Crede şi nu cerceta. Imperativul are, pe lîngă toate înţelesurile care i-au fost atribuite şi un sens mai puţin vădit şi întru totul profan: convingerile religioase nu necesită argumente chiar dacă pledoaria pascaliană pentru credinţa în Dumnezeu, exprimată şi sub forma unui pariu, are structura unei demonstraţii logice.

În Constituţia Uniunii Europene, libertatea de credinţă este garantată. Referinţele la rădăcinile creştine însă, lipsesc. Menţionarea lor şi-ar fi dorit-o şi Angela Merkel deja în 2007. Tot atunci, şefa guvernului german a relevat contribuţiile tradiţiilor religioase iudaice şi musulmane la cultura şi identitatea Europei.

Între ţările membre ale Uniunii există însă deosebiri fundamentale ţinînd nu numai de diversele rituri ale creştinismului ci şi de intensitatea şi răspîndirea convingerilor religioase în rîndul populaţei. În Spania, Portugalia, Italia şi Polonia, numărul credincioşilor practicanţi este mai mare decît în ţările luterane. La fel, în ţările de rit ortodox, sporirea fervorii religioase este şi o formă de recuperare identitară, după deceniile de comunism doctrinar şi ateu.

Ţările nordice, scandinave, sunt mai reţinute în practicarea credinţei iar despre cehi se afirmă că ar fi cel mai puţin religios popor din Europa.

În Franţa, Revoluţia din 1789 a consolidat rădăcinile unui ateism hrănit de raţionalismul iluminiştilor şi enciclopediştilor. Chiar în această vară, opinia publică franceză a fost angrenată într-o dezbatere filozofică cu deviaţii polemice, provocată de cartea lui Jean Soler „Cine este Dumnezeu?”, în care autorul atacă toate cele trei religii monoteiste. În plină criză monetară şi a datoriilor, scrierea a stîrnit totuşi un interes major şi a polarizat paroxistic spiritele. Ceea ce atestă din nou potenţialul exploziv al problematicii religioase. Este suficient de amintit în context, războiul caricaturilor, împreună cu dezbaterile din Germania, tot din această vară, generate de sentinţa unui tribunal din Köln, de interzicere a circumciziei băieţilor, practicată în cultul mozaic şi musulman. Intre timp, spiritele s-au mai domolit, dar chestiunea în sine a luat dimensiuni „europene” .

În urma unei investigaţii demoscopice, sintetizate de Oficiul mass media de informare şi studiere a religiilor, rezultă că în Republica Federală creştinismul continuă să fie răspîndit deşi numărul agnosticilor şi al ateiştilor a crescut iar ritualurile cultice s-au diversificat şi individualizat sub influenţa unor tendinţe ezoterice, mistice unele dintre acestea de sorginte orientală. Este firesc ca acest sincretism religios să nu prefere formele instituţionalizate. O dovadă în plus a caracterului intim al convingerilor religioase.

Imbucurătoare este, în urma recentului studiu, sporirea disponibilităţii credincioşilor de a se angaja în acţiuni caritative şi umanitare, sub oblăduirea bisericii şi a instituţiilor religioase.

Iubeşte-ţi aproapele nu este aşadar numai o poruncă ci şi un impuls profund uman. Istoria umanităţii a dovedit că altruismul este cea mai bună reţetă de surpavieţuire a unei colectivităţi, în momente de cumpănă.