În urmă cu 75 de ani, o fotografie făcea înconjurul lumii: premierul britanic Winston Churchill, președintele american Franklin D. Roosevelt și dictatorul sovietic Iosif Stalin, umăr la umăr, cufundați în haine de iarnă, privind spre aparatul de fotografiat.

O imagine menită să demonstreze unitatea dintre cele trei mari puteri și speranța unei păci durabile după cel de-Al Doilea Război Mondial dezlănțuit de Germania nazistă.

Fotografia a fost realizată în timpul Conferinței de la Ialta, numită și Conferința din Crimeea, din 4-11 februarie 1945 dintre liderii din SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică. La Palatul Livadia, "Cei 3 mari" negociază faza finală a celui de-al Doilea Război Mondial, "Reich-ul de o mie de ani" proclamat de Hitler aflându-se în prag de prăbușire.

Propuneri de divizare a Germaniei

În vestul și sudul Europei, în pofida rezistenței puternice a Wehrmacht-ului, americanii și britanicii avansează. Din est, trupele sovietice înaintează până la aproximativ 100 de kilometri de capitala Germaniei în timpul ofensivei lor de iarnă. Pe 30 aprilie, Hitler se împușcă în buncărul său din Berlin, iar Germania capitulează pe 8 mai. La finalul războiului, se estimează că peste 60 de milioane de oameni și-au pierdut viața.

La Yalta - unde țarul rus și aristocrația obișnuiau să-și petreacă vacanțele -, după explorările inițiale desfășurate în cadrul Conferinței de la Teheran din 1943, desfășurată tot la inițiativa URSS, cei trei lideri vor negocia liniile generale ale unei noi ordini de pace, precum și divizarea și denazificarea Germaniei.

De asemenea, cei mai puternici trei bărbați ai acestei perioade trebuie să negocieze principiile unei noi distribuții a puterii. Aceasta presupune înființarea celei mai importante organizații globale: Națiunile Unite.

Puterile victorioase speră la o cooperare pe termen lung

Conferința întâmpină dificila sarcină de reconciliere a diferitelor interese ale puterilor victorioase. Însă ceea ce îi unește pe comuniștii lui Stalin și pe capitaliștii Roosevelt și Churchill este dușmanul comun: Germania. Ceva mai târziu, cele trei puteri coalizate împotriva lui Hitler urmau să devină adversare, odată cu începerea Războiului Rece din 1947.

"Churchill și Roosevelt au corespondat și s-au întâlnit de-a lungul războiului mondial. Cu Stalin se întâlniseră până atunci o singură dată, la Teheran, la sfârșitul anului 1943. Cei doi au presupus că această cooperare va continua mai mulți ani, dacă nu decenii, după război. Prin urmare erau dispuși să accepte compromisuri", spune istoricul german Jost Dülffer într-un interviu acordat DW.

Microfoane direcționale interceptează discuțiile delegațiilor

Churchill și Roosevelt sunt departe de a fi mulțumiți de locul de desfășurare a conferinței. Până la Yalta, președintele american, grav bolnav, trebuie să parcurgă aproximativ 11.000 de kilometri cu vaporul și cu avionul.

Premierul britanic ar fi afirmat că "nu se putea găsi un loc mai rău decât Yalta, nici dacă l-am fi căutat zece ani mai târziu". Cu toate acestea, pentru un strateg al puterii ca Stalin era important ca reuniunea să aibă loc pe tărâm sovietic, pentru ca el, din postura de gazdă, să aibă toate frâiele în mână.

Liderul sovietic se asigură că sunt instalate telegrafe și telefoane de înaltă frecvență. Mai mult, pentru a intercepta delegațiile străine, Stalin amplasează microfoane direcționale inclusiv în tufișurile din fața Palatului Livadia. Pentru adăpostirea participanților la conferință în cazuri de urgență, gazdele dispun de un buncăr.

În contrast cu foametea din țară, oaspeții sunt serviți cu cele mai fine preparate culinare, pregătite și servite de bucătari și chelneri aleși pe sprânceană.

Vesticii nu își fac iluzii

"Pe de altă parte, Roosevelt și Churchill știau deja cu cine au de-a face. Că această dictatură sovietică teribil de brutală avea drept scop extinderea influenței sovietice în Europa. Cei doi lideri vestici nu au avut iluzii", explică istoricul și expertul în chestiuni est-europene Wilfried Loth de la Universitatea Duisburg-Essen.

Însă planul lui Stalin funcționează. "Atmosfera a fost în general bună. Din când în când, cineva se ridica supărat de pe scaun pentru a-și exprima dezacordul față de unele decizii luate în cadrul negocierilor. Cu toate acestea predomina cooperarea", spune istoricul Dülffer.

