În primele zile ale acestui an, un atac comis în capitala Germaniei a arătat cât de importantă și cât de vulnerabilă este infrastructura critică (KRITIS): un incendiu izbucnit la un pod de cabluri a paralizat alimentarea cu energie electrică în sud-vestul Berlinului. Zeci de mii de persoane au rămas zile întregi fără electricitate.

Cauza incendiului nu a fost încă definitiv clarificată, chiar dacă fapta ar fi fost revendicată de o grupare care se declară de extremă stângă.

Începând de joi (8 ianuarie 2025), alimentarea cu energie electrică în toate locuințele din Berlin Steglitz-Zehlendorf este din nou stabilă. Astfel, Cel mai mare blackout din capitala Germaniei din perioada postbelică s-a încheiat.

În acest context, o întrebare devine tot mai prezentă în conștiința publică: ce face, de fapt, Germania pentru a-și proteja infrastructura? Incidentul arată clar cât de vulnerabilă este societatea în ansamblu.

Protecție – împotriva cui?

Protejarea populației revine instituțiilor statului. Iar într-o societate diferențiată precum cea germană apare un adevărat hățiș de competențe și responsabilități. O bună imagine de ansamblu ar trebui să o aibă Oficiul Federal pentru Protecția Constituției (BfV).

La solicitarea DW, autoritatea din Köln a răspuns că analizează „în mod egal amenințările provenite din partea puterilor străine, terorismului internațional, precum și extremismului violent și orientat spre acțiune. Toate acestea pun în pericol securitatea populației, încrederea în democrație și stabilitatea țării noastre.”

Potrivit BfV, „atacul prin incendiere asupra alimentării cu energie electrică din Berlin se înscrie în acest tablou general”.

Oficiul Federal pentru Protecția Populației și Asistență în Caz de Catastrofe (BBK) a precizat pentru DW că nu poate oferi informații despre autorii cazului actual: „BBK nu deține informații în acest sens”. Instituția adaugă că, în general, amenințările pot proveni „de la acte de sabotaj sau atacuri (cibernetice) până la acțiuni militare”. „De asemenea, fenomenele meteorologice extreme sau defecțiunile tehnice și erorile umane pot duce la întreruperi.”

Și cât costă toate acestea?

Germania, una dintre marile economii ale lumii, dispune de o infrastructură extinsă și bine dezvoltată. În multe domenii însă, aceasta este îmbătrânită și necesită reabilitare: de exemplu drumurile și podurile, școlile sau infrastructura Deutsche Bahn.

O infrastructură bine dezvoltată oferă însă și un număr mare de posibile ținte de atac. Iar acest lucru înseamnă că revizuirea conceptelor de securitate și sporirea nivelului de protecție ar necesita sume considerabile de bani. Cât de mari anume, autoritatea federală nu poate spune: „BBK nu deține aceste informații”. Prin urmare, nu poate fi oferit un răspuns concludent.

Guvernul intenționează acum să introducă reglementări legale, prin așa-numita Lege-cadru KRITIS. Aceasta ar urma să stabilească ce oficii și autorități trebuie să adopte sau să consolideze măsuri de securitate și în ce domenii. Cabinetul federal a decis acest lucru în septembrie 2024.

După o primă lectură în Bundestag, potrivit Parlamentului, proiectul a fost „trimis comisiilor de specialitate pentru continuarea dezbaterilor”. Momentul în care legea va intra în vigoare rămâne însă incert. Ministerul Federal de Interne a transmis, la solicitarea DW, că nu poate indica încă un termen.

Problema a fost înțeleasă?

Manuel Atug este fondator și purtător de cuvânt al AG KRITIS, un grup de experți care se ocupă de îmbunătățirea securității IT și a rezilienței infrastructurilor critice. Întrebat dacă Germania a înțeles cu adevărat problema, el a declarat pentru DW: „Da, a fost recunoscută. Dar…”

După o scurtă ezitare, adaugă că este nevoie de mai mult, „pentru a menține același nivel de protecție de care ne-am bucurat adesea până acum. În Germania, infrastructurile critice cedează relativ rar.”

O observație împărtășită și de BBK. „În principiu, Germania are o alimentare cu energie electrică foarte sigură”, a declarat instituția pentru DW. „Agenția Federală a Rețelelor indică pentru anul 2024 o durată medie a întreruperilor de alimentare de 11,7 minute pentru fiecare consumator final conectat. Acesta este un nivel de vârf în comparație europeană.”

Unde este cea mai mare amenințare?

„Într-o criză sau o catastrofă”, spune Manuel Atug, „cel mai important lucru nu este, de fapt, curentul electric, ci comunicarea”. Aceasta depinde însă „în mod evident de electricitate, mai ales dacă operatorii de telecomunicații nu mai sunt obligați să asigure o alimentare proprie cu energie pentru antenele de telefonie mobilă, așa cum se întâmpla în trecut. Dacă se întrerupe curentul, atunci cade și comunicarea.”

Autoritățile federale văd situația în mod similar. În strategia sa KRITIS, Oficiul Federal pentru Securitatea Informației (BSI) enumeră sectoarele infrastructurii critice care necesită o protecție deosebită. Pe primul loc este menționat sectorul energetic, iar după domeniul sănătății, pe locul al treilea se află sectorul „tehnologia informației și telecomunicațiile”.

Ca alte sectoare vulnerabile, BSI enumeră „transportul și circulația”, „gestionarea deșeurilor”, „media și cultura”, „apa”, „sectorul financiar și al asigurărilor”, „alimentația”, precum și „statul și administrația publică”.

Este nevoie de responsabilitate individuală

În ceea ce privește protejarea infrastructurii critice, spune Atug, este important și rolul cetățeanului. El dă ca exemplu alimentarea cu apă. Dacă întrebi pe cineva în Germania: „Unde este cel mai apropiat puț de apă pentru situații de urgență?”, oamenii se uită mai întâi mirați și răspund: „Puț de urgență… ce?”. Iar dacă îi întrebi dacă au un bidon pentru a aduce apă de la un puț în caz de nevoie, „cei mai mulți nu au”.

De asemenea, mulți cetățeni nu mai au astăzi rezerve. Atug numește acest fenomen „paradoxul disponibilității”. Tocmai pentru că totul este mereu disponibil, oamenii au uitat să-și facă provizii. Astăzi, mulți nici nu mai știu cum se face acest lucru.

Acest lucru, spune Atug, „nu trebuie făcut în cantități uriașe”. Oficiul Federal pentru Protecția Populației și Asistență în Caz de Catastrofe ar putea comunica ce este necesar „pentru aproximativ trei zile”. Dacă acest lucru este prezentat calm și explicat clar, atunci oamenii spun: „așa, da, e realizabil și are sens”.

Iar dacă, din responsabilitate socială, fiecare s-ar gândi și la oamenii din jurul său, o situație de urgență ar fi mai ușor de gestionat la nivel comunitar. „Dacă doar unul din zece ar face acest lucru, aproape toată lumea ar putea fi aprovizionată. Atunci nu ar mai fi nevoie nici ca Agenția Federală pentru Ajutor Tehnic (THW), nici armata să intervină.”