Circa 50 de şefi de stat şi de guvern, nenumăraţi politicieni, manageri, bancheri, economişti şi jurnalişti s-au întâlnit la Davos, în Elveţia spre a pune lumea la cale.  Mare atenţie s-a acordat în context şi discursului rostit de premierul britanic David Cameron.

Europa încă n-a ieşit din criză. Iar elitele puterilor europene au păreri foarte diferite despre maniera optimă de a muta din loc împotmolita căruţă europeană.  Chiar dacă riscul imploziei zonei euro pare să fi fost pe moment depăşit, alte pericole, mai grave, s-au ivit la orizont.

Totuşi, potrivit unor observatori, elita financiară e animată de un oarecare optimism. Se invocă între altele declaraţiile nu lipsite de speranţe ale şefei FMI, Christine Lagarde, citată bunăoară de Agenţia France Presse.

„Presiunea pe termen scurt s-a redus”, a declarat Lagarde, la forumul economic mondial de la Davos. Dar, potrivit ei, e nevoie imperioasă, în continuare, de reforme în sectorul financiar-bancar şi economic, iar unele guverne ar putea fi înclinate să opteze pentru amânarea transpunerii lor de teama acumulării unor tensiuni sociale.  

Sau, dacă avem în faţa ochilor exemplul românesc, de teama de a nu împărtăşi soarta guvernului Boc după transpunerea unui program de austeritate.

Lagarde a invocat şi riscul creşterii clivajului social. Inechităţile sociale prea puternice ar constitui „un impediment al creşterii” şi ar reprezenta generic, „un obstacol pentru ansamblul societăţii”.

E posibil ca lucrurile să stea aşa. Discrepanţele excesive n-au fost niciodată o sursă de pace socială. Dar problemele europene sunt de cu totul altă natură. 

Le-a abordat, în parte, discursul premierului britanic David Cameron, puternic criticat în ultimele zilele, de presa continentală, pentru că a propus un referendum britanic cu privire la apartenenţa Regatului Unit la Uniunea Europeană. Cameron i-a cerut Uniunii să se reformeze. Ceea ce nu convine unei bune părţi a elitei de stânga de dincoace de Canalul Mânecii.

Motiv pentru care această elită încearcă să-i plătească poliţa, prezentându-l pe şeful  conservator al guvernului de la Londra într-o lumină sumbră, ca pe un soi de bau-bau euro-sceptic, duşman înverşunat al integrării europene. 

Cameron s-a opus la Davos acestei tentative, reliefând că nu doreşte ca Marea Britanie „să întoarcă spatele Europei. Dimpotrivă. E vorba de a şti cum să ajungem să creăm o Europă mai competitivă, mai deschisă şi mai flexibilă şi de a-i asigura Regatului Unit un loc în interiorul ei."

Premierul doreşte renegocierea raporturilor dintre Londra şi Bruxelles, astfel încât aceste relaţii să fie deopotrivă bune pentru britanici şi continentali.  O dată în plus, Cameron a ţinut să scoată în evidenţă faptul că Europa se vede părăsită de investitori şi lăsată în urmă de concurenţa din afara Bătrânului Continent.

Nu doar pe britanici îi îngrijorează tendinţa Uniunii Europene de a permite apariţia, în interiorul ei, a unui uriaş aparat birocratic postmodern. Un aparat care, în loc să impulsioneze inovaţia, educaţia, investiţiile şi să promoveze creşterea economică s-a prefăcut într-o imensă frână, devenind un factor de costuri exorbitante şi „de plângeri pentru cetăţeni şi lumea de afaceri”, după cum s-a exprimat textual Cameron.

Că punctul de vedere britanic nu e tocmai absurd reiese şi din declaraţia cancelarului german, care consideră că trebuie negociat cu Londra. 

Pe moment, însă, scepticismul ar trebui să fie de rigoare.  Voinţa de reformă a Franţei lui Francois Hollande de pildă, e mult prea redusă. O ştie şi fostul ministru francez al finanţelor şi economiei, Christine Lagarde.

O ştie şi succesorul ei socialist. O ştiu şi germanii. Şi o ştiu şi românii, al căror vot majoritar, în decembrie trecut, s-a îndreptat în mare parte, de asemenea, împotriva programului de austeritate şi a reformelor, din păcate insuficiente, ale guvernului Boc.