Lista temelor abordate de preşedintele SUA George W. Bush în discursul său despre starea naţiunii a fost nesfârşită. În fapt, ea se dorea a fi o punte în viitor, respectiv un deziderat al tuturor acţiunilor pe care Bush şi le-a planificat în ultimul an de mandat. Dar, treptat, discursul a devenit o declaraţie de faliment, deoarece toate faptele enumerate erau reforme interne a căror implementare eşuase, ca de pildă în domeniul asigurărilor medicale, al politicii imigraţiei sau educaţiei. Chiar şi în plan extern, temele enunţate aduceau a deziderate, în ciuda străduinţelor lui George W. Bush de a sublinia aspectele pozitive ale acestora. Căci pacea în Orientul apropiat pare un miraj care se tot îndepărtează cu fiecare an care trece, Afganistanul are nevoie de şi mai multe trupe americane pentru a combate terorismul, Iranul se joacă de-a şoarecele şi pisica cu comunitatea statelor internaţionale iar tratatele comerciale internaţionale se lasă aşteptate.

Va confirma oare distanţa istorică politica administraţiei Bush?

Consolarea preşedintelui Bush este gândul că adesea istoricii nu pot aprecia însemnătatea faptelor politice decât de la o distanţă de câteva decenii. De aceea, el s-a concentrat aproape exclusiv asupra politicii externe, neglijând cu totul politica internă. Dar totul se răzbună. Căci cetăţenii americani care nu-şi pot permite medicaţia pentru afecţiunile cronice, copiii cărora educaţia deficitară le distruge de pe acum viitorul, imigranţii care vor să ducă, în sfârşit, o viaţă normală, sau soldaţii care-şi riscă viaţa în Irak, cu toţii nu mai pot răbda.

Nu toate problemele cu care se confruntă în prezent societatea americană sunt din vina preşedintelui Bush, căci el singur n-ar fi putut interveni împotriva tuturor. Dar faptul că războiul din Irak înghite lunar sumele exorbitante de miliarde de dolari, sau că deficitul bugetar al SUA va atinge anul acesta suma de 250 de miliarde de dolari, unde noul pachet pentru consolidarea conjuncturii economice în valoare de 150 de miliarde de dolari încă nici n-a fost pus la socoteală - toate aceste aspecte nu doar că nu sunt favorabile situaţiei economice globale, ci ele pot fi considerate chiar elemente ale unei politici bugetare iresponsabile.

Aceleaşi greşeli din tată în fiu

„It’s the Ecomomy, stupid”, în traducere: „E vorba de economie, prostule”, acesta a fost sloganul cu care Bill Clinton l-a învins în alegeri în 1992 pe tatăl actualului preşedinte, George Bush Senior, care reuşise, ce-i drept, să încheie cu succes războiul din Golf, dar care n-a ştiut cum să facă faţă recesiunii. Cu aceeaşi dilemă pare să se confrunte acum şi fiul. George W. Bush a fost mult timp admonestat pentru războiul din Irak şi politica sa în Orientul Apropiat. Iar acum, când a obţinut în sfârşit nişte succese în acest plan, chiar dacă modeste, naţiunea este frământată dintr-o dată de problemele din plan intern.
O ironie a sorţii, care-l va obliga pe preşedintele Bush să mai aştepte reconsiderarea pozitivă a mandatului său de către istorici, iar durata aşteptării va depăşi cu siguranţă un an.