"Cei 3 mari" au negociat viitorul post-război până la 11 februarie 1945. Rezultatul: Churchill impune Franța ca o altă putere ocupantă pentru Germania ce se îndrepta către o previzibilă capitulare, Roosevelt primește promisiunea lui Stalin de aderare a Uniunii Sovietice în planificata Organizație a Națiunilor Unite și de a intra în războiul împotriva Japoniei. La rândul său, Stalin a reușit să păstreze în URSS zonele în care începuseră să pătrundă trupele sale. 

Germania nu ar trebui să mai perturbe pacea mondială

În plus, liderul de la Kremlin obține concesii teritoriale în Orientul Îndepărtat, în detrimentul Japoniei și Chinei, precum și un drept de veto în viitorul Consiliu Mondial de Securitate. Partenerii de negocieri au amânat însă aspectele concrete vizând teritoriul Poloniei până la capitularea celui de-al treilea Reich.

Cu toate acestea, Stalin a fost de acord ca granița de est să fie linia de demarcație la care trupele sale s-au oprit în 1939. La acea vreme, Uniunea Sovietică era încă un aliat al Germaniei naziste. Granița estică a Poloniei urma să fie de-a lungul Liniei Curzon, Polonia urmând să fie compensată teritorial în vest cu teritorii importante din Germania de est.

În declarația finală a conferinței se notează: "Voința noastră indomptabilă este să distrugem militarismul german și național-socialismul și să ne asigurăm că Germania nu va mai fi niciodată capabilă să perturbe pacea mondială. (...) Nu este intenția noastră să anihilăm poporului german, dar numai atunci când național-socialismul și militarismul vor fi exterminate, germanilor vor avea speranța la o viață demnă și un loc în cadrul comunității internaționale".

Compromisuri care lasă întrebări fără răspuns

Toată lumea a obținut ceva, rezumă istoricul Dülffer: "Stalin s-a impus în chestiunile dure de natură teritorială. Puterile vestice au reușit să afirme perspectivele unui cadru de pace". Colegul lui Dülffer, Wilfried Loth, spune: "În urma conferinței, toți cei trei lideri au spus explicit : da, acesta este un rezultat bun pe baza căruia putem construi și alte lucruri. Asta înseamnă că au părăsit conferința la fel de optimiști precum au început-o". Cu toate acestea, rezultatul acestor negocieri a fost și o abundență de compromisuri care au rămas vagi în diverse puncte.

Participanții la conferință pleacă de la premisa că vor lua adevăratele decizii în Europa după încheierea războiului. Din această perspectivă, Yalta a fost o conferință tranzitorie ce a proiectat unele decizii în viitor. "În realitate, nu s-a câștigat nicio pace de durată la Yalta", a spus Loth pentru DW. "Cei 3 mari" nu au reușit să clarifice toate chestiunile aflate în suspensie și divergențele nici la conferința de la Potsdam, lângă Berlin, desfășurată la 17 iulie 1945. Acest blocaj a pregătit terenul pentru viitorul Război Rece.

Noua conferință a marilor puteri pentru prezent

Însă ce rezultat excepțional și de durată a avut conferința de la Yalta? Pe lângă acordul Uniunii Sovietice de aderare la Națiunile Unite, istoricul Loth menționează acordul de principiu potrivit căruia trebuie asumată responsabilitatea comună pentru viitorul Germaniei învinse. În plus, conferința din Crimeea a scos la iveală importanța și necesitatea diplomației la vârf.

"Negocierile de la Yalta de stabilire a ordinii postbelice au fost o problemă la nivel de șefi de stat. Ele au demonstrat că, atunci când aceștia s-au așezat la masa tratativelor, au putut să găsească compromisuri și să pună bazele încrederii reciproce", a spus Loth.

Această experiență s-a făcut simțită din nou și din nou în crizele ulterioare. Reversul medaliei a fost că "au existat probleme atunci când diplomația la vârf a lipsit. Încrederea la vârf a pierdut din suflu pentru că nu s-au mai depus eforturi pentru construirea ei. Și acesta este un motiv pentru escaladarea Războiului Rece".

Având în vedere situația mondială actuală, dominată de crize, ar fi timpul pentru o conferință de la Yalta într-un format nou, spune istoricul Dülffer. "O nouă conferință a marilor puteri ar avea sens". Este vorba despre construirea unei conștiințe comune "că într-adevăr se poate obține o nouă ordine pașnică. Aceasta a existat la Yalta după teribilul război mondial. Ar fi nevoie de aceasta și astăzi".