"Vocea femeilor începe să se audă din ce în ce mai bine şi în teatrul românesc", apreciază la microfonul DW criticul de teatru Cristina Modreanu. Am reîntâlnit-o la Bucureşti, unde, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT) a fost lansată a patra ediţie - "Feminin" - a Dicţionarului Multimedia al Teatrului Românesc (DMTR.ro), un proiect nu doar extrem de interesant, ci şi util pentru noile generaţii de artişti, pe care îl coordonează din 2020 şi în care sunt implicaţi numeroşi importanţi critici de teatru şi studenţi. În prezent sunt disponibile gratuit online 200 de intrări de dicționar.
Cu acest prilej am vorbit şi despre volumul "Teatrul ca rezistenţă. Oameni de teatru în arhivele Securităţii", apărut anul trecut la editura Polirom, despre revista Scena.ro, a cărei redactoare-şefă este, şi care a împlinit 15 ani de existenţă, ajungând la numărul 62, despre ultima ediţie a FNT şi momentul pe care îl traversează teatrul românesc.