Programele electorale ale partidelor și candidaților la președinție sunt vânturate în fața românilor ca proiecte de țară care să le unească aspirațiile vitale pentru modernizarea României. Un guvern vine și pleacă, o majoritate parlamentară se schimbă din mers într-un ciclu electoral, dar un proiect de țară convenit de toate partidele politice împreună cu șeful statului este menit să coalizeze toate segmentele societății într-un inventar al cerințelor majore care să ne plaseze definitiv în circuitul lumii moderne europene.

Potrivit ultimului Eurobarometru publicat la finele lunii noiembrie, 74% dintre respondenți afirmă că se simt cetățeni ai Uniunii Europene, iar majoritatea sunt optimiști în ceea ce privește viitorul blocului comunitar. Este cel mai ridicat nivel de încredere în UE din ultimii douăzeci de ani, care se datorează în parte și războiului pe care Rusia îl duce împotriva Ucrainei.

Ca și intrarea României în NATO, aderarea la Uniunea Europeană a fost un proces de durată. În 21 iunie 1995, liderii partidelor parlamentare, reprezentanți ai guvernului și ai societății civile au semnat Declarația de la Snagov care cuprindea o serie de angajamente „compatibile cu principiile, normele, mecanismele, instituțiile și politicile Uniunii Europene“. Inițiativa i-a aparținut lui Ion Iliescu, pe atunci președintele României.

Lungul drum până la aderarea la UE la 1 ianuarie 2007 a fost presărat cu poticneli, cu încercări de a păcăli Comisia Europeană în ceea ce privește depolitizarea Justiției și libertatea presei, cu manevre dâmbovițene de a ascunde corupția endemică. România beneficiază de 17 ani de toate avantajele pe care i le oferă statutul de membră a Uniunii Europene datorită unui moment istoric în care toate partidele, indiferent de ideologie, s-au așezat la aceeași masă și au pus interesele românilor mai presus de interesele de clan. Că după ce și-au văzut sacii-n căruță s-au întors la vechile năravuri, asta e altă poveste.

Nicușor Dan, care şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, vrea să răspundă unor imperative radicale ale românilor care, așa cum s-a văzut la primul tur al scrutinului din 24 noiembrie, au sancționat sever candidații partidelor politice. Au făcut-o însă în favoarea unui personaj impostor, anti-european și anti-NATO, patriot de serviciu, un farseor care a reușit să înșele peste două milioane de alegători. Toate inepțiile lui Călin Georgescu au fost contabilizate în cuvântul „schimbare“. Și candidatul AUR George Simion, clasat pe locul patru la scrutinul anulat de Curtea Constituțională, a fost perceput în aceeași paradigmă de un electorat în parte extremist, dar în cea mai mare parte debusolat.

„Este nevoie de o schimbare fundamentală la modul în care statul răspunde la nevoile cetățenilor“, a spus Nicușor Dan la anunțarea candidaturii pentru Cotroceni. Potrivit ultimelor cercetări sociologice, peste jumătate dintre români cred că țara se îndreaptă către o direcție greșită. Nicușor Dan punctează și spune că România nu are de fapt o direcție, că există studii, strategii, care însă „se bat cap în cap unele cu altele“ și sunt foarte puțin adaptate la realitate.

Ceea ce ar putea fi privit ca patul germinativ al unui proiect de țară gândit de primarul general al Capitalei aspirant la funcția de președinte e sintetizat în următoarea declarație: „România are și în sectorul public și în cel privat, și în zonele profesionale și în diaspora resurse foarte importante de competență pe care însă statul român nu le-a accesat până în momentul acesta“.

E un adevăr care nu poate fi contestat. Românii pleacă din țară, meritocrația e pusă la colț iar relațiile de cumetrie domină scena politică.