Dorin Cioabă, autointitulat rege al romilor, a spus mai brutal decât alții că Biserica Ortodoxă Română (BOR) va fi dată în judecată într-un proces internațional pentru perioada în care aceasta ar fi ținut în robie comunitatea de romi. Acest subiect, a precizat Cioabă, va fi pe agenda Conferinței Romilor Europeni, care a început miercuri 01.03 la Sibiu, sugerând că romii așteaptă măcar scuze din partea Bisericii pentru perioada întunecată din istoria lor, care începe înainte de secolul al 14-lea și durează până în secolul al 19-lea.

În ce privește un proces, profesorul și activistul pentru drepturile romilor Gelu Duminică crede că e „o idee fantasmagoreică”, în vreme ce, mult mai subtil, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, ne-a spus că „dialogul rațional e mereu necesar și binevenit”, explicându-ne că trecutul nu poate fi tranșat cu instrumentele prezentului și că logica unui proces prin care s-ar cere despăgubiri excede etnia romă iar în potențiala categorie a „despăgubiților” s-ar încadra și „o largă majoritate a locuitorilor României de azi, care ar putea solicita despăgubiri de la urmașii identificabili ai voievozilor și boierilor pentru iobăgia practicată în fostele Țări Române sau chiar de la statul român însuși care exista latent în realitatea adesea crudă și nedreaptă a diverselor epoci istorice din spațiul carpato-danubiano-pontic”. 

Altfel spus, nu doar Biserica avea robi, ci și alte instituții ale Țării Românești sau Moldovei, și din punctul de vedere al BOR „ar putea părea nedrept” dacă ar fi selectată doar o anumită categorie de fapte, „precum robia romilor”, și s-ar aplica „această cheie de judecată doar unei singure instituții, Biserica Ortodoxă Română”.

Acest argument este valabil și în ceea ce privește scuzele pe care le așteaptă de la BOR cel puțin o parte a comunității rome. Istoricul Viorel Achim, specializat în subiectul robiei romilor, glosează și el pe faptul că „robia în principatele române nu a fost o instituţie etnică”, pentru că alături de robii romi au existat şi robi de alte etnii, „în primul rând ţărani români, care în anumite împrejurări au intrat în categoria robilor sau “ţiganilor”, iar alături de romii robi au existat şi romi cu altă condiţie socio-juridică, în primul rând şerbi, iar mai târziu clăcaşi”. Totuși, cercetătorul recunoaște că, la fel ca în cazul bisericilor creștine occidentale, și „Biserica ortodoxă a legitimat sclavia”, că „ar trebui să procedeze la o evaluare a relației sale cu robia și moștenirea acesteia”, dar că, „din păcate, istoricii participă prea puţin la această discuţie, unde predomină abordările ideologizante iar dialogul nu funcţionează”.

Ar fi deci nevoie de scuze din partea BOR?

Deputatul Partidei Romilor, Cătălin Zamfir Manea, respinge categoric eventualitatea unui proces și insistă că „scuzele nu mai ajută la nimic” și că mai degrabă „ar fi necesară o reconciliere” și „o reparație morală” iar „BOR să se implice în promovarea culturii și identității rome”, inclusiv în ideea Partidei Romilor, care vrea să înființeze un muzeu al istoriei și robiei romilor. 

De partea cealaltă, profesorul Gelu Duminică se folosește în demonstrația sa de logica credinței, spunând că „iertarea păcatelor vine după recunoașterea greșelii” și că, pornind de aici, „e un păcat să fi ținut oameni sclavi, dar nu vei fi iertat niciodată dacă nu recunoști”. Duminică nu-i acuză pe înalții prelați de azi pentru ce au făcut înaintașii lor, dar subliniază că aceștia „au moștenit o instituție construită cu sânge” și trebuie să-și ceară scuze, fiindcă „antidotul pentru ignoranță este recunoașterea și antidotul împotriva rasismului este cunoașterea”. Militantul pentru drepturile omului speră că va veni o vreme când BOR se va alinia bisericilor creștine occidentale și-și va recunoaște păcatele, fiindcă „are numele agățat de toate perioadele negre ale istoriei, fie că vorbim despre sclavie, Holocaust sau comunism”.

