Întrucât aceste raționalizări și denaturări continuă și împing într-o direcție greșită executivele care depind de Berlin, precum cel român, condus de facto de Iohannis, ca și cel european, criza iscată de războiul ruso-ucrainean are șanse reduse de a putea fi aplanată rapid și durabil.

”Nu poate fi niciodată greșit să încerci să o scoți pașnic la capăt în relațiile mutuale”, a declarat cancelarul Olaf Scholz, afirmându-se, în această privință, ”umăr la umăr cu Angela Merkel” și foarte apropiat de ea în politica față de Rusia.

Or, propoziția lui, reluată de agenția de presă germană DPA, departe de a-i face bine predecesoarei sale de la cârma executivului german, îi demască nemilos carențele morale și intelectuale.

Chiar ”niciodată”?

Mai mult, e un document al neajunsurilor grave ale logicii și ale gândirii unei părți regretabil de mari a elitei berlineze. Degeaba a încercat cancelarul s-o nuanțeze, afirmând, impersonal, că ”s-a greșit” în ”politica economică germană”, care ”s-a concentrat” prea mult în aprovizionarea energetică pe Rusia (un mod elegant de a afirma că s-a promovat dependența totală a nemților de Moscova) și ”nu s-a creat infrastructura necesară ca Germania să se poată reorienta rapid”. Da, s-a greșit.

Dar nu doar în politica economică. Scholz și-a dat aici, involuntar, un autogol, de care e bine să se țină seama în Vest, în Europa și în lume. Fiindcă șeful executivului german și-a greșit grav aserțiunea, trădând faptul că nu gândește nici just, nici realist, ci vorbește și acționează reflex, judecând pe bază de prejudecăți fumate.

Deși a încercat, evident, să pistoneze tradiționalul pacifisim postbelic german (”s-o scoți pașnic la capăt”), Scholz și Merkel au greșit tocmai în raport cu ideea păcii.

Căci, dacă încercarea de a o scoate pașnic la capăt dă tot mereu greș, stimulând belicismul unui agresor imperialist înclinat cu atât mai mult să pornească un război și să se dedea genocidului cu cât se încearcă mai stăruitor îmbunarea și domolirea lui, e fals să spui că tentativa cu pricina nu poate fi niciodată greșită.

Rătăcirile cancelarei

Nu știe Merkel ce este un ”bully”? Și că nu e bine să i se îngăduie excesiv de mult? Nu văzuse Merkel cum s-a comportat Putin în Cecenia? Nu fusese răsplătit efortul ei de a-i ceda și a-l calma pe Putin prin blocarea aderării la NATO a Ucrainei, Moldovei și Georgiei prin invazia rusă a țării gruzinilor, prin raptul teritorial al Abhaziei și Oseției și crearea unui conflict înghețat de tip moldovean și în Georgia? Și unde fusese Merkel când Putin a invadat Ucraina în 2014, rupând din ea și Crimeea și teritoriile ”separatiste” rusofone din Donețk și Lugansk? Pe Marte? Pe Venus?

O fi interiorizat Merkel că ”bărbații”, ca rușii, ”sunt de pe Marte”, iar occidentalii și nemții postbelici sunt, ”ca femeile” și, cine știe, ca ea însăși, ”de pe Venus”, ca să parafrazez titlul unei populare cărți din 1992, semnată de John Gray, despre relațiile dintre sexe (nu genuri).

Dar și ea ar fi putut realiza după trei agresiuni ruse externe, din care două în timpul mandatului ei, că avertismentele unor victime ale lui Putin, ale unor jurnaliști de origine răsăriteană din Germania (inclusiv de la Deutsche Welle) ori cartea documentată a lui Garry Kasparov, ”Winter is coming”, e bine să fie luate în serios. Dar nu le-a luat. Dimpotrivă. Angela Merkel a continuat să abereze.

Și continuă și acum. Mai nou, fosta cancelară a încercat să-și justifice decizia de a da lumină verde lui Nord Stream II, în pofida opoziției puternice a esteuropenilor. Lumină verde care, ca atare, a redivizat Europa.

Gazoductul cu rușii era pe punctul de a intra în funcțiune când invazia în Ucraina a pus provizoriu capăt proiectului. Or, însăși ideea lui, care a împiedicat transpunerea altor proiecte infrastructurale mai inteligente, a amplificat notabil dependența energetică a Germaniei de o Rusie care mai controlează parțial și acum Republica Federală, prin aprovizionarea ei cu gaz.

Decizia Nord Stream II i-a aparținut integral lui Merkel. Care se teme să fie acuzată (în cartea de istorie, ori blocându-i-se vreun job nou, la ONU) de naivitate și prostie cu privire la Putin.

Antecedente istorice

Ca atare, ex-cancelara susține că n-ar fi ”crezut în deviza” (împăciuitoristă a social-democraților germani din timpul comunismului, asumată apoi și de partidul ei, CDU) ”a schimbării în bine” a tiraniei totalitare sovietice ”prin comerț” (”Wandel durch Handel).

Această prejudecată, întreținută de memoria istericalelor antiamericane ale stângii germane din anii 80, a continuat să fie la mare preț în Germania și după 1990, când s-a acreditat falsa concepție potrivit căreia căderea Cortinei de Fier ar fi fost urmarea împăciuitorismului german, iar nu a deciziei (implicite a) lui Reagan de a ucide URSS printr-o cursă a înarmării căreia comuniștii nu i-au putut face față.

