De săptămâni întregi, din cauza războiului cu Iranul, aproape niciun vas de marfă nu mai poate traversa Strâmtoarea Ormuz, atât de importantă pentru comerțul global. Acum, statele europene lucrează la înființarea unei misiuni navale multinaționale pentru a proteja navele comerciale din această zonă. La Londra, strategi militari din 30 de țări au discutat cum ar putea funcționa în practică o astfel de operațiune.

Ce ar include o „misiune defensivă”?

Regatul Unit și Franța propun o operațiune navală „strict defensivă”. Accentul este pus pe protejarea navelor comerciale împotriva atacurilor, nu pe lovirea unor ținte terestre. Conform propunerii, misiunea ar fi desfășurată doar după o încetare durabilă a focului sau după încheierea războiului.

Sarcina unei astfel de misiuni ar fi să reacționeze la atacuri, dar nu să desfășoare acțiuni ofensive, explică Jürgen Ehle, contraamiral german în rezervă și fost consilier militar de rang înalt al Uniunii Europene. În practică, acest lucru ar însemna apărarea navelor atacate cu rachete, drone sau ambarcațiuni rapide, în locul atacării infrastructurii militare iraniene sau a trupelor de pe uscat.

Potrivit experților, operațiunea ar necesita probabil fregate sau distrugătoare dotate cu sisteme de apărare antiaeriană, precum și drone capabile să detecteze și să neutralizeze minele marine.

Rolul Germaniei, Franței și Regatului Unit

Așa-numitele state E3 – Germania, Franța și Regatul Unit – ar urma să suporte o mare parte din povara militară. Germania a semnalat că ar putea contribui cu nave pentru identificarea minelor și avioane de recunoaștere, cu condiția aprobării parlamentare. Cancelarul Friedrich Merz insistă ca orice desfășurare în regiunea de criză să aibă o bază juridică solidă, de exemplu o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU.

Un vas de deminare ar urma să fie trimis în curând spre Marea Mediterană, potrivit ministrului apărării Boris Pistorius, pentru a asigura o capacitate rapidă de intervenție.

Franța dispune deja de capacități navale considerabile în regiune, inclusiv opt nave de război, un portavion și două nave de asalt amfibiu. Forțele aflate în prezent în estul Mediteranei și în Marea Roșie ar putea fi parțial redirecționate pentru a sprijini misiunea, a declarat președintele Emmanuel Macron. Printre acestea se numără și portavionul Charles de Gaulle.

Regatul Unit nu și-a detaliat încă contribuția. Premierul Keir Starmer a declarat că peste o duzină de țări și-au exprimat interesul de a contribui, fără a preciza însă ce va furniza Londra. Deși Marea Britanie dispune de distrugătoare avansate, „gradul lor de pregătire și disponibilitatea rămân neclare”, a declarat Bence Nemeth, lector în studii de apărare la King’s College London.

Ce riscuri există pentru Europa?

Într-o perioadă de tensiuni crescute în propria vecinătate, desfășurarea de unități navale în Golf ar putea suprasolicita capacitățile europene. Europa trebuie să echilibreze și amenințările din partea Rusiei, în special în Marea Baltică și în Atlanticul de Nord. „Europenii au nevoie de forțele lor navale în primul rând pentru a se proteja”, iar dependența de SUA nu mai este la fel de mare ca în trecut, avertizează Nemeth.

Riscurile sunt semnificative și în cadrul misiunii din Golf. Contraamiralul în rezervă Ehle a subliniat că „capacitățile de apărare aeriană nu oferă siguranță sută la sută”, mai ales în cazul unor atacuri masive cu drone.

Poate diplomația să asigure stabilitatea?

Analiștii sunt în mare parte de acord că o misiune navală nu este suficientă pentru a securiza Strâmtoarea Hormuz. „Doar o soluție diplomatică – în care Iranul ia decizia suverană de a se retrage – oferă perspectiva opririi complete a atacurilor”, scrie expertul în securitate și Orientul Mijlociu, Dr. David B. Roberts, într-o analiză pentru institutul britanic RUSI.

Franța și Regatul Unit încearcă să extindă coaliția dincolo de Europa, implicând țări precum India – care furnizează aproximativ zece la sută din marinarii la nivel global – și Coreea de Sud. Scopul este creșterea influenței diplomatice și reluarea navigației comerciale.

Potrivit lui Nemeth, „statele au motive diferite pentru a participa la aceste negocieri”. Cele mai frecvente sunt „libertatea navigației, dreptul internațional și securitatea energetică”. Aceste țări nu doresc „normalizarea unei situații în care o putere ar putea folosi forța și geografia pentru a controla un punct maritim strategic”, deoarece acest lucru ar crea un precedent periculos pentru comerțul mondial.

În timp ce Europa lucrează la formarea unei coaliții, țări precum India, Pakistan și China urmăresc și acorduri bilaterale cu Teheranul pentru a menține fluxurile maritime, chiar dacă volumul acestora rămâne, potrivit lui Roberts, „marginal”.