Pentru “Lunga noapte a muzeelor” de la Berlin s-au vândut 50.000 de bilete. Statisticile arată că fiecare vizitator a trecut prin aproximativ cinci muzee. În viitor, proiectul va fi preluat de oraşele vest-europene Hamburg, München, Amsterdam, Basel, Kopenhaga, Paris, Reykjavik şi Viena, precum şi de metropola sud-americană Buenos Aires. Sărbătoarea carnavalescă oferă o privire de ansamblu asupra ofertelor din muzee.

În muzee au loc -pe lângă obişnuitele expoziţii- concerte, serate literare şi proiecţii de film. De asemeni, vizitatorului i se oferă acces în turnuri, magazii şi în atelierele de restaurare. Această lunga noapte îşi propune să prezinte o artă cât mai vie. Atmosfera din muzee devine atât de intimă, încât numeroşi vizitatori epuizaţi de lunga noapte aţipesc pe fotolii în mijlocul exponatelor. Între timp, moftul de a bea o bere în Palatul Republicii cuprinde tot mai multe grupuri de tineri. Pavel, un tânăr student din Belarus, este şocat de această atitudine liberală vis-à-vis de artă:

"N-am mai pomenit ca promovarea culturii să se facă într-un asemenea amestec de discotecă şi iarmaroc. Peste tot sunt lumini colorate şi oameni agitaţi. La noi, muzeul înseamnă atmosferă calmă. Pe-acolo întâlneşti mai degrabă oameni în vârstă şi clase şcolare. Dar aici sunt o mulţime de tineri, care vânează cultura la preţ promoţional şi se tem să nu rateze ceva...”

Oamenii se aşează la coadă pentru a intra la muzeu. Dar în ciuda aglomeraţiei, rândul merge repede. Ceea ce dovedeşte că muzeele sunt vizitate în grabă. Totuşi, organizatorii pot fi pe deplin mulţumiţi: Ei şi-au propus doar să atragă atenţia asupra variatei oferte culturale. Directorii muzeelor sunt ferm convinşi că vizitatorii nocturni se vor reîntoarce curioşi în decursul anului. Pavel povesteşte cum s-a vorbit despre cultură până şi la o coadă la cârnăciori:

”Organizarea a fost grozavă: Între muzee au amplasat chioşcuri unde se vindeau cârnăciori prăjiţi şi bere. Eu tocmai mă aşezasem la o coadă la cârnăciori, când a răsunat o bucată de muzică clasică. Duduia ca-ntr-o discotecă. Doar că era muzică clasică. Piesa mi s-a părut genială şi-am vrut să ştiu de cine e. Aşa că l-am întrebat pe bărbatul de lânga mine. N-a ştiut şi-a întrebat-o la rândul lui pe soţia lui. Soţia a întrebat mai departe şi-n câteva clipe toată lumea de la coadă voia să afle cine este autorul acelei muzici clasice. La această discuţie a participat chiar şi vânzătoarea de cârnăciori. A fost într-adevăr o experienţă să văd cum după o singură noapte o mulţime de oameni descoperă că sunt interesaţi de cultură."