A fost o după-amiază însorită exact acum 70 de ani, când limuzinele liderilor din coaliţia împotriva lui Hitler poposeau în curtea interioară a Palatului Cecilienhof din Potsdam. În clădirea croită în stilul caselor tradiţionale britanice, spaimele celui de-al Doilea Război Mondial păreau dispărute. La 8 mai 1945, Germania a capitulat, moment care a marcat încheierea conflagraţiei mondiale.

La 17 iulie, în impozantul palat din Potsdam, reprezentanții Uniunii Sovietice, Angliei și Statelor Unite ale Americii - Secretarul General al CC al PCUS, Iosif Vissarionovici Stalin, prim-ministru englez, Winston Churchill și, respectiv, președintele american, Harry S. Truman - s-au întâlnit pentru a decide în ce fel va fi administrată Germania, înfrântă şi ruinată.

În încercarea de a transforma teritoriul Germaniei într-o simbol al reconcilierii şi păcii, liderii sus-enumeraţi au stabilit principii politice şi economice, dar şi plăţile reparatorii pe care urmau să le facă germanii. Priorităţile reuniunii au fost modul în care trebuie administrată o ţară care a diseminat suferinţă în întreaga lume, problemele ordinii internaționale postbelice, problemele tratatelor de pace și aprecierea efectelor războiului.

Preşedintele american Harry Truman a spus la acea vreme că înţelegerile perfectate la Potsdam au drept scop "distrugerea nazismului şi, odată cu el, a industriei de armament, a forţelor de luptă, inclusiv a Statului Major General cu tot cu tradiţiile sale militare". Cel mai important scop al măsurilor reparatorii, preciza Truman la acea vreme, este "să scoată din Germania tot ce este necesar pentru prevenirea unei noi conflagraţii".

Negocierile între "Cei trei mari" au început la ora 17. Delegaţiile au luat loc în faţa unei mese rotunde pe care sovieticii au fabricat-o în mod special cu ocazia conferinţei şi pe care au adus-o tocmai de la Moscova. Discuţiile s-au dovedit a fi dificile. Încă de la început, Churchill a vrut să ştie ce înţeleg cei prezenţi prin Germania? Ce înseamnă Germania? Interesul aliaţilor nu era doar de a limita teritoriul geografic al Germaniei, ci şi definirea exactă a zonelor de ocupaţie ale puterilor câştigătoare, precum şi stabilirea intereselor proprii în vestul Europei.

Discuţiile pe marginea acestor subiecte au fost reconstituite cu ajutorul unui protocol întocmit de americani şi a unui text rusesc. Truman nu a vrut sau nu a putut să răspundă la întrebarea lui Churchill în legătură cu însemnătatea Germaniei şi s-a întors către Stalin.

Truman: Ce înţelege delegaţia sovietică?

Stalin: Germania este ceea ce a rămas din ea după război. O altă Germanie nu există. Austria de pildă nu mai face parte din Germania.

Truman: De ce să nu spunem "Germania anului 1937"?

Stalin: Minus ce-a pierdut în 1945

Truman: În 1945 a pierdut totul. (Protocolul rusesc arată că Truman ar fi precizat că "De facto, Germania nu mai există").

Stalin: Germania este, după cum ni se spune, un termen geografic. Este imposibil să nu vezi rezultatele războiului.

Truman: Însă avem nevoie de o linie clară de la care să pornim

(...)

Truman: Am propus Germania anului 1937.

Poker politic

Participanţii la conferinţă au acceptat propunerea lui Truman. Pe baza acesteia au decis definirea a patru zone de ocupaţie. Franţa a primit propria ei zonă de ocupaţie. Practic, Germania îşi pierduse unitatea teritorială, politică şi economică. Conferinţa de la Potsdam a marcat începutul unui troc politic între puterile occidentale şi Uniunea Sovietică, care s-a transformat, câţiva ani mai târziu, într-un război rece.

Negocierile au durat până la 2 august, când a fost semnată declaraţia de la Potsdam. "Cei trei mari" au decis, printre altele, linia Oder-Neisse ca frontieră a Poloniei postbelice. De asemenea, Polonia urma să fie despăgubită pentru teritoriile care îi fuseseră luate cu japca de sovietici. Plăţile reparatorii au fost respectate mai mult sau mai puţin. Occidentalii au dorit ca aranjamentul privind frontiera să fie permanent, însă el nu a fost negociat așa cum s-a stabilit. Astfel, granița polono-germană a fost recunoscută prin înțelegeri bilaterale în 1950 - între RDG și Polonia - apoi în 1990 - între Germania și Polonia. În timpul Războiului Rece, tocmai această incertitudine a granițelor a sporit puterea şi influenţa Uniunii Sovietice asupra Poloniei și Germaniei.

Conferinţa de la Potsdam a marcat un punct de cotitură în istoria internaţională. Reich-ul german era distrus, iar coaliţia puterilor mondiale începuse să se fisureze. În plus, carismaticul premier britanic Churchill a fost înlocuit chiar în timpul negocierilor de către şeful laburiştilor, Clement Attlee, care a câştigat primele alegeri de după război. Iar preşedintele Truman, care i-a urmat în funcţie lui Roosevelt, lipsit de experienţă în politica externă, a dat ordinul de detonare a primei bombe atomice chiar în timpul conferinţei.

Care a fost însemnătatea întâlnirii pentru Germania? Chiar dacă prioritatea reuniunii din Palatul Cecilienhof a fost pedepsirea agresorului, mesajul întâlnirii a fost unul dătător de speranţă. Propunerile iniţiale, care prevedeau transformarea germanilor în sclavi sau într-un popor de agricultori, nu au mai fost discutate. Uşa pe care Germania putea reintra în rândurile comunităţii internaţionale rămânea deschisă, nu în ultimul rând datorită Statelor Unite, care au înţeles importanţa strategică a părţii de vest a Germaniei, în contextul extinderii masive a Uniunii Sovietice.

Când a revenit la Washington, Truman a declarat într-un interviu radiofonic: "M-am întors din oraşul din care germanii au dorit să conducă lumea. Un oraş bântuit. Clădirile sunt la pământ, la fel ca economia şi oamenii de acolo. Vom face ceea ce putem pentru ca Germania să redevină o naţiune respectabilă, care să găsească drumul de ieşire din haosul economic în care singură s-a aruncat. O ţară care să îşi găsească locul în rândul lumii civilizate".