Parlamentul e pe cale să schimbe legislația care le permitea pedofililor să scape și să instituie în Codul Penal că orice act sexual cu un minor sub 16 ani să fie considerat viol.

Mulți violatori scapă ușor, fiindcă în contul lor sunt reținute fapte mai ușoare, cum ar fi „raporturi sexuale cu un minor”, în loc de viol.

Altfel spus, există magistrați care își imaginează că niște copile inocente chiar pot fi de acord ca niște bărbați în toată firea să profite de ele. Legea le permite deocamdată procurorilor și judecătorilor să-și hrănească prejudecățile și, eventual, să-l facă scăpat de adevărata pedeapsă pe violator. De pildă, desfășurarea evenimentelor în cazul primarului din Ștefăneștii de Jos, Robert Șerban sugerează că justiția autohtonă nu tinde să-i facă dreptate victimei, ci mai degrabă să mușamalizeze lucrurile în favoarea agresorului.

Procuroarea Alexandra Sorina Tomescu din București povestește cazul unei minore de 17 ani, care a reclamat în urmă cu patru ani un viol comis de tatăl ei vitreg asupra sa, „iar în urma cercetărilor efectuate în cauza de către un coleg, s-a dispuse soluţia clasării”. Procuroare reia ancheta și descoperă că bărbatul mai violase o minoră între timp și înțelege că a doua victimă putea fi salvată dacă și colegul ei și-ar fi dat osteneala să înțeleagă gravitatea întâmplării.

De ani de zile, mai multe organizații neguvernamentale se străduiesc să-i convingă pe parlamentari să treacă în lege că orice act sexual cu un minor sub 16 ani să fie considerat viol. Comisia Juridică din Camera Deputaților tocmai a dat undă verde acestei cereri, cu toate că ministrul Justiției, Cătălin Predoiu a insistat la începutul acestui an să respingă forma primită de la Senat, argumentând că minorii de peste 14 ani au deja discernământ și pot răspunde penal. Soluția lui, ca și cea a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) era scăderea vârstei de la 16 ani, cum propuneau organizațiile neguvernamentale, la 14 ani. Totuși, Noul Cod Penal instituie o prezumţie relativă a lipsei de discernământ până la 16 ani, când un minor poate fi considerat responsabil pentru faptele lui.

Senatul a adoptat în iunie Propunerea Legislativă (423/2022) privind modificarea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală prin care este introdusă o limită de vârstă de 15 ani pentru consimţământ valid în cazul relaţiilor sexuale cu minori. În cazul modificării legilor organice Camera Deputaţilor este camera decizională. Declic, una dintre organizațiile care a militat activ pentru schimbarea legislației, a adus la parlament, înaintea votului de la Comisia Juridică o sculptură devenită deja celebră: o fetiță speriată care strânge la piept o păpușă, iar pe picioarele ei urcă mâinile agresorilor.

Aproape 200 de organizații neguvernamentale le-au cerut deputaților într-o scrisoare, încă de la începutul toamnei, introducerea în lege a limitei de vârstă de 16 ani pentru consimțământ valid în cazul relațiilor sexuale cu minori, și nu de 15 ani, așa cum prevede actul normativ adoptat de Senat. În ultimii 8 ani, 1.885 de fete și 202 băieți au fost victime ale infracțiunilor de viol, agresiune sexuală sau act sexual cu un minor, în care autorul era un membru de familie, potrivit datelor raportate poliției. Această vârstă minimă ar elimina posibilitatea de a încadra fapta la infracţiunea de act sexual cu un minor şi ar defini-o ca infracţiune de viol, care este pedepsit cu până la 12 ani de închisoare.

Un Raport la Inspecției Judiciare de anul trecut scotea în evidență că parchetele și instanțele au avut opinii diferite cu privire la vârsta legală de consimțire a actului sexual, prin urmare, în unele situații, întreținerea de relații sexuale cu copii chiar și de 12 ani a fost încadrată mai lax, ca infracțiune de întreținere de relații sexuale cu minori, în loc să fie încadrată ca viol. Organizațiile din zona protecției copilului menționate de Raportul Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului au semnalat cazuri de judecători care s-au dovedit părtinitori, împotriva victimelor provenite adesea din grupuri sociale dezavantajate. Anchetatorii au constatat că este greu de dovedit constrângerea sexuală a minorilor din cauza lipsei infrastructurii, precum camere de interviu confortabile pentru copii și utilizarea metodologiilor recunoscute pe scală largă, create de specialiști în psihologia copilului în organizarea evaluărilor medico-legale cu minori.

Dincolo de infrastructura depășită a parchetelor și judecătoriilor, legislația a fost lăsată în urmă și foarte puțini magistrați și polițiști sunt cu adevărat specializați să lucreze în dosare cu minori. De aceea, în practică, statisticile sunt sumbre și doar una din șapte sesizări ale infracțiunii de act sexual cu un minor, trecute prin ecuația poliție-parchet, se încheie pe traseul legal cu trimiterea în judecată a unui agresor. Cele mai multe violuri rămân adesea ascunse, iar copii cresc cu traume greu de vindecat.