Dar, a adăugat ex-cancelara textual, de parcă ar rosti o replică din ”Cântăreața cheală”, dacă n-a cotizat la ideea ”schimbării în bine” (a dictaturii) prin comerț, Merkel ar fi ”crezut” în ”stabilirea de legături prin comerț (sic!) și anume cu a doua putere nucleară din lume”.

Da, și? De ce a stabilit ea legături (prin comerț, dar și politice, tolerând intolerabilul) cu un Hitler redivivus, dacă știa, cum a afirmat, că tiranul e funciar ostil proiectului european și valorilor lui, că nu se schimbă și că va deveni, prin urmare, un mare pericol dacă i se dă prea mult nas? Și dacă i se dau și bani cu nemiluita pentru furnituri de energie de natură să amplifice dependența de inamic a statului și a continentului cărora, date fiind actualele lor valori, dictatorul le este implacabil vrăjmaș? Nu jurase Merkel, când a devenit cancelară, să ”sporească binele” țării și ”s-o apere de pagube”?

Memorabila și involuntar hazoasa enormitate (a stabilirii de legături cu Rusia prin comerț) a fost rostită de Angela Merkel într-un interviu acordat ziariștilor de la ”Redaktionsnetzwerk Deutschland”.

În apărarea ei, cancelara a crezut că e bine să mai adauge și ”informația” potrivit căreia ”decizia” ei cu privire la Nord Stream II ”n-a fost simplă”. Ei bravos! Ne-am liniștit.

Ne temusem c-o fi fost și simplă, când, ani la rând, alături de americani, britanici și chiar francezi, Polonia, Cehia și balticii strigau Germaniei din străfundul sufletului lor: fără Nord Stream II!

E simptomatic că niște lideri politici care au condus și conduc nu doar Germania, ci, de facto, Europa, în care primus inter pares e, în virtutea ponderii ei economice, Republica Federală, nu sunt în stare să-și asume clar și fără înconjur erorile, gafele și neajunsurile care au iscat actuala criză.

Căci Rusia n-ar fi invadat niciodată Ucraina fără să fie practic sigură că i se va tolera, cel puțin în parte, incursiunea și cotropirea, atât la Washington, cât și la Berlin, așa cum i s-a tolerat și în 2014. Cum i s-a tolerat și rasul de pe fața pământului al orașelor cecene și siriene. Și aventura georgiană.

Perspective sumbre

Or, tentativa domesticirii balaurului căruia i se tot dau, în acest scop, premii și posibilitatea să înfulece periodic fecioarele cerute tribut, conform miturilor și basmelor literaturii universale, nu face decât să-i sporească monstrului poftele. Și să ridice permanent prețul potolirii lor prin noi și noi sacrificii umane.

Dacă lecția hitleristă n-a fost deajuns pentru ca Schröder, Merkel, Scholz să înțeleagă timp de decenii evidența, una care le scapă chiar și acum, mult după al 12-lea ceas, oare ce se poate spera de la principala mândrie a elitei germane, care este ”asumarea” exemplară a ”trecutului”? Ce se poate aștepta de la elucidarea propriei istorii catastrofale, care a însângerat globul și secolul XX?

Încotro va naviga, sub influența lui Scholz, o nefericită Uniune Europeană a cărei Comisie e condusă de pupila și aleasa Angelei Merkel, eșuata ministră a apărării germane, Ursula von der Leyen, propulsată în funcție în răspăr cu alegerile europene, din voința cuplului Merkel-Macron?

Și oare ce se poate nădăjdui de la un stat român care, sub conducerea lui Klaus Iohannis, pare a se orienta spre Germania și o Franță anexă a Berlinului, iar nu spre partenerii și vecinii esteuropeni de felul polonezilor, cehilor, slovacilor, slovenilor și balticilor, precum și către aliații anglo-saxoni?

Din fericire, Scholz nu reprezintă întreaga clasă politică germană. Sub actualul ei lider, Merz, Uniunea Creștin-Democrată a făcut notabile progrese către o politică externă, europeană și globală net mai responsabilă decât cea promovată sub Merkel și conducerile impuse de ea în CDU.

Dar CDU e în opoziție. Și cine știe ce idei i-ar mai putea veni și Uniunii, odată revenită la putere?

Până atunci bântuie un război în Europa. Unul care va continua cu siguranță, dacă Ucraina va fi învinsă, dincolo de granițele ei. Căci Putin se crede Petru cel Mare și, cum scria premierul britanic Boris Johnson în Sunday Times, ”își arogă dreptul de a recuceri orice teritoriu ”cândva slav””.

(Așa și teroriștii islamiști. Pentru care orice teritoriu cândva ”musulman” e pe veci ”musulman”. Și se cere grabnic recucerit.)

Mulți se consolează că Ucraina n-ar putea fi, chipurile, învinsă. Ba poate, dacă nu se schimbă Vestul, cel tributar reflexului de a evita să-l oprească ferm pe balaur, de a încerca să-l cultive și să-i aline furiile și poftele prin concesii teritoriale ucrainene. Și dacă mai continuă să-i dea ”fecioare” de înfulecat, așa cum au sugerat Macron și Henry Kissinger că ar fi bine să se facă.

Iată de ce nu trebuie ignorate noile raționalizări și derapaje verbale, morale și intelectuale ale liderilor germani. După un șir îngrozitor de lung de erori, gafe și greșeli, în genere împăciuitoriste, care l-au stimulat pe tiran, Europa e la ceasul adevărului. Dacă nu reacționează nici acum adecvat, vai de ea.