1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cutremur în peninsula rusă Kamceatka, tsunami în Pacific

30 iulie 2025

Un cutremur cu magnitudinea 8,8 produs în largul coastei estice a Rusiei a declanșat alerte de tsunami în întreaga regiune a Pacificului. În Japonia, centrala nucleară avariată de la Fukushima a fost evacuată.

Port inundat în Extremul Orient rus după un devastator cutremur în Peninsula Kamceatka. În imagine se văd clădiri şi instalaţii înconjurate de apă
Port inundat din Severo-Kurilsk de valuri uriaşe provocate de cutremurul din Peninsula KamceatkaImagine: Kamchatka branch of the Geophysical Survey of the Russian Academy of Sciences/Sputnik/IMAGO

Un seism de major s-a produs, în această dimineață (miercuri, 30 iulie 2025), în apele Pacificului, în apropiere de Peninsula Kamceatka din Extremul Orient al Rusiei, declanșând alerte de tsunami în Japonia și pe insula americană Hawaii. Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS) a anunțat că seismul a avut magnitudinea 8,8 și epicentrul la o adâncime redusă, de 19,3 km, la aproximativ 136 de kilometri de orașul Petropavlovsk-Kamceatski, capitala peninsulei.

Conform unor estimări, ar putea fi al șaselea cel mai puternic cutremur din istoria măsurătorilor seismice. Iar potrivit seismologilor ruși, a fost cea mai mare mișcare tectonică înregistrată în regiune din 1952.

ÎnJaponia, Agenția Meteorologică JMA a avertizat asupra riscului producerii de valuri de până la trei metri, în zonele costiere din estul și nord-estul arhipelagului nipon. Pe platforma X, mesajul JMA atrăgea atenția că ”tsunamiurile vor lovi în mod repetat” și le-a cerut oamenilor să nu intre în mare și să nu se apropie de coastă până când avertismentul nu este ridicat. Ulterior, agenția a revenit, atenționând că ”valuri de tsunami se apropie de țărm. Evacuați cât mai repede posibil”.

În total, în jurul a 900.000 de persoane au fost îndemnate să se adăpostească de urgență. Pentru golfurile Tokyo și Osaka au fost prognozate valuri de aproximativ un metru înălțime. Pe coasta prefecturii nord-estice Miyagi, au fost înregistrate inițial valuri de 50 de centimetri, iar în alte prefecturi precum Fukushima, Hokkaido și Aomori, valuri de până la 40 de centimetri, potrivit postului de televiziune japonez NHK.

În Japonia circulaţia trenurilor a fost perturbată ca urmare a alertei de tsunamiImagine: David Mareuil/Anadolu Agency/IMAGO

Cel mai puternic seism de după 1952

În Rusia, ministrul regional pentru situații de urgență din Kamceatka, Serghei Lebedev, a declarat că în anumite zone ale peninsulei au fost înregistrate valuri cu înălțimi între 3 și 4 metri și a îndemnat populația să se îndepărteze de litoral.

Valuri uriașe au ajuns și pe țărmul insulelor Kurile din Rusia, în zona orașului Severo-Kurilsk, de unde cei aproximativ 2000 de locuitori au fost evacuați și îndemnați să rămână în zonele înalte până când vor fi anunțați că amenințarea a trecut. Un videoclip publicat pe rețelele sociale ruse arată clădiri scufundate parțial în apă. Presa de stat a relatat că mai multe persoane au fost rănite, dar niciuna grav.

Autoritățile au avertizat că valuri mai mari ar putea urma, iar JMA a transmis că un tsunami major ar putea surveni și la mai bine de o zi după cutremurul de miercuri.

