Costurile Educaţiei
15 noiembrie 2005Publicitate
In termeni financiari, statele membre ale Uniunii Europene sunt răspunzătoare pentru bugetul educaţiei şi pentru programele din învăţământ. In interiorul UE, banii cheltuiţi la capitolul educaţie variază intre 4-8% din bugetele naţionale. Astfel, pe primul loc din punctul de vedere al procentului din bugetul naţional alocat educaţiei se situează Danemarca cu 8,6%. Belgia cheltuieşte un procent de 6,1%, Austria 5,8%, Franţa 5,7% iar Polonia 5,6%. La polul opus al clasamentului se află Marea Britanie şi Germania ambele alocând un procent de 4,7%. In privinţa României, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, pe probleme de educaţie şi cultură, Frédéric Vincent a refuzat să facă orice speculaţie pe marginea bugetului propus de Guvernul de la Bucureşti, subliniind că nu este vorba de a cheltui o sumă cât mai mare dar mai ales de a utiliza aceşti bani cu maximă eficacitate. Comisia Europeană monitorizează statele membre in privinţa modului de funcţionare sistemului educaţional şi este interesată să influenţeze in mod pozitiv proiectele statelor membre din sfera învăţământului dar nu are responsabilităţi directe in acest domeniu. Frédéric Vincent, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, pe probleme de educaţie şi cultură: Dacă priveşti la amploarea sumelor cheltuite şi la rezultatele obţinute, observăm că cele mai bune realizări in domeniul educaţiei le au ţările nordice. Finlanda se plasează pe una din cele mai bune poziţie din lume, luând in considerare populaţia extrem de bine educată şi metodele de învăţământ. Uniunea Europeană militează pentru o reformă rapidă in domeniul educaţional, prin implicare sectorului privat in susţinerea învăţământului. Dacă UE vrea să egaleze Statele Unite in domeniul cheltuielilor bugetare din învăţământul superior va trebui să cheltuiască 150 de miliarde euro in fiecare an. Ar trebui să luăm din acest exemplu ce este valoros şi să lăsăm de-o parte, partea mai puţin fericită a sistemului american, şi anume taxele extrem de ridicate pentru studenţi. Este important să investim in educaţie pentru motivul că in anul 2012, mai mult de 2/3 din locurile de muncă din UE vor fi ocupate de persoane care au absolvit o formă de învăţământ superior. Astfel de locuri de muncă cer o înaltă calificare şi educaţie. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a prezentat şi aspectele negative înregistrate din sistemul educaţional european. Astfel, 16% din tineri părăsesc şcoala foarte devreme, 20% dintre adolescenţii de 15 ani au dificultăţi majore in a scrie un text, in timp ce numai 77% din elevii de liceu finalizează educaţia gimnazială. Comisia Europeană recomandă statelor membre să ţină cont de ambele criterii, şi anume eficacitate şi echitate. Ca atare, implicarea in finanţarea educaţiei a unor societăţi comerciale sau a altor parteneri privaţi este benefică. In aceeaşi măsură de un astfel de parteneriat trebuie să beneficieze toţi tinerii, indiferent de condiţia lor socială sau financiară. România participă in principalele programe educaţionale finanţate de Comisia Europeană cum ar fi Erasmus, Socrate sau Leonardo da Vinci.
Publicitate