După alegerile controversate de la CSM din data de 4 ianuarie s-au întrunit mai multe adunări generale ale judecătorilor de la diferite instanţe din ţară, care au votat în favoarea revocării din CSM a judecătorului Cristi Danileţ şi a judecătoarei Alina Ghica. Cei doi judecători sunt acuzaţi de colegii de magistratură că ar fi introdus considerente politice manifeste în activitatea CSM. Simultan, şeful parchetului general, Daniel Morar, a convocat o adunare a procurorilor şefi la capătul căreia a fost exprimată îngrijorarea că noul guvern ar intenţiona să limiteze independenţa procurorilor. Din Comunicatul Ministerului Public s-a înţeles că procurorii se tem că Guvernul, profitând de controversele create în jurul alegerii unei procuroare în fruntea CSM, va opera modificări legislative în detrimentul acestei categorii de magistraţi. Primul ministru, Victor Ponta, a declarat imediat că nu intenţionează să diminueze statutul de independenţă al procurorilor, dar criza e departe de a se rezolva.

Luni după-amiaza, Secţia de judecători a CSM a dat publicităţii o declaraţie prin care cere preşedintei alese în 4 ianuarie, Oana Schmidt-Hăineală, să demisioneze, iar judecătorilor care şi-au depus candidatura la funcţia de vice-preşedinte, (Oana Ghica şi Cristi Danileţ) să se retragă din competiţie.

Acuzaţiile de fond adresate echipei Hăineală-Danileţ-Ghica sunt de o gravitate extremă, dar sunt formulate în termeni prudenţi: ”Evenimente derulate înainte, în timpul şi după procedura alegerilor creeaza impresia ca alegerile pentru preşedinţia CSM au fost subordonate altor interese decât cele superioare ale sistemului judiciar şi că jocuri obscure de culise au determinat rezultatul final, transparenţa, corectitudinea şi responsabilitatea procedurilor fiind sacrificate”.

În consecinţă, majoritatea judecătorilor membri ai CSM au tras concluzia că ”rezultatul procedurii din 4 ianuarie 2013 este lipsit de legitimitate, ridicand si serioase probleme de legalitate.” Judecătorul, Horaţiu Dumbravă, care a prezentat mesajul a declarat : ”CSM trebuie resetat !”

Cum ar putea fi decriptat acest mesaj? Ce înseamnă ”jocuri obscure de culise”? Prea multe îndoieli nu sunt, deşi nu se fac trimiteri explicite. Judecătorii care au compus acest comunicat se tem că între fosta echipă de conducere a CSM, (care a încercat să rămână la conducere printr-o simplă rocadă) şi preşedintele, Traian Băsescu, ar exista o alianţă menită să conserve o anumită influenţă a preşedintelui asupra sistemului judiciar. Miza ar fi cu atât mai mare cu cât preşedintele a pierdut de mai multă vreme autoritatea asupra guvernului. Or, CSM, prin inspecţiile judiciare, exercită o putere reală. Aceste temeri au fost întărite de consideraţiile preşedintelui cu privire la prioritatea pe care ar avea-o CSM în a propune pe şefii parchetelor. S-a creat impresia că preşedintele caută să provoace o criză, una de natură să ducă la invalidarea legii aflate în vigoare.

Ceea ce este semnificativ este că nici tabăra adversă, în exprimările sale neoficiale, nu neagă cu totul această interpretare, atâta doar că îi conferă o altă semnificaţie. Preşedintele ar trebui să păstreze controlul asupra CSM, tocmai pentru că adversarii s-ar pregăti prin noii şefi ai parchetelor să pună punct luptei împotriva corupţiei. În esenţă, partizanii preşedintelui nu neagă o intervenţie a politicului în afacerile justiţiei, dar, în discuţiile neoficiale, o consideră indispensabilă.

Un lucru este însă cert: episodul care a amorsat scandalul - alegerea unui procuror ca preşedinte al CSM - nu a încălcat nicio regulă formală, dar a încălcat o cutumă. Din 2004, de când a fost instituit CSM şi până la începutul acestui an, CSM a avut în fruntea sa un preşedinte judecător şi un vicepreşedinte procuror. Nu a existat nicio excepţie, cu toate că, în 2010, încălcând o regulă nescrisă, procurorul Liviu Dăscălescu şi-a depus candidatura la funcţia de preşedinte al CSM, dar nu a fost ales. Ulterior, în 2011, cutuma a fost reconfirmată, judecătoarea Alina Ghica fiind aleasă preşedintă şi procuroarea Oana-Schmidt Hăineală, vicepreşedintă. Este de semnalat că judecătorii din CSM nu contestă (cel puţin explicit) alegerea unui procuror în fruntea instituţiei, dar ei, ca şi ceilalţi membrii ai forului, au acţionat până acum în virtutea obişnuinţei.

La fel cum se întâmplă în toate planurile vieţii, atunci când o obişnuinţă cu o oarecare vechime este denunţată, apar tulburări grave. Dar obişnuiţa aceasta s-a bazat pe prioritatea de la sine înţeleasă a judecătorului în cadrul Autorităţii judecătoreşti. S-a arătat în repetate rânduri, că un procuror care se supune controlului ierarhic nu poate decide cu privire la judecători, care au un ferm statut de independenţă şi inamovibilitate. Aşadar, denunţarea unei reguli stabilite prin obişnuinţă a fost resimţită nu ca o inovaţie oarecare, ci ca o adevărată provocare la adresa statutului judecătorului în cadrul sistemului judecătoresc din România.

Faptul că Secţia de judecători a CSM nu a căutat să apere cutuma, nu anulează însă problema, care a dobândit o dezvoltare paradoxală. Dacă judecătorii au preferat să nu se complice, manifestând o slabă putere argumentativă, conducerea parchetelor, în schimb, a tras ea un semnal de alarmă cu privire la statutul procurorilor, deşi acesta nu fusese pus în discuţie. Aşa se face că în loc să se formuleze avertizări cu privire slăbirea statutului judecătorului, se vorbeşte despre un atentat la independenţa procurorului. Este o intervenţie care nu ajută prea mult dezbaterea, dimpotrivă sporeşte confuzia.