Grupul PDL din Parlament a depus la Curtea Constituţională o contestaţie împotriva restructurării Guvernului. Urmând sugestia preşedintelui Băsescu, democrat-liberalii au atacat tema programului de guvernare, care s-ar fi modificat surpând astfel temeiul constituţional al noii echipe. Ce va spune Curtea vom afla probabil la sfârşitul acestei săptămâni, dar cel puţin un anumit aspect pretinde să fie discutat.

Ideea de bază a constestaţiei este aceea că, odată ce un program de guvernare a fost adoptat în Parlament, el devine obligatoriu. Interpretând art. 102 şi 103 din Constituţie, democrat-liberalii trag următoarea concluzie: “Programul de guvernare aprobat de Parlament devine obligatoriu aşa cum a fost aprobat, în timp ce, numai lista Guvernului poate fi modificată sau completată prin instituţia remanierii guvernamentale”(pesurse.ro). În opinia deputaţilor PDL Guvernul este ţinut să aplice întocmai fără să omită şi fără să adauge programul prezentat la investire. Ideea revine cu insistenţă, fiind se pare axa însăşi a argumentaţiei.

Dar este evident, de la bun început, că o asemenea concepţie este cu totul stranie. Un guvern este investit neîndoielnic pe baza unui program pe care majoritatea parlamentară îl agrează, dar el primeşte din partea Parlamentului un mandat larg care îi îngăduie să acţioneze flexibil în funcţie de împrejurări. Ce s-ar întâmpla de pildă dacă o criză economică gravă ar afecta economia ţării la mijlocul mandatului, iar programul de guvernare a prevăzut reducerea datoriei externe? Dacă ar fi să urmăm gândirea PDL ar trebui ca guvernul să închidă administraţia publică, şcolile, spitalele, căci orice nou împrumut exrtern ar încălca programul de guvernare. Sau poate ar trebui ca guvernul să-şi depună demisia şi să lase loc opoziţiei care militase oricum neîntrerupt pentru o politică foarte relaxată şi creşterea datoriilor. O gândire atât de rigidă este inaplicabilă, cel puţin în condiţiile unei economii atât de fragile cum e cea din România, care depinde atât de mult de factorii externi. Acesta este şi motivul pentru care propunerea preşedintelui Băsescu, preluată din mediile conservatoare germane, de a fixa deficitul bugetar prin Constituţie nu s-a bucurat de nicio trecere.

Dar democrat-liberalii greşesc chiar în ceea ce priveşte sensul a ceea ce înseamnă “respectarea” programului. În realitate, nu Parlamentul trasează Guvernului un program, aşa cum adunarea membrilor de sindicat trasează un mandat ferm liderilor în vederea negocierilor salariale. Nu Parlamentul elaborează politici publice şi strategii economice pe care să le ofere Guvernului spre execuţie. Raportul, oriunde în lume, este exact invers. Guvernul este acela care elaborează un program pe care îl supune aprobării Parlamentului. Consecinţele sunt extrem de importante, căci de aici rezultă că Guvernul poate oricând să adauge ceva la programul iniţial fără să-şi depună în prealabil mandatul. Orice adaugă guvernul la programul iniţial nu poate fi, logic, decât în acord cu el însuşi şi este inevitabil transparent fiind supus aprobării Parlamentului. Chiar şi “scandaloasele” ordonanţe de urgenţă sunt în cele din urmă supuse aprobării Parlamentului.

Am văzut că PDL contestă modul în care situaţia de la IMF din Târgu Mureş ar putea fi abordată de noul guvern care include UDMR. Dacă opoziţia contestă noua politică etnică are la dispoziţie instituţia moţiunii de cenzură, care va arăta la capătul procedurii dacă guvernul are sau nu susţinere parlamentară.

Vedem aşadar că politica românească se complace în tot felul de discuţii artificiale şi care nu pot duce la nimic bun.