Dezbaterea din Parlamentul European privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen a reușit să pună pe masă o diferență esențială de abordare politică între cele două țări aspirante, care ar putea pune Bulgaria, nedrept sau nu, în avantaj: politicienii de la Sofia au decis să renunțe la dreptul de veto pentru începerea procesului de aderare la UE a Macedoniei de Nord, pentru ca bulgarii să circule cu drepturi depline în Schengen, în vreme ce politicienii României încă țin în joc singura anomalie care ar putea fi folosită pentru a bloca aderarea României la Schengen: Legile Justiției, în acord cu avizul Comisiei de la Veneția.

Cu puține excepții, deloc neglijabile ca ton, dar cu o miză care trimite mai degrabă la Kremlin, eurodeputații și reprezentanții Comisiei Europene și Consiliului UE au admis că atât România, cât și Bulgaria au întrunit de 11 ani deja condițiile tehnice pentru aderarea la Schengen.

Ce mai aveau de făcut era îndeplinirea unor criterii care țin de deciziile politice.

În cazul României, problemele din Justiție: de la blocarea luptei anticorupție, despre care e aproape consens transpartinic să nu se mai vorbească, până la aceste noi controversate legi ale Justiției, pentru care României i s-a cerut cu fermitate să aștepte avizul Comisiei de la Veneția, să le pună apoi în acord.

În toată această perioadă de câteva luni de când era așteptată o nouă decizie în privința Schengen, clasa politică de la putere a atras mai degrabă critici dinspre UE, privind situația avertizorilor de integritate, Legile Justiției și presiunile exercitate de politic asupra jurnaliștilor.

Sunt două întrebări care apar aici:

• Toate celelalte state (26 în total, patru nu sunt și membre UE) ar întruni astăzi condițiile care i se cer României pentru a fi primită în Schengen?
• Este corect ca România și Bulgaria să beneficieze de contextul agresiunii militare la scară largă a Rusiei în Ucraina și să fie accelerată aderarea la Schengen?

Le luăm pe rând.

1. Argumentul că România este nedrept ținută în loc din motive care țin de decizii politice interne trimite la cazurile Poloniei și Ungariei: cele două state, spun adepții acestei teze, au probleme și mai mari de respectare a statului de drept și independenței Justiției, Ungaria are și probleme de corupție și, cu toate acestea, iată-le nestingherite în Schengen. Contraargumentul este că aceste două țări respectau condițiile cerute atunci când au fost primite și, odată membre, UE folosește alte instrumente pentru a sancționa derapajele: banii europeni. Ungaria are blocate fondurile europene, Polonia încă nu și-a primit banii pe PNRR.

România nu e încă acolo și, așa cum s-a auzit și la dezbaterea din plenul de la Strasbourg, nu e acolo, din motive politice, doar că nu e vorba doar despre politica Olandei, țară care a fost vocală contra aderării României la Schengen, ci și despre politica de la București.

Altfel spus, dacă politicienii de la București ar aplica strategia celor de la Sofia și ar bifa și criteriul politic, pentru ca românii să nu fie ținuți în loc din cauză că un guvern insistă cu un pachet de legi, Olanda, oricât de mult ar strâmba din nas, nu ar avea pe masă argumente servite chiar de București.

Puteţi citi articolul integral AICI.