Despre acest plan nu s-ar fi vorbit dacă mai multe state europene (Grecia, Irlanda, Spania şi Portugalia) nu ar fi intrat pe toboganul crizei. Salvarea lor e vitală pentru moneda euro şi, fără Germania, nimic nu ar fi posibil. Astfel că, în ciuda opoziţiei viguroase de acasă, Angela Merkel s-a văzut silită să-şi transforme ţara în garantul datornicilor europeni.

Dar nimic pe gratis. Susţinută de Nicolas Sarkozy, Angela Merkel a propus construirea unui guvernanţe economice europene, croită însă departe de ochii celorlalţi europeni. Principalele puncte ale planului: uniformizarea taxelor în ţările zonei Euro şi interzicerea practicării unei cote unice de impozitare scăzute; uniformizarea vârstei de pensionare; desfiinţarea indexării salariilor cu inflaţia şi introducerea în Constituţie a unei limite suverane de îndatorare.

Această serie de măsuri, care urmau să fie cunoscute sub numele de "Pactul de Competitivitate”, ar fi trebuit să întărească o decizie luată de cei 27 membri UE în septembrie 2010, prin care fiecare proiect de buget naţional trebuie în prealabil supus aprobării la Bruxelles. Practic, Merkel şi Sarkozy propuneau o politică economică europeană comună, întregul proces urmând să fie însă controlat la nivel interguvernamental, iar Comisia Europeană să devină doar un element decorativ. Doar că opoziţia celorlalţi lideri europeni, în frunte cu premierul polonez, Donald Tusk, şi Jean-Claude Juncker, preşedintele grupului miniştrilor de finanţe din zona euro, a fost redutabilă.

Pentru România, aplicarea în următorii ani a măsurilor prevăzute de "Pactul pentru Competitivitate" ar fi echivalentul unui cataclism, realitate semnalată şi de preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului române a respins “categoric” ideea coordonării în domeniul impozitelor, aceasta fiind deocamdată singura reacţie a României la cel mai fierbinte subiect european al momentului. Ce ar mânca locuitorii unei ţări cu salarii româneşti şi impozite germane nimeni nu vrea să afle.

În faţa unei astfel de reacţii, pe 27 februarie a apărut o propunere alternativă versiunii iniţiale a "Pactului pentru Competitivitate”. Varianta propusă de Jose Manuel Barroso şi Herman Van Rompuy îmblânzeşte termenii anterior categorici, uniformizarea taxelor rămânând însă un cui al lui Pepelea.

Dar principala durere a est-europenilor rămâne vie. "Planul pentru competitivitate" transformă Europa celor două viteze într-o realitate. De altfel, la discuţiile de mâine, decisive pe tema "Pactului pentru Competitivitate", vor participa doar cele 17 ţări ale zonei Euro, deşi subiectele discutate pot influenţa decisiv viitorul tuturor membrilor UE.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Petre M. Iancu