Consumatorii americani mai pesimişti ca niciodată
25 iunie 2008Un studiu efectuat de institutul de cercetare Conference Board arată că indicele care măsoară încrederea cetăţenilor în economie a scăzut cu 7,7 la 50,4 puncte, atingând cel mai mic nivel din anul 1992 până astăzi.
Facilităţile fiscale oferite de guvernul de la Washington pentru susţinerea consumului privat au fost deja anulate de creşterea preţurilor la energie şi alimente, astfel încât consumatorii americani se arată mai pesimişti ca niciodată.
În plus, experţii estimează că rata inflaţiei va continua să crească şi în următoarea perioadă, menţinându-se la nivelul record de 7,7% înregistrat în luna mai.
Aceste date au fost publicate cu puţin timp înaintea deciziei Băncii Emitente americane privind dobânda de referinţă în Statelor Unite, asupra căreia se va discuta astăzi. Cu toate acestea, experţii estimează că Fed nu va diminua dobânda de referinţă care se află deja la doar 2%.
Din cauza turbulenţelor de pe piaţa imobiliară şi a crizei de pe pieţele financiare internaţionale, economia americană şi-a încetinit semnificativ ritmul de creştere în anul 2007, mulţi experţi fiind de părere că Statele Unite se îndreaptă către o perioadă de recesiune.