În 2019, la întâlnirea de la Blaj cu romii, Papa Francisc le-a spus că își cere iertare „pentru momentele când, în decursul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greșită”, adăugând că „prin indiferență alimentăm prejudecăți și instigăm la ură” și că atunci „când cineva este lăsat în urmă, familia umană nu mai merge înainte”.

Biserica Ortodoxă Română are o altă rețetă. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei ne-a vorbit despre gesturi de alt fel, despre parastasul pe care l-a organizat BOR anul trecut la Mănăstirea Pasărea dedicat romilor care s-au prăpădit în lagăre, închisori şi deportări. În 2016, când s-au aniversat 160 de ani de la dezrobirea romilor, Patriarhul Daniel a mizat pe figura luminoasă a arhimandritului Ioasafat Snagoveanul, unul dintre puținii lideri ortodocși care erau de partea celor aflați în scalvie, amintidu-i și pe alți câțiva care ulterior s-au preocupat de emanciparea romilor. În discursul său de atunci, Daniel a preferat să caute scuze pentru robia în care au fost ținuți romii, nu motive de iertare. Această diferență de abordare între cele două biserici poate fi căutată nu doar în istorie, dar are legătură și cu filosofiile diferite ale liderilor lor. În vreme ce Papa Francisc are o viziune tolerantă și destinsă despre lume și viață, Patriarhul Daniel este nevoit să adopte o poziție mai conservatoare, în acord cu tradițiile ortodoxiei.

Aceste tradiții împiedică „reevaluarea trecutului” despre care ne-a vorbit istoricul Cristian Vasile, autor între altele al volumului Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist (Editura Curtea Veche, 2005). Din punctul lui de vedere, „BOR trebuie să fie mult mai deschisă față de cercetarea istoriei în general și față de subiectul robilor deținuți de mănăstiri în particular”. Fruntașii ortodocși au fost însă mereu reticenți în privința deschiderii dosarelor istorice, ca și cum vechile adevăruri le-ar afecta imaginea prezentă. O vreme, conducerea Bisericii Ortodoxe Române s-a opus chiar cercetării dosarelor de securitate ale preoților și a încercat să facă un târg în acest sens cu clasa politică.  

Gelu Duminică amintește însă un scandal recent în care BOR a cenzurat cercetătoril independențiși „a făcut totul” pentru eșuarea unui proiect finanțat din fonduri norvegiene despre rolul bisericii în robia romilor. Viorel Achim, cercetător la Institul de istorie Nicolae Iorga, specializat în acest subiect, susține că Arhivele Statului au preluat în anii 1860 cea mai mare parte a documentelor istorice deţinute de Biserică prin cele două mitropolii existente atunci, episcopii, mănăstiri, biserici parohiale. Cercetătorul crede că BOR ar mai avea doar „foarte puține documente comparativ cu ceea ce este accesibil la Arhivele Naţionale” iar faptul că din secolul al XIX-lea şi până astăzi istoricii români au lucrat şi publicat puţin despre sclavia romilor şi neromilor „se datorează nu puţinătăţii surselor, căci situaţia documentară e relativ bună, ci caracterului dificil al cercetării în acest domeniu, lipsei de interes pentru sclavia romilor din partea instituţiilor care dirijau sau dirijează cercetarea, ca şi izolării în care s-a aflat istoriografia română în anii comunismului”.

„Calea care conduce la pace trece prin iertare”, spunea la Blaj Papa Francisc, iertarea de ambele părți, fiindcă „niciun rău nu îndreaptă un alt rău” și „niciun resentiment nu face bine inimii”. Această cale este însă foarte lungă pentru Biserica Ortodoxă, după cum scria antropologul Mirel Bănică cu o ironie amară: „Se pare că singurii robi de facto ai ortodoxismului românesc (robii lui Dumnezeu) au fost doar romii”. (Bafta Devla și Haramul. Studii despre cultura și religia romilor, Polirom, 2019).

În ultimii 50 de ani, majoritatea bisericilor creștine din Vest și-au cerut scuze pentru perioadele în care au profitat de sclavi, iar în 2001 Parlamentul Franței a votat Legea Christiane Taubira, prin care sclavia este considerată o crimă împotriva umanității. În viitor, probabil că și BOR va intra în rândul lumii și va cere iertare pentru păcatele ei istorice.