1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Delicata vizită a cancelarului Olaf Scholz la Chișinău

21 august 2024

"Republica Moldova, al cărei destin pendulează între Rusia și aderarea la UE, a jucat mult timp doar un rol minor pentru Germania. Însă vremurile și percepțiile s-au schimbat" - observă publicația Tagesspiegel.

Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova, şi cancelarul Olaf Scholz, în timpul unei conferinţe de presă la Berlin în mai 2024
Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova, şi cancelarul Olaf Scholz, în timpul unei conferinţe de presă la Berlin în mai 2024Imagine: Michele Tantussi/AFP/Getty Images

"Nu ne putem aștepta la progrese majore în urma vizitei cancelarului german în Republica Moldova", afirmă Felix Hett de la Fundația Friedrich Ebert, apropiată de social-democrații germani, într-un articol pentru Tagesspiegel. Discuțiile cancelarului federal cu reprezentanții guvernului de la Chișinău care vor avea loc în această seară se vor concentra asupra politicii de securitate și a posibilei aderări la UE.

"Deși, dată fiind conjunctura politică din acest moment, o aderare rapidă este mai mult decât improbabilă, perspectiva ei este de real folos", scrie Hett, potrivit căruia "intrarea în UE este cea mai sigură cale de a face în sfârșit saltul către o democrație consolidată".

Reprezentantul Fundației Friedrich Ebert - un bun cunoscător al acestei țări, în care călătorește în mod regulat – amintește că Moldova a cunoscut o tranziție chinuitoare după obținerea independenței de Uniunea Sovietică. "Societatea este polarizată profund. În vreme ce unii oameni își doresc un viitor european, alții tânjesc după trecutul sovietic. Mulți alții iau distanță de politică", remarcă Hett, potrivit căruia Moldova este privită ca un regim împotmolit pe drumul de la autocrație la democrație.

În pofida graniței sale cu Ucraina, rolul Moldovei în politica de securitate nu ar trebui supraestimat, continuă expertul german intervievat de Tagesspiegel. "Țara are o armată foarte mică, iar conceptul ei anterior a fost neutralitatea. Acest lucru este menționat explicit în constituție și este susținut de majoritatea populației", explică analistul. În atare situație, orice aderare la NATO ar eșua inițial din rațiuni constituționale, scrie reprezentantul Fundației Friedrich Ebert în Moldova.

Stabilitatea Moldovei este relevantă pentru Germania

Mai importantă pentru Germania ar putea fi stabilitatea socio-politică din Moldova, "nu în ultimul rând în ceea ce privește criminalitatea organizată și migrația ilegală". Or, în clipa de față, această stabilitate este departe de a fi asigurată. O altă problemă rămâne aprovizionarea cu energie, în condițiile în care țara depinde în mare măsură de gazul rusesc, iar prețurile au crescut semnificativ, a declarat Hett (n.red.: Chișinăul nu mai cumpără gaz de la ruși, dar regiunea separatistă Transnistria e dependentă în continuare de gazul rusesc). Liniile electrice către România și importurile de gaze naturale din Vest ar putea rezolva problema, conchide expertul.

Televiziunea publică germană ARD salută deplasarea cancelarului în Republica Moldova, țară al cărei guvern proeuropean "are nevoie de tot sprijinul pe care îl poate obține în perspectiva alegerilor prezidențiale din octombrie, miza fiind enormă". Cu ajutorul Moscovei, scrie ARD, "forțele pro-ruse fac tot posibilul pentru a opri occidentalizarea țării, respectiv direcția pe care o reprezintă Maia Sandu, președinta care vrea să conducă Moldova în Uniunea Europeană".

Vlad Drăghicescu Jurnalist Deutsche Welle, atent la realităţile germane şi la mersul lumii.