Coronavirus: Angela Merkel anunţă măsuri fără precedent
16 martie 2020Cancelara Germaniei, Angela Merkel, a vorbit, într-o conferinţă de presă consacrată stopării răspândirii coronavirusului de decizia Comisiei Europene de a interzice, pe timp de 30 de zile, intrarea cetăţenilor din afara UE în spaţiul comunitar. La rândul ei, şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recomandat cetăţenilor comunitari să renunţe la orice călătorie în ţară şi străinătate dacă nu e neapărat necesară.
Angela Merkel a anunţat, tot în după-amiaza zilei de luni, măsuri şi mai drastice împotriva răspândirii coronavirusului. Cancelara a apelat la germani să nu mai întreprindă călătorii. Toate locurile publice şi de întrunire, între care restaurantele, barurile, cluburile, teatrele, muzeele, bisericile, cinematografele, sălile de concert sau de sport, târgurile, locurile de joacă pentru copii, parcurile şi grădinile zoologice urmează să rămână închise. În plus îşi vor închide porţile toate magazinele cu produse care nu sunt de strictă necesitate. Deschise vor rămâne, în continuare, magazinele alimentare, farmaciile, drogheriile, magazinele sanitare, benzinăriile, serviciile de curierat, băncile, magazinele de băuturi, oficiile poștale, frizeriile, firmele de curățenie, spălătoriile publice, chioșcurile de presă şi bineînţeles cabinetele medicale. Şi premierul britanic, Boris Johnson, a anunţat măsuri sporite de protecţie, invitându-i pe concetăţenii săi să lucreze, după posibilităţi, de acasă. În Elveţia, ţară care a decretat starea de urgenţă, urmează de asemenea a fi închise restaurantele şi barurile până pe 19 aprilie. Spania şi Portugalia au decis, la rândul lor, să sisteze până pe 15 aprilie toate călătoriile transfrontaliere cu trenul sau avionul.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă efectuarea de cât mai multe teste pentru coronavirus. Fără certitudinea testelor nu pot fi izolate persoanele infectate cu acest virus, a explicat şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, la Geneva.
În România, 168 de persoane au fost depistate pozitiv
Bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 168, după ce au fost confirmate alte 10 cazuri noi, față de situația de la ora 10.00, a anunțat luni seară Grupul de comunicare strategică. De la apariția COVID-19 în România, 9 pacienți s-au vindecat.
De la ultima informare, au fost confirmate 10 cazuri noi, după cum urmează: 4 în București, 2 în Ilfov și câte unul în Constanța, Teleorman, Neamț și Mureș.
Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Cele 10 persoane au vârsta cuprinsă între 21 de ani și 63 de ani.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.078 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.845 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
România intră în stare de urgență începând de luni, anunțul fiind făcut încă de sâmbătă de către președintele Klaus Iohannis, după ce Cabinetul Orban a depus jurământul. Guvernul a anunţat că măsurile care vor fi luate sunt consacrate exclusiv combaterii epidemiei.
Germania a închis parțial granițele
Ca măsură de limitare a extinderii pandemiei de coronavirus, Germania și-a închis parțial granițele cu Danemarca, Franța, Luxemburg, Austria și Elveția. Potrivit ministrului de Interne, Horst Seehofer, mai este permisă doar intrarea călătorilor care au un "motiv serios". La frontierele germane au fost reintroduse pe termen nelimitat controalele. Circulația mărfurilor și tranzitul navetiștilor care lucrează în Germania sunt în continuare posibile, a spus Seehofer. Germanii care se află în continuare în țările vecine au "desigur dreptul" de a reveni acasă. Și cetățenii străini cu drept de rezidență în Republica Federală au voie să revină în Germania.
Guvernul german le-a cerut cetățenilor să renunțe pe moment la călătoriile în afara țării. În aproape întreaga țară se închid de luni școlile și grădinițele.
O firmă germană ar fi făcut progrese în dezvoltarea unui vaccin
Firma de biotehnologie BioNTech din orașul Mainz a anunțat că ar fi făcut "progrese rapide" în dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus. Este vorba de imunizarea față de acest virus și de prevenirea infecțiilor cu COVID-19, după cum a precizat compania. Dacă va primi autorizațiile necesare de la autoritățile germane, firma ar fi capabilă să înceapă studiile clinice deja la sfârșitul lui aprilie.
Stare de "catastrofă" în Bavaria
Premierul landului Bavaria, Markus Söder, a instituit starea de catastrofă în regiunea din sudul Germaniei. Măsura vizează sporirea competențelor decizionale pentru executivul de land. Urmează noi măsuri de îngrădire a vieții publice, pentru a limita răspândirea virusului. Söder vrea să sprijine economia Bavariei cu 10 miliarde de euro, pentru a suporta mai ușor pierderile generate de pandemia de coronavirus.
Numărul cazurilor de coronavirus la nivel mondial a ajuns la aproape 170.000, peste 6.500 de oameni murind din cauza COVID-19, potrivit ultimei centralizări de pe platforma Arcgis. Potrivit acesteia, peste 77.000 de oameni s-au vindecat după ce au fost infectați cu Sars-Cov-2.
os/maw (dpa, afp, hotnews.ro)