentului European arată că diferența medie de remunerare între femei și bărbați la nivelul UE a fost în 2020 de 13%. Un procent de 30% din diferența de reprezentare la nivelul Uniunii Europene se datorează faptului că femeile lucrează în sectoare mai prost plătite iar o treime dintre acestea au întrerupt lucrul în timpul sarcinii sau pentru îngrijirea copiilor. Același raport relevă faptul că femeile ocupă doar o treime din funcțiile de conducere ale companiilor iar diferența pensiilor dintre femei și bărbați la nivelul UE este de 28%.

Stereotipurile și prejudecățile sunt greu de extirpat, cu atât mai mult cu cât chiar femeile, cu precădere cele din mediul rural, își exprimă convingerea că bărbații trebuie să conducă, în politică, în funcții publice, în familie. Discriminarea femeii de la țară este în fapt o cutumă a familiei tradiționale, în care bărbatul bate cu pumnul în masă, fie că vine de la cârciumă, fie că așa i se năzare.

Analizând romanul „Ion“ de Liviu Rebreanu, criticul literar George Călinescu scrie despre condiția femeii în lumea rurală: „Într-o societate țărănească, femeia reprezintă două brațe de lucru, o zestre și o producătoare de copii“ („Istoria literaturii române de la origini până în prezent“).

Sigur că, de-a lungul anilor, femeile de la sate au câștigat un anume grad de emancipare, multe dintre ele și pentru că au lucrat ani de zile în statele occidentale și s-au întors acasă cu alte concepții despre familie decât cele cu care plecaseră. Însă a vorbi despre egalitatea de gen este deocamdată o utopie.

Femeile în arena politică și legea Gabrielei Firea

„Femeile nu au de-a face cu politica. Asta e treabă de bărbat“, auzim de peste trei decenii. România a avut o singură femeie care a ocupat funcția de premier, pe Viorica Dăncilă, unealta lui Liviu Dragnea, care s-a dovedit a fi un dezastru. În Parlamentul României sunt doar 17% femei, procentele fiind diferite de la un partid la altul, iar guvernul actual condus de Nicolae Ciucă are doar două femei în funcția de ministru, pe Gabriela Firea, ministrul Familiei, și Ligia Deca, succesoarea lui Sorin Cîmpeanu la Educație. Reprezentarea femeilor în administrația locală și centrală este net inferioară funcțiilor pe care le ocupă bărbații.

În urmă cu o lună, ministrul Familiei Gabriela Firea a anunțat că a depus în Parlament împreună cu președintele PSD Marcel Ciolacu un proiect de lege privind obligația partidelor de a include pe listele electorale 30% femei pentru alegerile locale. Același procent va fi obligatoriu și pentru reprezentarea femeilor în consiliile de administrație ale companiilor de stat. „Este momentul ca egalitatea de șanse să nu rămână doar o vorbă în discursuri motivaționale, ci o regulă clară și corectă, de secol 21, a motivat Gabriela Firea necesitatea demersului legislativ.

Se nasc aici mai multe întrebări. De ce acest procent ar trebui să se aplice doar în cazul candidaturilor pentru primari și președinți de consilii județene, iar nu și pentru listele electorale pentru un loc în Parlament? Nu cumva, prin obligativitatea acestei reprezentări, am putea asista la promovarea  oportunismului, clientelismului, carierismului de cumetrie în rândul femeilor, care funcționează și acum, dar care se va putea amplifica odată cu aplicarea legii Firea-Ciolacu? Vor putea renunța magnații politici la afaceriștii veroși care îi pun și îi susțin în funcții prin cota-parte din ceea ce au furat? Femeile care au afaceri ilicite sunt cu siguranță mult mai puține decât bărbații. Asta se poate proba și prin raportul dintre bărbații și femeile care au făcut pușcărie sau sunt sub anchetă pentru infracțiuni de corupție.

Problema de fond nu este reprezentarea femeilor în politică impusă printr-o lege, ci promovarea lor pe criterii de competență și moralitate. Dacă aceste criterii ar fi definitorii pentru clasa politică, e posibil ca pragul de 30% să fie depășit. Poate chiar substanțial depășit. Aici nu e vorba de discriminare ca mentalitate misogină, ci de interesele înrădăcinate ale bărbaților de pe scena politică dâmbovițeană.