1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Coronavirus: Vizită în ”inima” luptei împotriva pandemiei

10 septembrie 2020

Guvernul german vrea să mărească numărul de posturi și să sprijine digitalizarea în autorităţile sanitare locale. Sunt promise investiții de miliarde de euro. Jens Thurau a vizitat unul din cele peste 400 de oficii.

Imagine: picture-alliance/dpa/B. Pedersen

”Inima luptei contra pandemiei în Germania”, pentru a-l cita pe ministrul federal al Sănătății, Jens Spahn, bate în districtul berlinez Wilmersdorf-Charlottenburg, într-o clădire sobră, masivă, cu mai multe etaje, situată pe o stradă aglomerată. La parter, personalul de securitate verifică fiecare persoană care intră în instituție. Se formează cozi lungi, numărul de vizitatori fiind limitat din cauza pandemiei.    

La etajul patru se află biroul directoarei oficiului de sănătate, Nicoletta Wischnewski, care tocmai a aflat că guvernul intenționează să acorde mai multă atenție activității oficiilor de sănătate din întreaga țară, între altele prin crearea, în următorii ani, a mii de noi locuri de muncă. Executivul promite investiții de circa 4 miliarde de euro.

Conferință online a cancelarei germane Angela Merkel cu reprezentanți ai autorităţilor sanitare și alți specialiștiImagine: picture-alliance/AP Photo/M. Sohn

Wischnewski mărturisește că își face meseria de medic cu plăcere, în pofida dificultăților specifice activității pe care o desfăşoară. ”Îmi place să practic medicina în cadrul serviciilor publice de sănătate, este ceea ce mi se potrivește și ceea ce am dorit întotdeauna să fac. Cu toate acestea, recunosc că devine din ce în ce mai dificil să găsești colegi noi. Salariul este un aspect esențial”. Într-adevăr, medicii câştigă mai bine în clinici, între altele datorită gărzilor.  

Cele aprozimativ 400 de autorităţi sanitare din Germania duceau lipsă de personal și înainte de criza coronavirus. Președintele ”Asociației Federale a Medicilor Serviciului de Sănătate Publică”, Ute Teichert, a declarat pentru DW că multe posturi au fost desființate. ”Încă de la începutul pandemiei numărul angajaților în oficiile sanitare era scăzut. Apoi a venit pandemia și dintr-o dată s-a constatat că nu sunt destui oameni, trebuie să facem ceva”. 

Sprijin din partea Bundeswehr 

Medici precum Nicoletta Wischnewski și colegii ei din Berlin au lucrat nenumărate ore suplimentare, alături de studenți și soldați ai Bundeswehr - armata federală. Au căutat, identificat și urmărit cu răbdare contactele persoanelor infectate cu noul coronavirus. Din când în când au fost nevoiți să aibă de-a face și cu cetățeni irascibili. Și asta face parte din fișa postului. 

Sarcina principală a celor aproximativ 150 de angajați, care au în centrul atenției consecințele pandemiei, este în continuare urmărirea contactelor. Oamenii care cred că au fost infectați contactează oficiul de obicei apelând linia telefonică directă sau prin intermediul e-mailului. În cazuri rare aceștia se prezintă direct la oficiu, ceea ce nu este o idee bună. Biroul de asistență telefonică înregistrează datele presupușilor infectați. În cadrul acestei activități, de luni de zile, un sprijin important este acordat de soldații Bundeswehr, fără de care, la apogeul pandemiei din aprilie și mai, munca oficiului de sănătate ar fi imposibilă. 

”Lăsați-ne să ne facem treaba și aveţi încredere în presa serioasă!”

Odată înregistrate datele, specialiștii au grijă de oamenii care au apelat oficiul. De pildă, inspectorul sanitar Fabian Fischbach, care stă de vorbă cu bolnavii, urmărește contactele și evoluția infecției sau ajută la organizarea carantinei. Însă, la nevoie, el este și cel care emite un ordin nu tocmai pe placul tuturor. De pildă, Fischbach poate forța o persoană bolnavă să intre în carantină. El descrie esența muncii sale astfel: ”Nu fac decât să aplic prevederile legii privind protecția împotriva infecțiilor”. 

Sondajele arată că majoritatea germanilor este de acord cu restricțiile impuse de autorități și nu puțini își doresc restricții chiar mai dure. Este însă nevoie de numai câțiva inși dezinformați pentru a face viața unor oameni precum Fabian Fischbach foarte dificilă. 

Acesta a declarat pentru DW: ”Vorbim despre oamenii care nu vor să respecte regulile. Cu toții înțelegem pe deplin că aceasta este o situație specială, că mijloacele de trai sunt amenințate, iar carantina este o povară psihologică semnificativă. Cu toate acestea, cred că este important să lăsați specialiștii să își facă treaba și să vă puneți toată încrederea în presa serioasă”. 

Problema principală în acest moment: școlile și călătorii care se întorc acasă

Prima zi de școală în Bavaria, unde copiii sunt obligați să poarte măști Imagine: picture-alliance/dpa/S. Hoppe

După câteva săptămâni de calm relativ, infecțiile au început să crească din nou. ”Timp de trei sau patru săptămâni solicitările cresc din nou semnificativ”, spune Sascha Brauer. Acesta este de fapt lector universitar, dar odată cu debutul pandemiei a întărit echipa de la oficiul de sănătate, având grijă de problemele digitale și sprijinind activitatea mai multor departamente. 

”În acest moment sunt multe lucruri rămase în urmă, dosare privind alte boli. Curând vine toamna, cazurile de gripă se vor înmulți, ne pregătim deja pentru acest scenariu. Brauer spune că ”va exista o creștere clară a cazurilor de infecții cu coronavirus atunci când mulțimi de oameni se vor întâlni în încăperi slab ventilate. Totul se va amplifica în toamnă, fără îndoială”.  

”În acest moment, capacitățile noastre se concentrează asupra întocmirii planurilor de igienă și a școlilor. În școli avem un copil sau altul care s-a întors dintr-o călătorie și care a fost depistat pozitiv la testul pentru coronavirus. Cum în clipa de față contactele între oameni sunt mai mari, urmărirea contactelor este și mai dificilă”. 

Fabian Fischbach afirmă că, indiferent de natura infecției care afectează o persoană, aceasta ar face bine să meargă la medic când nu se simte bine și să intre în concediu medical, pentru a nu risca să își îmbolnăvească semenii.