Cu faţa împietrită, ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a luat act de rezultat: Adunarea Generală a ONU tocmai alesese Portugalia şi Austria, dar nu și Germania, ca membri nepermanenţi în Consiliul de Securitate pentru anii 2027 şi 2028. Pentru guvernul de la Berlin, aflat la putere de mai bine de un an, alcătuit din formaţiunile creştin-democrate CDU şi CSU alături de social-democraţii partidului SPD, aceasta este cea mai mare înfrângere pe planul politicii externe de până acum.

Ulterior, Wadephul nici nu a negat asta într-o intervenţie la postul public de televiziune ARD. El a mărturisit că înainte de vot s-a gândit să şi demisioneze în caz de eşec, dar a renunțat la acest gând. "Personal, eu nu am ce să-mi reproşez", a declarat politicianul CDU. "Rezultatul este o adevărată dezamăgire, fiind şi o înfrângere usturătoare". Wadephul a anunţat o "analiză aprofundată" a cauzelor acestui eşec.

Reducerea ajutoarelor pentru dezvoltare a jucat un rol?

Politicienii din Berlin au dezbătut deja aprins motivele care au dus la acest insucces. Germania este după SUA, China şi Japonia cel mai mare contribuitor la bugetul Organizaţiei Naţiunilor Unite. De ce nu a fost asta de ajuns pentru a aduna suficiente voturi, mai ales din partea ţărilor din sudul continentului? Criticii, preponderent din partidele de opoziţie, atrag atenţia că guvernul german nu mai pune de mai multă vreme atâta preţ pe cooperarea pentru dezvoltare.

Şi organizaţiile neguvernamentale sunt de aceeaşi părere. Directoarea ONGO-ului de dezvoltare ONE, Lisa Ditlmann, a declarat după votul de la New York: "Cine doreşte pentru a cincea oară în serie să scurteze masiv finanţarea cooperării pentru dezvoltare, nu trebuie să se mire dacă îi lipseşte susţinerea pe scena internaţională."

Ambivalenţă în privinţa dreptului internaţional?

Alţi critici sunt de părere că eşecul se datorează în principal candidaturii târzii a Germaniei şi faptului că promovarea acesteia a fost ezitantă în numeroase ţări. Austria şi Portugalia şi-au făcut cunoscută candidatura la un loc în Consiliul de Securitate cu mai bine de un deceniu în urmă şi s-au prezentat în repetate rânduri cu o delegaţie guvernamentală puternică la sediul central al Naţiunilor Unite din New York. În schimb, cancelarul Friedrich Merz (CDU) a renunţat în ultimul an să participe la Adunarea Generală a ONU. În locul său l-a trimis pe ministrul de Externe Wadephul.

Este de asemenea posibil ca guvernul german să nu fi arătat cât de important este din perspectiva sa dreptul internaţional. De ce Merz nu a condamnat răpirea fostului preşedinte al Venezuelei, Nicolás Maduro, de către trupe speciale ale SUA, înfierând-o drept încălcare flagrantă a normelor internaţionale, aşa cum susţin şi mulţi observatori? Numeroşi critici îl acuză acum pe Merz că a fost mai degrabă preocupat să nu-l supere prea tare pe imprevizibilul preşedinte al SUA, Donald Trump.

La acest capitol, şi social-democraţii, partenerii de guvernare ai creştin-democraţilor, au exprimat critici. Expertul lor în materie de politică externă, Adis Ahmetovic, a declarat la Berlin: "Dreptul internaţional este fundamentul ordinii internaţionale bazate pe reguli şi trebuie să fie valabil pentru toţi în mod egal. Unde apare impresia dublului standard, credibilitatea are de suferit".

Nu şi-au respectat unele state promisiunea?

Dar sub acest aspect există ceva mult mai important: Germania vede tot mai critic, la fel ca multe alte ţări, acţiunile guvernului israelian de exemplu înFâşia Gaza, ca urmare a atacului terorist al Hamas din 7 octombrie 2023. Şi atacurile actuale asupra Libanului şi războiul împotriva Iranului îngrijorează guvernul de la Berlin. Dar Germania respinge cu consecvenţă sancţiuni împotriva Israelului, invocând responsabilitatea istorică ce-i revine faţă de acest stat.

Alte posibile motive pentru eşec ar putea fi următoarele, dar nu există dovezi: Din cercuri guvernamentale s-a afirmat că Germania ar fi avut asigurări de sprijin din partea a suficiente ţări pentru a atinge majoritatea de două treimi necesară. Dar multe state nu s-ar fi ţinut de cuvânt când a avut loc votul secret. De asemenea, nu este clar cât de puternică a fost influenţa Rusiei, care a vrut să împiedice primirea Germaniei în Consiliul de Securitate mai ales din cauza sprijinului pe care îl acordă Ucrainei.

Pentru Germania, acest eşec este o premieră. Pe lângă cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate (SUA, China, Rusia, Franţa şi Marea Britanie), o dată la doi ani se aleg 10 membri nepermanenţi. Din 1987, Germania, una din cele mai mari puteri economice ale lumii, fusese aleasă în acest gremiu o dată la opt ani. Această cutumă aparţine acum trecutului.