Nu ar fi deloc surprinzător ca Trump să insiste, ca o condiție pentru reluarea sprijinului, ca Zelenski să fie înlocuit. Trump știe că Zelenski nu este genul de lider care „să sărute inelul” și ar putea prefera un partener mai docil, mai dispus să accepte un compromis.

Însă ceea ce contează pe termen lung este Marea Înțelegere dintre SUA și Rusia, care rămâne în derulare, afirmă Corneliu Bjola, profesor de diplomație digitală (Oxford).

Avertismentul este grav: Dincolo de subjugarea Ucrainei, obiectivul strategic al Rusiei rămâne clar - crearea unui cordon de state-tampon în Europa de Est, slabe și vulnerabile, care să o izoleze de influența occidentală. Țările care până acum erau ferm ancorate în NATO și UE riscă să devină zone gri, nesigure, unde riscul de conflict convențional și hibrid va crește exponențial. Dacă Ucraina nu este sprijinită acum, precedentul creat va submina întregul sistem de securitate european.

Există o concluzie clară după negocierile transformate în confruntare practic, de la Casa Albă, între echipa Trump/Vance și Volodimir Zelenski? 

Întâlnirea dintre Zelenski și Trump a fost un moment toxic pentru relația transatlantică. Așa cum au subliniat mai mulți lideri politici americani, cum ar fi senatorul Cory Booker, acest episod nu a demonstrat forță sau leadership pentru administrația americană, ci o combinație periculoasă de slăbiciune, dispreț și renunțare la principiile fundamentale care au definit America pe scena internațională după 1945.

Zelenski nu a fost tratat ca liderul unei națiuni aliate, angajate într-o luptă existențială împotriva agresiunii rusești, ci ca un pion într-un joc politic intern american - bruscat, umilit și forțat să accepte tranzacții dictate de interesele de moment ale Washingtonului, în detrimentul securității propriei țări. A-i cere unui aliat să se umilească pentru sprijin militar nu este doar imoral, ci și strategic periculos, deoarece transmite un semnal clar că loialitatea nu este reciprocă, ci negociabilă.

Această logică subminează fundamentele cooperării strategice pe termen lung și transformă alianțele occidentale în simple înțelegeri de conjunctură, condiționate de loialitate personală și concesii politice.

SUA nu mai acționează ca o superputere care își protejează partenerii, ci ca un hegemon imprevizibil, care tranzacționează securitatea aliaților săi pentru câștiguri politice mărunte.

Exact această atitudine i-a determinat pe Booker și alți lideri americani să denunțe comportamentul lui Trump și Vance ca fiind un act de umilire față de un „războinic obosit”, un lider care și-a văzut țara sfâșiată de agresiunea rusă.

În loc să fie un moment de reafirmare a angajamentului american față de democrație, această întâlnire a demonstrat cât de ușor poate fi sacrificată integritatea alianțelor în numele calculelor meschine ale puterii.

Raymond Aron, unul dintre cei mai influenți gânditori ai realismului politic din secolul XX, a formulat în cartea sa fundamentală despre Război și Pace o distincție clară între aliații permanenți, legați de interese strategice de durată, și aliații ocazionali, menținuți doar atâta timp cât servesc interese imediate. Această distincție este deosebit de relevantă în contextul actual.

Puteţi citit interviul integral AICI.