1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Conflicte germano-poloneze înainte de primul meci

Patricia Schäfer / Alexandra Sora 6 iunie 2008

Presa de scandal din Polonia i-a jignit pe germani la scurt timp înainte de începerea Campionatului European de fotbal cu meciul Germania-Polonia.

Ziarul polonez "Super Express", care a publicat controversatul montajImagine: picture-alliance/ dpa

Un ziar de mare tiraj a publicat pe prima pagină un montaj cu antrenorul echipei poloneze, Leo Beenhakker, care le arată compatrioţilor cu mândrie capetele tăiate ale lui Michael Ballack şi Joachim Löw. Politicienii germani s-au arătat indignaţi, în timp ce fotbaliştii în cauză au rămas calmi.

"Leo, să ne aduci capetele lor tăiate!" - scrie un cotidian polonez pe prima pagină, sub o fotografie trucată, înfăţişându-l pe fotbalistul german Michael Ballack şi pe antrenorul selecţionatei germane Joachim Löw cu capetele tăiate, în mânile antrenorului echipei Poloniei, Leo Beenhakker. Acesta nu s-a arătat deloc încântat de montaj şi şi-a cerut scuze în mod oficial. Ce crede ambasadorul Poloniei în Republica Federală, Marek Prawda, despre aceste imagini controversate?

"Nu mi se par deloc amuzante, iar majoritatea microbiştilor polonezi, dar şi cei mai mulţi reprezentanţi ai presei sunt de aceeaşi părere. Deja în ziua în care a fost publicat acest montaj, numeroase ziare poloneze l-au criticat în ediţiile lor online drept "culme a prostului gust". Cred că aceste reacţii spontane reflectă atmosfera din ţara noastră, care nu este deloc ostilă faţă de germani", a explicat ambasadorul Poloniei.

Cu toate acestea, imaginile difuzate de ziarul polonez vor rămâne încă multă vreme în memoria colectivă a populaţiei.

Există însă, pe de altă parte, şi imagini difuzate de presa germană care au agitat spiritele în Polonia în ultima vreme, de pildă caricaturile cu fraţii Kaczynski din cotidianul Tageszeitung. Dăunează, oare, astfel de incidente într-adevăr relaţiilor germano-poloneze?

"Cred că am devenit, într-o oarecare măsură, imuni la astfel de lucruri. Nu ne ajută în nici un fel dacă trecem direct la întrebări de ordin politic. Lupta presei de scandal pentru mărirea tirajelor nu trebuie comparată direct cu atmosfera din ţară. Iar în 90 la sută din ziarele poloneze nu este loc pentru aceste ritualuri ieftine", a declarat ambasadorul Poloniei la Berlin.