Foarte mulți sunt victime ale valului 4, iar dintre aceștia, cei mai numeroși au decedat după congresul PNL, cu 5.000 participanți ai lui, adunați în Capitală ca să-l dezscăuneze pe Orban și să-l înscăuneze pe Cîțu.

Ce înseamnă 50.000 de morți? E mult? E puțin? Este cumva normal? Mi se pare enorm: este ca și cum ar fi dispărut de pe harta țării toată populația unui municipiu, cu copii cu tot, cu nou-născuți, adolescenți, adulți și cu pensionarii răspândiți pe aleile și băncile de prin parcuri.

50.000 înseamnă aproximativ cât toți locuitorii orașului Roman sau ai Vasluiului, înseamnă cam jumătate din populaţia Sucevei ori din Satu Mare, o treime din Sibiu, un sfert cât Ploiești, Oradea sau cât întregul cartier Titan din București, fost Balta Albă. Una peste alta, repet, este enorm.

În unele zile, numărul celor decedați în bătălia cu pandemia ajunge la media zilnică a pierderilor armatei române în cel de Al Doilea Război Mondial.

În cea mai crâncenă bătălie a lui Ștefan cel Mare – Războienii – cronicele polone spun că sultanul Mahomed al II-lea ar fi pierdut 30.000 de luptători, în timp ce întreaga oaste a voievodului moldav abia număra vreo 40.000 de voinici, din care tot polonii povestesc că ar fi pierit mai bine de jumătate. Deci pierderile zilnice din ambele părți în cea mai sângeroasă bătălie din Moldova medievală se cifrează cam cât ravagiile pandemiei în România contemporană, de când a început ea și până astăzi.

Dar, atenție, Ștefan cel Mare lupta singur. Nimeni nu se grăbea să-l ajute cu ceva, chiar dacă înfrângerea lui ar fi însemnat amenințarea întregului continent cu pericolul otoman.

Europa nu s-a implicat cu nimic să-l apere pe domnitor și doar la sfârșit de tot, când s-a răspândit vestea de izbândă, creștinătatea toată s-a repezit să-l felicite: congratulations. Însuși papa Sixtus al IV-lea l-a numit pe domnitorul Moldovei „atlet al creștinătății”.

România pandemică de azi se află în altă situație. Partenerii europeni nu stau expectativi și cu mâinile în șold. Au livrat milioane de vaccinuri, Olanda și Polonia au trimis recent concentratoare de oxigen (deficitare la noi), Germania, Polonia, Ungaria și nu numai s-au oferit să preia pacienții noștri, aflați în stare gravă. Vin echipamente din multe direcții, vin și medici cu experiența lor europeană.

Cu atâtea ajutoare, ar trebui să ieșim cumva din mocirla în care ne-am scufundat. Dar cifrele sunt consternante: ne scufundăm și mai rău. De peste o lună am demis Guvernul, inclusiv premierul, dar nu reușim să punem alții în loc. Parcă ne-a comandat moș Teacă: pe loc repaus!

Ai zice că nici nu ne-ar păsa că peste 50.000 dintre noi au plecat pe Lumea Cealaltă.

În mod ciudat, nimeni nu sesizează pe nimeni nici măcar din oficiu, in rem sau cum o mai fi, deși moartea unui singur om poate să însemne crimă, iar moartea mai multora genocid.

În opinia mea, moartea celor peste 50.000 trebuie să însemne mai mult decât oricare din acestea. S-ar cuveni o cercetare, o investigare și în final o sentință, ca să știm: ori se face cineva vinovat măcar pentru o parte din cumplita tragedie abătută peste țară ori nu se face nimeni, pentru că așa le-a fost scris. Aleluia!

Mă întreb iarăși: oare nu sunt vinovați unii care trebuiau să asigure dotări și nu le-au asigurat? Sau alții, care aveau în planul lor să înalțe spitale noi și nu le-au înălțat? Sau unii care nici măcar nu le-au bugetat? Sau alții care n-au prevenit incendiile? Sau antivacciniștii, ai căror adepți răspândesc boala și nu se știe câte victime ar fi trimis ei, deja, în mormânt? Sau niște prelați, mai înalți sau mai puțin înalți, care fac cam același lucru, în numele Domnului?

Puteţi citi articolul integral AICI.