Miercuri după super-marțea alegerilor primare americane ar trebui să fie o zi excelentă pentru un congres al popularilor europeni: dreapta republicană din Statele Unite are un candidat puternic la Președinție, Doar că acest candidat este Donald Trump, același care a demonstrat, în precedentul mandat, că nu îi place deloc Europa. Or, în loc să simplifice misiunea dreptei europene, revenirea lui Trump este doar o altă problemă în plus pe lângă multe altele cu care centrul conservator se confruntă în Europa.

Radicalizarea electoratului de dreapta

Tot mai mulți alegători ai partidelor creștin-democrate își radicalizează opțiunile politice și se lasă convinși de discursurile dreptei populiste. Se întâmplă deopotrivă în Olanda sau Germania, dar și în România, unde absența autostrăzilor are și un avantaj: dacă ieși din zonele metropolitane și trebuie să traversezi țara, nu poți să nu observi, în special în comunitățile rurale, cum la fiecare a patra, a cincea poartă flutură câte un steag al mișcării suveraniste. Sunt, nu de puține ori, foști votanți pe care partidele tradițional conservatoare, de centru-dreapta, i-au ținut captivi și care, între timp, au găsit o nișă politică mai radicală. La centru, liderii acestor partide tradiționale s-au lăsat convinși că dacă nu discută despre un subiect, acesta nu există - și, desigur, vor avea din nou surprize la numărarea voturilor.

Acesta ar trebui să fie principalul semnal de alarmă al popularilor europeni: unde au greșit de au permis să le scape printre degete un volum consistent de alegători? Creștin-democrații - o spun sondajele dar o arată și evidențele - nu au cum să piardă alegerile europene. Dar nici nu pot să câștige o majoritate absolută. Sigur, tabloul mai larg ar putea fi, în cele din urmă, destul de liniștitor: deși Franța este pe muchie și nici AfD nu se poate plânge de scoruri mici în Germania, corpul electoral radicalizat nu este suficient de masiv pentru a aspira la o victorie în alegerile europene. Estimările cifrează cam o cincime din viitorii eurodeputați în tabăra dreptei populist-suveraniste. Iar votanții dreptei radicale nici nu ar fi dispuși să se alieze cu alte familii parlamentare pentru a constitui majorități.

”Vreți să vă trădați istoria?”

Antecedentele arată, însă, unde pot duce mezalianțele cu marginile radicalizate ale propriului bazin electoral. În Ungaria, de exemplu, liberal-conservatorul Viktor Orban a conviețuit mult și bine sprijinit de extrema naționalistă de la Jobbik, până a ajuns unul de-al lor. În astfel de combinații politice, după cum observă un grup de organizații civice din România, semnatare ale unei scrisori deschise adresate participanților la Congresul Partidului Popular European, programat pe 6-7 martie 2024 la București, ”ura, extremismul și excluderea se vor muta de la marginile sistemului nostru democratic spre centrul acestuia (...) Respingeți orice alianță și asociere cu partidele de extremă dreapta la nivel local, regional, național și european. Nu faceți aceste partide mai relevante și mai influente (...) Vă rugăm să vă abțineți de la a le imita ideile, mesajele și politicile”, se arată în mesajul societății civile. Un astfel de apel a fost transmis conservatorilor europeni, săptămâna trecută, de la Roma unde lidera Partidului Democrat italian, Elly Schlein, s-a făcut vocea congresului social-democraților europeni și i-a întrebat pe creștin-democrați dacă ”vreți cu adevărat să vă trădați istoria, deschizând ușa extremei drepte? Unde vă sunt limitele?”.

Congresul PPE reunește, la Romexpo, în capitala României, 2000 de politicieni din 44 de țări, între care 12 președinți și șefi de guvern din Uniunea Europeană (dar și câțiva din statele aliate și partenere), pentru a o confirma pe actuala președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, drept candidată la propria-i succesiune pentru un nou mandat care se va încheia la sfârșitul acestui deceniu. Fără o susținere din afara PPE, proiectele europene anunțate sau demarate se vor bloca în viitoarea arhitectură parlamentară. Or, indiferent cu cine va coabita - cu liberalii de la Renew, cu partidele suveraniste sau, cel mai probabil, cu social-democrații - viitoarea majoritate creștin-democrată va avea de sacrificat fie o parte din construcția europeană, fie funcții.

Șefii europene, poze electorale, liste cu dedicație

Una dintre funcțiile europene de top este vizată de țările din centrul și estul Uniunii. Printre candidații vehiculați se numără și președintele României, Klaus Iohannis. Deocamdată, se vorbește despre o candidatură mai mult la București decât în celelalte capitale europene - fără ca numele lui Iohannis să fie neapărat asociat unei poziții. Surse apropiate liberalilor români au explicat pentru DW că PNL va încerca să folosească acest prilej pentru a negocia o funcție din cele relevante.

Și nu e singura negociere pe care trebuie să o poarte: peneliștii trebuie să-și demonstreze abilitatea de a obține de la propria familie politică izolarea cancelarului austriac Karl Nehammer în chestiunea Schengen. Asta, desigur, dacă orgoliile și ambițiile personale nu vor fi mai puternice decât interesul național: unii dintre eurodeputații liberali cu o imagine nu foarte convingătoare pe teren propriu ar putea folosi prilejul Congresului PPE de la București pentru a arăta propriului electorat dar mai ales colegilor de partid cât de bine sunt ei văzuți la Bruxelles.

Va lipsi, la sfârșitul acestui congres, un tablou clar al ofertei electorale PNL. Dacă majoritatea celorlalte partide europene creștin-democrate știu deja ce propun alegătorilor, la București lista nu este gata - și, asta, din cauza poticnelilor succesive în negocierile cu PSD-ul privind întregul pachet electoral din acest an. Și, dacă aceste negocieri nu erau deja destul de complicate, s-a mai ivit un obstacol: pretenția pesediștilor ca peneliștii să contribuie, cu dobândă, la tainul către televiziunea de știri de casă. Astfel că PNL ar trebui să elimine doi dintre proprii candidați pentru a face loc pe poziții eligibile unor reprezentanți ai mașinăriei de propagandă. Dacă a funcționat rețeta Carmen Avram, aruncată de pe ecran direct în fotoliul de eurodeputat, de ce n-ar merge și cu Sabina Iosub? Poate că aici se găsește și o parte din răspunsul la întrebarea legată de pierderea încrederii în propriul electorat.