Întreg Pacificul în alertă

O alertă de tsunami a fost emisă și pentru statul american Hawaii, aflat la mii de kilometri de epicentru. Autoritățile din Honolulu au cerut evacuarea zonelor de coastă, avertizând că se așteaptă valuri ”distructive”. Locuitorii au fost îndemnați să părăsească imediat regiunile expuse sau să se adăpostească în clădiri de cel puțin zece etaje. Paza de coastă a cerut navelor să părăsească porturile din Hawaii, pentru a nu fi aruncate la țărm de valurile tsunamiului. În cele din urmă, cel mai înalt val a măsurat 1,21 metri iar frecvența la care valurile mari s-au repetat a fost de circa 12 minute.

În California, avertismente au vizat porțiuni ale coastei pacifice centrale, inclusiv în preajma metropolei San Francisco. Întreagul țărm al Pacificului din Statele Unite se află sub incidența unei alerte de nivel mai scăzut.

Valuri cu înălțimi cuprinse între unu și trei metri ar putea lovi și coastele țărilor din America Centrală - Mexic sau Costa Rica, între altele - dar și ale Columbiei, Polineziei Franceze sau ale insulei Guam din Pacific. Alerte au fost emise și pentru estul Chinei, Taiwan, Filipine, Indonezia, Australia și Noua Zeelandă.

Chiar și în America de Sud, în Peru, marina a anunțat că Centrul Național de Avertizare Tsunami a declanșat o alertă și o ”continuă monitorizare,” potrivit unui comunicat postat pe platforma X de Direcția de Hidrografie și Navigație. Ecuadorul și Chile, pe țărmul vestic al Americii de Sud, se pot și ele aștepta la valuri provocate de seismul din Kamceatka, a transmis Centrul de Avertizare Tsunami din Pacific al Statelor Unite. În plus, oficialitățile de la Quito se tem că furtuna marină ar putea atinge faimosul arhipelag Galápagos, aflat la aproximativ 1000 de kilometri de coasta ecuadoriană, inclus în patrimoniul mondial UNESCO datorită faunei și florei sale unice. Galapagos se află la peste 11.000 de kilometri depărtare de Kamceatka.

Ce mai știm despre seism?

Cutremurul s-a produs la aproximativ 250 de kilometri de insula Hokkaido, cea mai nordică dintre cele patru mari insule ale Japoniei, potrivit postului public japonez NHK.

Plajă pustie din staţiunea japoneză Shirahama ca urmare a alertei de tsunamiImagine: Kyodo News/IMAGO

Guvernatorul regiunii Kamceatka, Vladimir Solodov, a declarat într-un videoclip postat pe Telegram că ”a fost un cutremur serios, cel mai puternic din ultimele decenii”. Oficialul rus a precizat că nu s-au raportat victime grave, însă o grădiniță a suferit avarii.

Peninsula Kamceatka, Extremul Orient al Rusiei, arhipelagul Kurile, disputat de Moscova și Tokyo de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, și Japonia se află pe așa-numitul Inel de Foc al Pacificului, o zonă cu activitate seismică intensă, predispusă la cutremure puternice și erupții vulcanice. Aici, placa pacifică se ciocnește cu mai multe alte plăci tectonice, inclusiv cea nord-americană, placa Ohotsk și placa filipineză, ceea ce explică frecvența ridicată a seismelor în regiune. Un cutremur cu magnitudinea 7,4 a avut loc tot aici nu mai departe de 20 iulie. Pagubele consemnate nu au fost semnificative.

Fukushima - lacrimi şi durere

02:18

This browser does not support the video element.

În martie 2011, un cutremur cu magnitudinea 9 a lovit coasta Japoniei, declanșând un tsunami care a cauzat o avarie majoră la centrala nucleară de la Fukushima.

Secretarul Cabinetului japonez, Yoshimasa Hayashi, a declarat că nu au fost detectate nereguli la centrală în urma cutremurului de miercuri. Totuși, angajații au fost evacuați, a anunțat operatorul Tokyo Electric Power Company (TEPCO).

cis/ia (dpa, afp, rtr, ap, cnn)