1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Nepăsarea lui Iohannis și pe cine protejeaza Ciolacu

28 august 2023

Întâmplările tragice de la Crevedia au în spate țesături politice, iar justiția nu se grăbește deocamdată să le scoată la iveală. O analiză de Sabina Fati.

Intervenția pompierilor la Crevedia în seara de sâmbătă
Intervenția pompierilor la Crevedia în seara de sâmbătă Imagine: -/IGSU Romanian Emergency Services/AP/dpa/picture alliance

Președintele a scris doar un mesaj pe Facebook, nu a apărut deloc de la tragedia din Crevedia, iar președinția nu a trimis nici măcar un comunicat de presă. Primul ministru pare debusolat și înspăimântat de nenorocirile repetate cărora trebuie să le facă față. Ministrul de Interne, până de curând răsfățatul justiției autohtone, e exasperat de crizele care îi afectează imaginea și încearcă să treacă peste ele răspunzând condescendent. 

În spatele calculelor și nepăsărilor politice, exploziile de la Crevedia scot la iveală noi crime făcute de statul disfuncțional, pe spezele căruia se îmbogățesc atâția clienți politici. În urma exploziilor care au avut loc la o stație de gaz petrolier lichefiat (GPL) din Crevedia, aflată pe DN1A, două persoane au murit, alte 41 sunt încă spitalizate, dintre care șase intubate. Trei case au fost distruse, alte patru afectate grav, iar o clădire din apropiere, folosită ca grădiniță în trecut, s-a dezintegrat în urma exploziilor urmate de incendiu. Imaginea cu o clădire plină de copii, care ar fi putut sări în aer, e terifiantă. Premierul Ciolacu a anunțat controale la toate stațiile GPL din țară, după ce a aflat că 11 astfel de puncte de gaz petrolier lichefiat din Sectorul 5 al Capitalei nu au autorizație de construcție. Șeful guvernului a scris pe Facebook că toate stațiile GPL neconforme „vor fi închise pe loc” și că „toți vinovații direcți sau morali” pentru tragedia de la Crevedia „vor plăti, indiferent cine sunt și ce funcții ocupă”.

Premierul nu a vrut să spună nimic despre primarul PSD din Caracal, al cărui fiu deţine staţia GPL din Crevedia unde sâmbătă seară s-au produs exploziile devastatoare. Ciolacu a explicat că nu este în atribuţiile sale de serviciu să ia legătura cu tatăl cuiva. Totuși, după această declarație, primarul-tată s-a autosuspendat din PSD.  În schimb, șeful guvernului nu a suflat o vorbă despre primarul social-democrat din Crevedia, Petre Florin, care fusese notificat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) că stația de gaz petrolier lichefiat, parte a firmei deținută de fiul unui coleg de partid, funcționează ilegal. Dar primarul nu a făcut nimic, după cum rezultă din declarația dată duminică de adjunctul ISU Dâmbovița, Benone Duduc, deși firma nu mai avea autorizație de trei ani. 

Practic, datorită încrengăturilor politice, compania care deține stația GPL din Crevedia și-a continuat nestingherită afacerile în acest punct de lucru pe care pretindea că l-a închis în corespondența sa cu ISU Dâmbovița. Deși comuna are sub 8000 de locuitori și probabil toată lumea știa că acolo există încă activitate, toți au tăcut mâlc. Conducerea comunei, majoritar PSD, nu făcea nimic special închizând ochii, fiindcă acesta e modul de lucru al marilor partide autohtone, care funcționează clientelar. La fel și Consiliul Județean, controlat tot de social-democrați.

De altfel, potrivit defapt.ro, primarul din Crevedia ar fi strâns o avere uriașă după ce a a ajuns edilul comunei: în 2014, când era viceprimar, avea în jur de 4.000 de metri pătrați de teren agricol și ajungea la circa 14 mii de euro, cu tot cu subvenții, din agricultură; în schimb în 2022, are de zece ori mai mult teren, patru tractoare, două autovehicule Mercedes, iar soția sa ar fi câștigat aproape 200.000 de euro ca „administrator de întreprindere individuală”, potrivit aceleași surse. 

În același timp, în 2022, compania deținută majoritar de fiul primarului PSD din Caracal avea o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro și mai mult de 6 milioane de euro profit, potrivit G4Media

Drama de la Crevedia nu ar fi avut loc dacă era respectată legea, dacă primarul nu-l proteja pe patronul deținător al stației GPL care a explodat, dacă între liderii teritoriali ai social-democraților n-ar exista o rețea bine pusă la punct. Dacă toate instituțiile cu atribuții de control și-ar fi făcut treaba ca la carte. Procurorii anticorupție vor verifica această situație pentru a înțelege care era forma relațiilor dintre afacerist și cei care ar fi trebuit să-i oprească afacerea. Vor exista anchete ale Parchetului Militar pentru a constata de ce atât de mulți pompieri au fost răniți, dar și ale Parchetului General, care îi caută pe cei vinovați de distrugere din culpă urmată de un dezastru, inclusiv moartea și vătămarea mai multor persoane. Adesea, astfel de anchete durează prea mult timp și ajung la concluzii greu de înțeles în logica obișnuită. Deocamdată pare ciudat că patronul stației GPL unde s-au produs exploziile care au dus la atâtea victime și stricăciuni nu a fost chemat de anchetatori. 

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră