Trotuarul este destinat orchestrei, iar mașina servește drept suport pentru partituri. În fiecare seară, la orele 18, în fața unei case din Berlin și la ferestre se adună  copii și adulți pentru a cânta împreună cu Bianca Hase. Un scurt concert pe strada Strelitz, în perioada pandemiei. Iar sufletul concertului este Bianca, în vârstă de 44 de ani. Femeia împarte partituri, îi încurajează pe cei mici, ține seama de distanța dintre instrumentişti, cântă la flaut și se bucură de entuziasmul micilor muzicieni.  

Când a început totul? „După aplauze“, spune Bianca. Apoi se gândește puțin când s-a întâmplat. Acum patru săptămâni, în Germania, mulți ieșeau la ferestre și în balcoane în fiecare seară pentru a da curs unei initiative propuse pe rețelele de socializare,  aceea de a-i aplauda pe angajații din sistemul medical. Acestui apel i-a urmat un altul: în semn de mulțumire față de eforturile cadrelor medicale, artiștii au fost îndemnați să cânte în fiecare seară, la aceeași oră. Atunci, Bianca și-a luat flautul, s-a așezat în fața ferestrei deschise și a început să cânte. A doua zi a făcut la fel.   

"Conexiune în ciuda distanței"

 „Copiii au fost foarte încântați când m-au văzut cântând la fereastră“, povestește Bianca. Curând i s-a alăturat un instrumentist din clădirea alăturată. Bărbatul cântă la trombon. „A fost minunat să creăm o conexiune în ciuda distanței sociale impuse“, povestește el. Apoi, Bianca s-a mutat de la fereastră în autoturism. Se ridică prin trapă și cântă la flaut, iar partiturile sunt lipite pe mașină. „Oferta mea este pentru toți. Dar nu m-am gândit că vor lua parte atâția copii și adulți“, spune artista.  

Lemn și tablă

O lună mai târziu, în fiecare seară, se adună mai mulţi copii pe trotuar – cu viori,   violoncel, fluier, trianglu, cajon. Fiicele Biancăi cântă la xilofon și fluier. Din orchestră mai fac parte și alții, nu numai copiii sau părinții de pe trotuar. Undeva la etajul 4 locuieşte un chitarist, din altă parte se aude sunetul unui clarinet, iar soțul Biancăi scoate la fereastră o boxă care amplifică interpretarea sa la keyboard. Cineva din etajele superioare cântă la un instrument de alamă, din altă parte răsună un clarinet.

Pentru organizatoarea concertelor, participarea unei vecine care cântă la chitară reprezintă una dintre cele mai frumoase povești. Femeia le-a spus rudelor cât de frumos este să asculți muzică în fiecare seară. Apoi și-a amintit că, acum 25 de ani, și ea cânta la chitară și că instrumentul ar trebui să fie pe undeva, prin casă. Acum cântă seară de seară alături de ceilalți. Între timp, și alți vecini și-au scos din debara instrumentele la care au învățat să cânte cu ani în urmă. Înainte, povestește Bianca, nu avea de-a face cu mulți dintre acești oameni. Nici măcar cu vecinii de bloc. „Este nevoie de cineva care să dea tonul. Iar ceilalți sunt atrași în joc“, mărturisește Bianca. De cele mai multe ori, inedita orchestră interpretează doar două partituri: „Over the Rainbow“ sau „What a Wonderful World“. Uneori se mai cântă și „Halleluja“ (Leonard Cohen). Bianca alege numai piese cunoscute și nu foarte greu de interpretat. 

Reperul zilei

 Vecinii urmăresc spectacolul de la ferestre. Iar pe stradă se strâng, de fiecare dată, câteva zeci de iubitori ai muzicii. Strada Strelitz este mai degrabă liniștită, fără mult trafic rutier. Uneori, câte o mașină oprește, șoferul deschide geamul și ascultă. Pentru locuitorii din zonă, ora 18 a devenit reperul zilei. Și cu cât vremea e mai frumoasă, cu atât numărul spectatorilor e mai mare. Bianca povestește care este, cel puțin pentru ea, cel mai  frumos moment din timpul concertelor: o doamnă în vârstă, de la una din casele de pe partea cealaltă a străzii, așteaptă recitalul cu mult înainte ca acesta să înceapă, ascultă apoi recunoscătoare și aplaudă în continuu. Bătrânica primește alimente acasă de la Caritas, iar pe perioada carantinei nu are voie să iasă din locuință. „Dar de Paște“ adaugă Bianca Hase „a venit și le-a dăruit micilor instrumentiști o pungă cu ouă de ciocolată“.