DW: Domnule Krastev, noua dumneavoastră carte, "E deja mâine?" va apărea în curând în 19 limbi. Descrieți în acest volum șapte paradoxuri ale pandemiei de coronavirus, dar în cele din urmă subiectul cărții este viitorul globalizării. Primul paradox s-ar putea descrie în felul următor: virusul e un produs al globalizării și, totodată, o impulsionează. Cum se poate explica acest lucru?

Ivan Krastev: Cea mai mare descoperire personală a fost pentru mine să realizez că urmărim o criză foarte mare, cu foarte multe fețe și ale cărei mișcări au loc în direcții foarte diferite. Spre exemplu, corona scoate la iveală foarte pregnant laturile întunecate ale globalizării. Interdependența, interdependența economică nu mai sunt văzute doar ca o sursă de securitate, ci și ca un izvor al nesiguranței. Constatăm, astfel, de pildă, că suntem complet dependenți de produse medicale provenind din cealaltă parte a lumii. Și că în clipa crizei nu ne putem bizui că vor ajunge la noi. Concomitent, descoperim că virusul, care s-a ivit în cealaltă parte a lumii, ne poate schimba viața oricăruia dintre noi. Acestea sunt părțile întunecate ale globalizării. Totodată suntem însă și martorii globalizării spiritului oricărui individ. Începem brusc să trăim într-o lume comună. Imaginați-vă o persoană care nu vorbește nicio limbă străină și locuiește într-un mic oraș sau într-un mic sat. Omul poate zapa stând la televizor și auzi pe diverse canale diverse limbi fără să înțeleagă vreun cuvânt, dar știind totuși exact despre ce e vorba la principalele știri, pentru că lumea nu vorbește decât despre o singură chestiune. Am început să trăim într-o lume a comparațiilor globale. Până acum, oamenii au comparat ce se întâmplă în țara lor, ce face guvernul lor și ce se întâmplă în alte țări. Această deschidere a spiritului în chiar momentul în care ne-am închis ușile și ne-am distanțat social e unul din paradoxurile care mă atrag. 

În noua dvs. carte constatați că, într-o epocă a temerilor economice, europenii ar putea descoperi că naționalismul nu e economic sustenabil. Suedia a ales propriul ei drum în pandemie, dar e confruntată acum cu aceleași dificultăți economice ca restul Europei. Va juca UE în criza financiară viitoare, iscată de Covid-19, un rol mai puternic decât în lupta împotriva virusului? 

Cu siguranță! Ceea ce vedem în principiu încă de pe acum, propunerea Merkel-Macron fiind un bun indiciu în acest sens. Iar Suedia e un exemplu clasic, ilustrând că orice ar decide un guvern, ceea ce se întâmplă cu economia unei țări depinde întotdeauna și de hotărârile altor guverne. Suedia a hotărât să nu-și închidă economia, în speranța de a îngrădi, astfel, puternic costurile economice ale crizei. Ei nu închid, dar închid alții. Motiv pentru care camioanele Volvo, fabricate în Suedia, nu mai pot fi fabricate, pentru că piesele, care provin din alte părți ale Europei sau ale lumii, nu mai reușesc să ajungă la fabrică. În final ne vom regăsi într-o situație în care declinul economic al Suediei îl va depăși pe al unor țări ca Austria sau Polonia, ale căror economii au fost complet puse pe butuci (prin shutdown).

Dacă lumea se îndreaptă realmente spre protecționism, dacă globalizării îi urmează regionalizarea și o oarecare deglobalizare: majoritatea statelor europene, chiar și cele mari, ca Germania și Franța, sunt prea mici pentru a putea practica protecționismul economic. 

Dvs. puneți la îndoială afirmația potrivit căreia regimurile autoritare pot gestiona lupta contra Covid-19 mai bine decât guvernele democratice și identificați doi factori principali pentru combaterea eficientă a pandemiei. Care? 

La începutul crizei părea absolut normal să se presupună că regimurile autoritare o pot gestiona mai bine decât cele democratice; dar ceea ce vedem este cu totul altceva: unele regimuri autoritare s-au descurcat bine în confruntarea cu corona, altele nu. Factorul decisiv nu a fost natura regimului politic. Au existat alți trei: în primul rând, încrederea de principiu a populației. În acest tip de criză nu pot fi arestați oamenii, în ideea că astfel se va rezolva criza. Oamenii sunt chemați să-și spele mâinile. În acest scop e nevoie de o anumită încredere, de vreme ce, principial, oamenii trebuie să răspundă la apelul guvernului. Într-o societate în care se manifestă o amplă încredere, ca Germania și, spre a fi onești, și în China, unde încrederea în guvernanți e, de asemenea, destul de mare, unele ordonanțe privind corona funcționează bine. În țări ca Iranul, autoritarismul n-a ajutat cu adevărat să se genereze reacțiile dorite de guvernanți. Capacitățile statului constituie, firește, al doilea factor. Nu e vorba doar de sumele de bani investite în sectorul sanitar, ci și de cât de bine e organizat statul, cât de rapid se poate reorienta și cum comunică. Al treilea factor sunt experiențele unor infecții de acest fel. Nu e o întâmplare că anumite țări asiatice, precum Hongkongul, China sau Singapore, care au forme de guvernare foarte diferite, au reacționat încă de la început destul de eficient, după ce acum zece, cincisprezece ani au acumulat experiențe legate de crize foarte asemănătoare, având, ca atare, mai multe măști decât oricine, oriunde. 

Politologul bulgar Ivan Krastev e directorul Centrului pentru Strategii Liberale de la Sofia și Fellow al Institutului pentru Științele Omului de la Viena. Traducerea germană a cărții lui noi, "Este deja mâine?" va apărea la 16 iunie, la editura Ullstein.