Cum se poate adapta Europa caniculei?
21 iulie 2022Ţările din Europa se pregătesc pentru un val de călduri extreme săptămâna viitoare, când se aşteaptă ca termometrele să înregistreze în unele regiuni temperaturi-record.
În Spania, unde temperatura a depăşit deja 40 de grade Celsius, autorităţile sanitare au avertizat asupra riscurilor pentru sănătate rezultate din expunerea la soare, sfătuind oamenii să se retragă la umbră sau în spaţii în care există aer condiţionat, şi îndemnându-i să bea cantităţi mari de apă.
"Afectează părţi largi ale Europei şi se va intensifica", a declarat marţi, la Geneva, purtătoarea de cuvânt a Organizaţiei Meteorologice Internaţionale, Clare Nullis, în cadrul unei conferinţe de presă.
Pe măsură ce efectele schimbării climatice se înrăutăţesc şi perioadele de caniculă prelungită devin o normă în Europa pe perioada verii, avertismentele precum cel de mai sus vor fi la ordinea zilei. Climatul blând de pe continent se schimbă rapid, şi aceasta ridică o sumedenie de probleme, de vreme ce ţările depun eforturi să se adapteze.
Aceste probleme sunt familiare în regiunile cele mai afectate de călduri extreme de pe glob. Multe din soluţiile pe care le-au dezvoltat pentru a face faţă vremii toride ar putea fi modele utile şi pentru Europa.
Schimbarea modului de viaţă şi de lucru
Mulţi oameni din Europa sunt în continuare obişnuiţi ca temperaturile înalte să fie ceva extraordinar şi nu sunt conştienţi de riscurile de sănătate pe care le presupun. Autorităţi sanitare cum este National Health Service din Marea Britanie au îndemnat oamenii să-şi schimbe obiceiurile, să evite expunerea la soare între orele 11-15 şi i-au învăţat să depisteze primele simptome ale şocului caloric.
În regiuni afectate de caniculă din întreaga lume se fac campanii şi mai intense pentru a-i îndemna pe oameni să-şi schimbe obiceiurile de muncă şi socializare în perioadele cu temperaturi extrem de ridicate.
În regiunea Ahmedabad din vestul Indiei, care suferă regulat de pe urma unor perioade de caniculă, s-au dezvoltat mai multe planuri de acţiune în ultimul deceniu, care coordonează măsurile statului cu cele ale comunităţilor locale. Când se dă alarma de caniculă posturile tv şi radio emit avertismente şi un număr de telefon special pentru caniculă este proiectat în spaţiile publice.
Grupuri de sănătate comunitare au sarcina să se îngrijească de persoanele vulnerabile; patronii trebuie să le asigure angajaţilor locuri la umbră, unde să se poată odihni, mai ales celor care lucrează în aer liber; templele, bibliotecile şi staţiile de autobuz devin centre de răcorire şi puncte de distribuire a apei.
Patronii din Europa vor trebui să-şi schimbe atitudinea faţă de cei care muncesc în aer liber sau în spaţii insuficient ventilate, chiar dacă aceasta va presupune o scădere a productivităţii. Sindicate germane au sugerat deja că în zile extrem de toride muncitorii ar trebui să aibă dreptul să-şi prelungească pauza de prânz în adăposturi puse la dispoziţie de angajator.
"[Patronii] trebuie să-şi protejeze muncitorii şi guvernul trebuie să se asigure că aceştia sunt protejaţi … fie că e vorba de sieste, de program flexibil de muncă, de începerea programului de lucru mai devreme sau de pauze frecvente", a declarat pentru DW Sari Kovats, profesoară de sănătate publică la London School of Hygiene and Tropical Medicine.
Sisteme anticaniculă
Prin tradiţie vara a fost o perioadă de relativă acalmie pentru sistemele sanitare europene, dar înmulţirea perioadelor de caniculă le obligă să se pregătească pentru o creştere a numărului pacienţilor cu afecţiuni cauzate de temperaturile ridicate.
Unele studii au arătat că în perioadele de caniculă vizitele la camera de gardă se înmulţesc cu cel puţin 10 la sută, pacienţii manifestând simptome de deshidratare, şoc caloric şi stări de greaţă. Cei cu vârste peste 65 de ani se confruntă cu riscuri sporite pentru sănătate, şi aceştia constituie un segment larg din populaţia europeană.
Dacă societatea nu se va adapta la noua situaţie, numărul anual al morţilor provocate de caniculă va creşte în UE de la aproximativ 2.700, în prezent, la 30-50.000 în anul 2050, potrivit unui document al Comisiei Europene publicat anul trecut.
Dar pregătirile pentru perioade de caniculă s-au intensificat în ţările Europei începând din torida vară a anului 2003, când temperaturile de peste 40 de grade au umplut spitalele din Franţa, preponderent cu oameni mai în vârstă. Acum metropole cum ar fi Parisul s-au dotat cu sisteme de supraveghere intensivă şi planuri speciale de acţiune pe timp de caniculă.