Cu un deceniu în urmă Federaţia Rusă a ocupat şi a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi a silit mii de localnici să-şi părăsească rudele şi locurile natale. Unii dintre ei s-au alăturat armatei ucrainene şi luptă din 2014 împotriva agresiunii ruse. Isa Akaiev şi Irina Holosna sunt doi dintre ei.

Reîntoarcere după 40 de ani

Isa Akaiev are 57 de ani. Numele său real este Nariman Biialov, dar în Ucraina este cunoscut sub pseudonim. Din 2014 bărbatul, etnic tătar, conduce batalionul de voluntari "Crimeea", pe care l-a fondat împreună cu alţi locuitori ai peninsulei. Astăzi batalionul este o unitate specială din cadrul serviciului secret al armatei ucrainene. Akaiev vede o asemănare între actuala ocupaţie rusă a Crimeei şi timpurile în care autorităţile sovietice i-au deportat pe tătarii din Crimeea în Asia Centrală, către sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1944 bunicii şi părinţii săi, care pe atunci erau copii, au fost mutaţi forţat în interiorul Uniunii Sovietice, din Crimeea în Uzbekistan.

Următorii 40 de ani, familia a trăit printre străini. Isa Akaiev şi surorile sale s-au născut în republica sovietică uzbecă. Părinţii le-au spus că patria lor este Crimeea şi cândva se vor reîntoarce acolo. Acest lucru a devenit posibil abia în 1990, când regimul sovietic îşi trăia ultimele clipe.

Acela a fost un moment istoric, spune Akaiev. Atunci lui i-a devenit clar că peninsula trebuie să-şi asigure sprijinul unei Ucraine independente, împreună cu care să-şi edifice viitorul. "Nu putem fi alături de Rusia. Ruşii ne-au luat totul", subliniază el, adăugând că aceştia le-au distrus tătarilor din Crimeea şi cimitirele şi moscheile.

O nouă pierdere a patriei

Când în iarna anului 2014 şi-au făcut apariţia în Crimeea primii soldaţi ruşi, care nu purtau pe uniformă însemnele armatei ruse, şi când aceştia au început să ia sub control clădirile administrative şi obiectivele militare, oamenii din Crimeea încă nu şi-au dat seama că asta va duce la ocuparea peninsulei, povesteşte Akaiev.

Potrivit lui, oamenii erau convinşi, după victoria mişcării protestatare proeuropene asupra conducerii proruse de la Kiev, că împotrivirea din peninsulă nu va permite forţelor fidele Moscovei să se impună. Bărbatul îşi aminteşte de marile demonstraţii din 26 februarie 2014 de la Simferopol, împotriva prezenţei ruse în Crimeea. Acestea au fost organizate de Medşlis, comitetul executiv central al adunării populare a tătarilor din Crimeea. Între participanţi s-a numărat şi Akaiev.

Concomitent acolo a avut loc şi o manifestaţie prorusă, şi s-au înregistrat ciocniri între cele două tabere, soldate cu doi morţi şi mai mulţi răniţi. La scurt timp după aceea Akaiev a părăsit peninsula, îndreptându-se spre Kiev unde a cerut activiştilor sprijin pentru locuitorii peninsulei.

Abia mai târziu şi-a dat seama că pentru el nu mai exista cale de întoarcere. Spune că soţia sa l-a sunat, rugându-l să nu se întoarcă, fiindcă în faţa casei îl aşteaptau deja nişte necunoscuţi. Câteva zile mai târziu şi soţia şi copiii lui Akaiev au fost nevoiţi să părăsească peninsula.

Anexarea a fost pregătită cu mult timp înainte

Irina Holosna se numără între locuitorii proucraineni ai Crimeei, care au rămas în 2014 în peninsulă opunând rezistenţă ocupantului rus. A trăit din anii 1990 la Sevastopol şi spune că narativele ruseşti privind istoria Crimeei au fost propagate în peninsulă încă înaintea anexării.

În timpul mandatului preşedintelui prorus al Ucrainei, Viktor Ianukovici, între anii 2010-2014, locuitorilor din peninsulă li s-au oferit deschis paşapoarte ruseşti. În schimbul lor li s-au propus noi şanse în Rusia, mai ales locuri de muncă, spune Holosna.

Dar ea spune că locuitorii Crimeei nu au perceput asta ca pe o ameninţare: "Nimeni nu avea ceva împotrivă, era considerat ceva normal. În cele din urmă nu au fost mulţi cei care au primit paşapoarte ruseşti. Cred că ruşii pregăteau deja în felul acesta anexarea şi voiau doar să testeze populaţia".

Când în 2014 şi-au făcut apariţia în Crimeea soldaţii ruşi în uniforme fără însemne, Holosna s-a dus noaptea, împreună cu soţiile unor soldaţi ucraineni la cazărmi, pentru a le picheta. Voiau în felul acesta să-i împiedice pe ruşi să preia controlul asupra obiectivelor armatei ucrainene şi a depozitelor de arme.

Îşi doresc eliberarea şi reîntoarcerea acasă

În ciuda rezistenţei taberei proucrainene trupele ruse au reuşit deja în martie 2014 să preia controlul asupra Crimeei. Şi în urma referendumului ilegal privind anexarea peninsulei la Federaţia Rusă, Holosna a manifestat deschis sprijin pentru Ucraina. Ea spune că nici rudele nici prietenii din Sevastopol nu au crezut în rezultatul referendumului.

"Nu am acceptat asta, am plecat cu troleibuzul acasă cântând imnul de stat al Ucrainei. Credeam că totul va trece foarte repede", îşi aminteşte ea.

În următoarele luni situaţia s-a deteriorat. Holosna spune că profesorii au început la şcoală să-i şicaneze copiii. Şi ea a fost ameninţată în repetate rânduri la locul de muncă fiindcă purta la rever simboluri ale Ucrainei.

În septembrie 2014 Irina Holosna a fugit în cele din urmă din Crimeea, împreună cu fiul şi fiica sa. S-au dus la Lvov, în vestul Ucrainei. Acolo ea s-a alăturat armatei ucrainene, care lupta deja în estul ţării cu separatiştii sprijiniţi de Rusia. De atunci Holosna a executat misiuni în numeroase puncte fierbinţi ale frontului în regiunea Doneţk, inclusiv în ultimii doi ani care au trecut de la debutul invaziei ruse. Acum se pregăteşte pentru o misiune de recunoaştere aeriană în sudul ţării.

Atât Isa Akaiev cât şi Irina Holosna luptă de 10 ani în armata ucraineană împotriva agresiunii ruse. Vor să aducă o contribuţie la eliberarea peninsulei pentru a se întoarce apoi acasă. În Crimeea mai au rude care îi aşteaptă. Akaiev are practic întreaga familie acolo; în cazul Irinei Holosna, familia fratelui mai trăieşte în peninsulă şi o bunică. Femeia este convinsă că teritoriul din Marea Neagră nu poate fi eliberat decât cu mijloace militare. Dar ştie că asta nu se va putea întâmpla prea curând.