Violența asupra femeilor este un subiect puțin mediatizat în România. Statisticile oficiale și datele făcute publice de către ONG-uri sunt departe de a arăta amploarea reală a acestui flagel. De regulă, românii consideră că o femeie ajunge victimă doar atunci când este bătută, violată sau ucisă. Violența verbală, interzicerea relațiilor sociale, impunerea cu forța a unor reguli pe care le stabilește bărbatul, umilirea cotidiană a femeii care este dependentă financiar de soț, toate acestea sunt exprimări ale violenței domestice care de cele mai multe ori sunt trecute cu vederea inclusiv de către victime.

Potrivit celor mai recente date ale Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, în medie una din trei femei din UE a fost victima violenței fizice sau sexuale începând cu vârsta de 15 ani, iar una din 20 de femei a fost victima violului. Mai nou, violența cibernetică este tot mai răspândită, afectând una din două femei. Mediul online este o platformă generoasă la îndemâna bărbaților în special, întrucât în mediul virtual hărțuirea sexuală este dificil de incriminat. Instrumentarul online e accesibil oricui iar vinovăția celui care îl folosește se ascunde sub paravanul libertății de expresie. Legile sunt departe de a face față exprimării celor mai insidioase forme ale violenței domestice și ale violenței în general.

Potrivit datelor prezentate de Parchetul General al României pentru anul 2020, 212 femei victime au fost ucise în familie. Dintre acestea, 47 erau căsătorite cu autorul crimei iar 44 trăiau în concubinaj cu criminalul.

În situația în care femeile din România ar fi întrebate dacă au primit măcar o palmă în timpul căsătoriei, cred că majoritatea covârșitoare ar răspunde afirmativ. Iar din această majoritate, o majoritate covârșitoare ar spune că nu a făcut plângere la poliție. În special femeile din mediul rural nu se consideră agresate decât atunci când sunt bătute, cum se spune, „ca la carte“, și în mod constant. Chiar și în acest caz, multe femei nu-și reclamă bărbatul agresor fie de frică, fie din convingerea ancestrală că nu trebuie să-și despartă copiii de tată.

Inegalitatea dintre bărbați și femei este principala cauză a violenței în familie dar și la locul de muncă. Pentru a scăpa de conflicte, de multe ori angajatorii concediază victima iar nu agresorul. Cauzele care ajung pe rolul instanțelor se lovesc deseori de refuzul martorilor de a apărea în fața judecătorilor. „Nu mă amestec, nu mă bag“ este refrenul neimplicării în problemele care apar în astfel de cazuri.

Egalitatea de gen ar trebui cultivată încă din timpul școlii, înainte ca preconcepția că bărbatul este superior femeii să facă victime. Istoria emancipării femeii și a drepturilor pe care le-a câștigat de-a lungul timpului este adesea un subiect tabu. Adolescenții se referă la „sexul slab“ exclusiv în termenii puterii fizice și ai faptului că fetele sunt mai plângăcioase. Mai ales la sate, mama este văzută ca fiind cea care trebuie să pregătească mâncarea și să facă curățenie, chiar dacă aceasta merge și la serviciu. Modelul tatălui, care se scoală de la masă, își face cruce și merge să se culce, este copiat întocmai de fiu.

Orice femeie este o potențială victimă a violenței domestice, fie că e țărancă, fie că e o vedetă. Prima nu reclamă agresorul din motivele pe care le-am invocat. Cea de-a doua preferă să țină totul sub tăcere pentru a nu se expune public. Își părăsește soțul sau partenerul și își duce viața mai departe.

Femeile abuzate rămân de cele mai multe ori cu sechele pe viață, chiar dacă unele nu le recunosc. De la depresie la sinucidere uneori drumul este foarte scurt. Asta, pentru că nu oricine poate să-și permită serviciile unui psiholog sau consilier. În situația în care comunitatea nu le oferă o plasă de siguranță, respectul de sine rămâne singurul instrument eficace pentru potențialele victime ale violenței. În virtutea demnității, o femeie nu va accepta niciodată să continue o relație cu un partener violent fie și doar verbal.

Cauzele violenței domestice se regăsesc de cele mai multe ori în consumul de alcool, în gelozie, în faptul că agresorul a avut o zi proastă, a fost admonestat de șef și multe altele. Dar toate acestea derivă dintr-o ființă dezechilibrată, posedată de vicii și neîmpăcări cu sine. Tocmai de aceea prevenția violenței domestice ar trebui să înceapă de la agresor. Neliniștea după o vorbă răstită ar fi suficientă pentru a opri pumnul. Privirea în oglindă va fi semnalul că agresorul are nevoie de ajutor – psiholog, terapie de grup, prieteni. Recunoașterea vinovăției este primul pas spre a te apropia de tine și în aceeași măsură de ființa cu care îți împarți viața.