Criză şi pentru donatori
18 februarie 2010Concluzia reiese dintr-un raport prezentat mieruri la Paris, de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, OECD. Şi mari donatori, precum Franţa şi Germania, vor aloca sume mai mici comparativ cu angajamentul asumat la summitul G8, din 2004 de la Gleaneagles.
"Noul guvern îşi respectă promisiunile asumate la nivel internaţional şi chiar şi noul contract de guvernare prevede alocarea, până în anul 2015, a 0,7 procente din Produsul Intern Brut sub formă de ajutor pentru ţările în curs de dezvoltare". Declaraţia îi aparţine ministrului federal pentru cooperare economică şi dezvoltare Dirk Niebel.
Până în anul 2015, ar trebui îndeplinite cât mai multe din planurile aprobate, în anul 2000, de şefii de state şi de guverne în cadrul aşa numitelor Obiective ale Mileniului pentru Dezvoltare, sub egida Naţiunilor Unite. Printre aceste intenţii nobile se numără şi înjumătăţirea numărului celor care suferă de foame sau de sărăcie cruntă, diminuarea semnificativă a mortalităţii infantile şi maternale, facilitarea accesului copiilor la educaţie, dar şi extinderea unui parteneriat de dezvoltare care să garanteze finanţarea responsabilă de la nord către sud, în cadrul Uniunii Europene. Aceste promisiuni datează însă din 2005, adică dinainte de criza financiară.
Sub un procent din PIB pentru ţările sărace
O cifră avansată de ţările nordice în urmă cu mai bine de 40 de ani, dar care nu a fost respectată decât de câteva state, precum Luxemburg, Olanda şi Scandinavia. Nu şi de Germania. În era Kohl, procentul acordat sub formă de ajutor statelor în curs de dezvoltare a scăzut până la 0,26 de procente. Ulterior, coaliţia formată din social-democraţi şi ecologişti a majorat cota la 0,4 la sută. Dar nivelul de 0,51 de procente din PIB, stabilit pentru anul 2010, nu poate fi atins, în ciuda unei probabile majorări a bugetului Ministerului Federal al Dezvoltării. Cele 187 de milioane de euro suplimentare sunt destinate intensificării prezenţei germane în Afganistan.
"Realist vorbind, solicitarea privind suplimentarea bugetului cu 3,5 miliarde nu merită nici un fel de comentariu. Ceea ce îngreunează şi mai mult situaţia pentru perioada următoare, până în anul 2015, când ar trebui atinse obiectivele asumate", relevă ministrul fedeal al dezvoltării, Niebel.
Guvernul de la Berlin caută alternative. Dirk Niebel îşi doreşte ca sumele alocate de stat pentru combaterea catastrofelor meteorologice destinate statelor sărace să intre în bugetul de dezvoltare.
Iniţial, acest tip de ajutor era încadrat la capitolul de combatere a sărăciei. Dar şi această decizie datează dinaintea crizei financiare.
Autori: Jule Reimer / Alina Kühnel
Redactor: Rodica Binder