Când oamenii au început să locuiască în văile alpine, ei au fost obligați să găsească o cale de a face față avalanșelor. Protecția anti-avalanșe este o adevărată asigurare de viață în munți. În 1951, în Elveția, a fost iarna avalanșelor, așa a rămas acel an în memoria colectivă. De 1300 de ori în acea iarnă s-au repezit masele de zăpadă asupra văii. 99 de persoane și-au pierdut viața, conform Institutului de cercetare a zăpezii și avalanșelor (SLF) din Davos. Peste 70 dintre victime au fost prinse de căderile de zăpadă în spații închise, în clădiri. A fost anul cu cele mai multe victime făcute de avalanșe de când există statistici pe această temă, din 1936.

Evenimentele de atunci au impulsionat construirea de elemente de protecție anti-avalanșe, a precizat istoricul Christian Rohr, profesor pentru Istoria Mediului și a Climei la Universitatea Berna, pentru postul elvețian SRF în noiembrie 2018. După iarna din 1951 a devenit clar: "Ori se renunță total la așezările din văi, ori se investește masiv în măsuri de protecție." Elvețienii au decis atunci să nu-și abandoneze căminele.

Institutul SLF a fost creat în anii 1940 pentru a studia avalanșele și veni în ajutorul oamenilor cu măsuri de protecție.

Potrivit lui Lukas Stoffel, angajat al SLF în domeniul măsurilor de protecție, este relativ ușor de identificat unde anume ar putea avea loc în principiu avalanșe. "Terenul tipic avalanșelor are o înclinare mai mare de 28 de grade, ajungând până la 50." Un alt indiciu este absența pădurii de pe terenurile unde pot avea loc avalanșele.

Un proces complex

Zăpada nu o ia însă așa pur și simplu la vale. Alți factori joacă de asemenea un rol: vântul, temperatura, căderile de zăpadă, structura păturii de zăpadă, consistența solului, orientarea pantei față de soare. Combinația acestor factori poate crește riscul de avalanșe. De exemplu, căderile noi de zăpadă și vântul sporesc potențialul alunecărilor de zăpadă, potrivit SLF. O altă regulă nescrisă: cu cât versantul este mai abrupt și mai umbros, cu atât este mai mare pericolul de avalanșe. Creșterile bruște de temperatură creează de asemenea un risc mărit de avalanșe.

O avalanșă are loc atunci când legătura dintre cristalele de gheață nu este destul de puternică. O pătură de zăpadă alcătuită din mai multe straturi prezintă un risc deosebit de mare de avalanșă. Ajunge un mic impuls dat de noi ninsori, de un animal sau de o persoană și ultimele legături dintre cristalele respective pot fi deja destabilizate. Chiar dacă începutul este mic, în cădere sunt atrase cantități tot mai mari de zăpadă, uneori chiar și pământ.

Uneori însă, problema avalanșelor este cauzată de oameni. Pădurile sunt scuturi naturale împotriva micilor avalanșe iar structura lor împiedică strângerea de cantități de zăpadă în zonele împădurite. Dacă oamenii au tăiat copacii pentru a prelucra lemnul sau pentru a face rost de teren agricol, atunci au creat chiar ei regiuni cu pericol de avalanșe. În ultimele decenii a revenit conștiința importanței menținerii pădurilor, astfel că se plantează regulat copaci noi.

Cercetătorii nu pot spune cu exactitate când va avea loc o avalanșă, dar Stoffel de la SLF susține că, în cazul unui pericol sporit, avalanșele pot fi bine anticipate într-un interval de câteva ore.

Măsuri de construcții împotriva avalanșelor

Uneori, pentru a reduce riscul creării unor avalanșe masive, experții declanșează chiar ei artificial avalanșe mai mici. Se folosesc în acest sens mici explozii iar zona este după aceea sigură.

La modul ideal însă, se evită de tot avalanșele. În zonele unde încep aceste alunecări de zăpadă se plasează construcții speciale de protecție, care stabilizează pătura de zăpadă și împiedică acumularea nămeților în locuri periculoase. Dacă aceste măsuri nu sunt disponibile sau sunt insuficiente, atunci există diferite structuri speciale care redirecționează masa de zăpadă, o frânează sau chiar o opresc.

Aceste construcții au avantajul că sunt foarte durabile, un astfel de baraj de piatră necesitând foarte puțină întreținere pentru 80-100 de ani, potrivit specialistului Stoffel.

O măsură de protecție simplă este eliberarea căilor tipice pentru avalanșe. Potrivit Oficiului federal pentru Mediu din Elveția, 98% din regiunile cu pericol de avalanșă din țară sunt înregistrate pe o hartă specială iar în aceste zone este strict interzisă construirea de noi clădiri.

Valoarea cunoștințelor vechi de sute de ani

Importanța protecției anti-avalanșe reiese și dintr-o decizie recentă a UNESCO. Forul internațional a decis în noiembrie 2018, la cererea Austriei și Elveției, preluarea în patrimoniul său internațional a cunoștințelor vechi de sute de ani privind protejarea față de avalanșe. Este vorba de ritualuri, obiecte meșteșugărești tradiționale, tradiții de lucru și cunoștințe transmise verbal sau în scris.

Competența SLF este solicitată și în afara Elveției. "Mica echipă a SLF care se preocupă de măsurile de protecție este mereu rugată să ofere expertize și consultații", spune Stoffel. De exemplu în Chile sau la Soci, în Rusia.

În Chile a fost vorba de asigurarea unei străzi care duce la o mină de cupru unde exista mare pericol de avalanșe. Șeful de proiect Stoffel spune că autoritățile chiliene au solicitat neapărat experți din regiunea alpină. "Au avut nevoie de experiența noastră, pentru că noi suntem obișnuiți cu astfel de pericole și am dezvoltat strategii corespunzătoare."

Statisticile arată că aceste strategii au dat roade. Din iarna anului 1998/99 nu a mai murit nicio persoană în Elveția în interiorul unei clădiri sau case din cauza avalanșelor. Și rutele de circulație au devenit mai sigure. În spațiul liber însă, avalanșele rămân la fel de periculoase și de mortale cum au fost întotdeauna.